Economie

Guvernul sistează până în 2014 tichetele de masă şi primele, blocând şi angajările în următorii 2 ani

Guvernul va sista până în anul 2014 acordarea tichetelor de masă, cadou şi de vacanţă pentru angajaţii din instituţiile publice, va bloca şi anul viitor acordarea de premii pentru bugetari şi va continua sistemul de compensare doar cu ore libere a muncii prestate în afara timpului normal de lucru, informează Mediafax.

Politica de blocare a angajărilor în sistemul public, prin ocuparea unui singur post din şapte vacantate, va fi menţinută atât anul viitor, dar şi în 2013, tot până în anul 2014 urmând să fie extinsă şi interdicţia de achiziţionare de autoturisme, mobilier şi aparatură birotică pentru instituţiile publice.

În acelaşi timp, valoarea de referinţă corespunzătoare coeficientului de ierarhizare 1,00 aferent grilei de salarii pentru sectorul bugetar va fi îngheţat anul viitor la valoarea de 600 lei, relevă Strategia fiscal-bugetară a Guvernului pentru perioada 2012-2014, obţinută de agenţia Mediafax.

Prin blocarea ocupării posturilor vacante în sistemul public, Guvernul estimează economii la cheltuielile de personal de 1,72 miliarde lei în 2012 şi 1,99 miliarde lei în 2013.

Economiile estimate din sistarea tichetelor de masă, cadou şi de vacanţă sunt de 9,1 miliarde lei în 2012 şi 9,6 miliarde lei în 2013.

Totodată, Guvernul va amâna cu doi ani, până în 2014, termenul impus prin lege de la care trebuie să asigure finanţarea sistemului educaţional cu minimum 6% din PIB, justificând că alocarea fondurilor la acest nivel impune un efort bugetar total suplimentar de peste 46 miliarde lei în anii 2012 şi 2013.

Noua lege a educaţiei naţionale, publicată în Monitorul Oficial la începutul acestui an, stabileşte că pentru finanţarea educaţiei naţionale trebuie alocat anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din Produsul Intern Brut al anului respectiv. În acelaşi timp, pentru activitatea de cercetare ştiinţifică trebuie alocat anual de la bugetul de stat minimum 1% din Produsul Intern Brut al anului respectiv.

Aceeaşi lege stabileşte că aceste prevederi trebuie să intre în vigoare la 1 ianuarie 2012.

Strategia Guvernului relevă însă că termenul va fi amânat cu doi ani, până în 2014, cu argumentul cheltuielilor bugetare ridicate.

„Aplicarea acestor măsuri ar presupune un efort bugetar suplimentar în anul 2012 de 22,4 miliarde lei şi de 23,7 miliarde lei în anul 2013”, se arată în document.

Guvernul va bloca până în anul 2014 majorarea unor pensii, programată prin Legea pensiilor să fie aplicată anul viitor, motivând că lipsa unui „cadru sustenabil” de aplicare a legii va creşte deficitul bugetului asigurărilor sociale de stat şi poate avea consecinţe grave în plata drepturilor sociale.

Noua lege a pensiilor, adoptată de Guvern şi intrată în vigoare la 1 ianuarie 2011, prevede că pensionarii care au lucrat în condiţii deosebite de muncă după 1 aprilie 2001 vor beneficia de o majorare a punctajelor lunare cu 25%, iar persoanelor ieşite la pensie în acest an le va fi aplicat la rândul lor un indice de corecţie calculat ca raport între 43,3% din câştigul salarial mediu brut realizat pe anul precedent şi valoarea unui punct de pensie în vigoare la acea dată.

Ambele majorări de pensii erau programate să fie aplicate la 1 ianuarie 2012.

Strategia fiscal-bugetară a Guvernului pentru perioada 2012-2014 relevă însă că Guvernul va amâna până în anul 2014 acordarea acestor drepturi, motivând că aceste majorări determină cheltuieli suplimentare ale bugetului asigurărilor sociale de stat cu aproximativ 865 milioane lei la nivelul unui an.

„Având în vedere că lipsa unui cadru sustenabil de implementare a Legii privind sistemul unitar de pensii publice, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2011, poate crea consecinţe grave în ceea ce priveşte acordarea drepturilor de asigurări sociale şi majorarea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat, se propune amânarea până în anul 2014 a aplicării acestor prevederi, în ceea ce priveşte acordarea majorării punctajelor lunare cu 25% pentru persoanele care au desfăşurat activităţi în condiţii deosebite de muncă după 1 aprilie 2001 şi aplicarea unui indice de corecţie la punctajul mediu anual pentru persoanele înscrise la pensie începând cu 1 ianuarie 2011”, se arată în document.

 

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.