Actualitate

Gloria 2018: Handbal – Team building la Colibița. Fotbal – Victorie în primul amical (FOTO-VIDEO)

Echipa de handbal feminin Gloria 2018 Bistrița-Năsăud a urcat la Colibița pentru un prim team building în noua formulă.

Imagini de la ineditele activități:

Un prim turneu amical va avea loc în 5-6 august la Baia Mare, Gloria 2018 urmând să participe apoi la o competiție de pregătire în Cehia, la Most (12-14 august). Prezentarea lotului este programată în săptămâna 16-21 august, atunci când se va desfășura un turneu amical internațional (19-21 august) cu Metz, Ferencvaros și SCM Rm. Vâlcea, dar și meciul de retragere al Valentinei Ardean Elisei (16 august), la inaugurarea Sălii Polivalente din Unirea. Campionatul începe în 28 august, echipa bistrițeană urmând să joace în deplasare cu HC Zalău.

Victorie la fotbal

Fotbaliștii Gloriei 2018 antrenați de Adrian Falub au câștigat sâmbătă cu scorul de 2-1 în fața Minerului Ocna Dej, într-o partidă disputată pe Stadionul ”Jean Pădureanu” din Bistrița. A fost primul amical al acestei veri.

Următorul meci de pregătire este programat miercuri de la ora 17.00, tot pe stadionul ”Jean Pădureanu”, în compania echipei Bucovina Rădăuți.

Noul sezon al Ligii a 3-a începe în 27 august.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.