Actualitate

”Harta sclerozei multiple în județul Bistrița-Năsăud”

Asociația de Scleroză Multiplă Bistrița anunță derularea proiectului ”Harta sclerozei multiple în județul Bistrița-Năsăud”. Scopul proiectului este identificarea persoanelor cu scleroză multiplă (SM) din județ și creșterea calității vieții acestor persoane. 

Activitatea propusă este organizarea de ateliere tematice (informare, consiliere, psihoterapie, kinetoterapie) în trei din localitățile județului Bistrița-Năsăud (Bistrița, Sângeorz-Băi, Năsăud) pentru persoane cu SM identificate, unde specialiștii ASM Bistrița le vor acorda informare și consiliere. Se vor disemina pliante care cuprind informații necesare unei persoane cu SM și manuale de kinetoterapie care pot fi utilizate de persoane cu SM și la domiciliu. La aceste întâlniri sunt așteptate persoane cu SM, aparținători, membri de familie ca reprezentanți ai bolnavilor, asistenți comunitari.

Programul întâlnirilor / atelierelor din teritoriu:

03.11.2018 – Năsăud, Casa de Cultură Năsăud – ora 12.00;
17.11.2018 – Bistrița, pizzeria Cin Cin (str. Tihuței, Bistrița) – ora 12.00;
24.11.2018 – Sîngeorz Băi, ora 12.00, pensiunea Decorale – 12.00.

La aceste întâlniri vor participa și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud, în contextul promovării de bune practice privind sănătatea.

Acest proiect se derulează în paralel cu proiectul ADOPT inițiat de Asociația de Scleroză Multiplă Bistrița, prin care membrii asociației (bolnavii cu scleroză multiplă) au întâlniri, socializează, petrec timp liber și participă la ateliere împreună cu tineri care au părinți plecați la muncă în străinătate.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.