(FOTO) La Galeria Arcade 24 a UAP Bistrița a avut loc, în cadrul ediției a VIII-a a Festivalului internațional de poezie și muzică de cameră ”Poezia e la Bistrița” vernisajul expoziției ”Haute couture / Haute culture” de Ion Barbu, dar și lansarea cărții-album și vernisajul fotografiilor din ”Sticle pentru minte, inimă și literatură”, o antologie sui-generis de poezie olografă românească pusă în capodoperă de caricaturistul Ion Barbu și fiul său, fotograful Mihai A. Barbu, apărută la Editura Charmides.
Curatoarele expoziției, dar și realizatoarele momentelor coregrafice ale evenimentului: Camelia și Ana Toma. Programul muzical a fost asigurat de folkistul Dinu Olărașu.
Nu au lipsit de la vernisaj directorii Centrului Județean pentru Cultură și Complexului Muzeal Județean, Gavril Țărmure respectiv Alexandru Gavrilaș, artistul plastic Marcel Lupșe, poeții invitați la festival, în frunte cu Ion Mureșan.
”Un eveniment puternic și de mare impact. Totul este divers și colorat, șocant”, a menționat Gavril Țărmure.
Ziua a continuat la Sinagogă, cu un program de lecturi și un concert de jazz susținut de Daniel Zamir – saxofon și voce (Israel) și Nitzan Bar – chitară (Israel).
”Poezia e la Bistrița” în continuare:
SÂMBĂTĂ, 16 IULIE
• la Plan B Club Café Bistrița, 11:00 – 12:30 DIALOG cu Ioana Bradea, moderatori: Dan Coman și Marin Mălaicu-Hondrari
• la Plan B Club Café Bistrița, 16:30 – 18:00 Clubul de lectură Institutul Blecher, ediția 132, moderator: Claudiu Komartin
• la Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița – Galeria Lina, 18:30 – 20:30 VERNISAJUL expoziției Arta fricii și alte arte semnată de Aurel Vlad (lucrări realizate pentru volumul Arta fricii de Ioan Es. Pop, editura Charmides, 2016). LECTURI: Ioan Es. Pop, Aleš Mustar, Ștefan Manasia, Elena Medel, Alex Văsieș, Florin Bican, Nadja Küchenmeister, Leonard Schwartz. INTERMEZZO MUZICAL susținut de Trio „Gentis”: Laura Roman – vioară, Lena Roman – clarinet, Doru Roman – marimba. În program: lucrări de S. Joplin, G. Gershwin, D. Șostakovici, C. Gardel, A. Gomez, N. Živković, A. Piazzola, Al. Pașcanu, R. Galliano ş.a.
• la Pub Corso Café Bistrița, 22:30 – până la ziuă PERFORMANCE, JAM SESSION POETIC & OPEN MIC: Line-up: Andy Fierens, Claudiu Komartin, Hilà Lahav, Virgil Mihaiu, Ward Tietz, Svetlana Cârstean
DUMINICĂ, 17 IULIE
• la Plan B Club Café Bistrița, 11:30 – 13:00 DIALOG: Edituri și reviste de poezie contemporană, moderator: Radu Vancu. Editori, antologatori, redactori, traducători și jurnaliști culturali prezintă noile colecții de poezie ale editurilor CARTIER, Casa de Editură Max Blecher, Charmides, Nemira și revistele „ALECART”, „Infinitezimal”, „Poesis internațional”. Dezbatere organizată în parteneriat cu Centrul Europe Direct Bistrița
• la Centrul Multicultural Sinagoga Bistrița ÎNCHIDEREA FESTIVALULUI, 18:00 – 19:00 SPECTACOL DE TEATRU inspirat de poemele scriitorilor prezenți la festival, susținut de Trupa Corint. 19:30 CONCERT DE MUZICĂ VECHE Drora Bruck (Israel), Marina Minkin (Israel), Alessandro Andriani (Italia).
Adaugă comentariu