
La sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, vineri 29 august, Mănăstirea Cormaia își serbează hramul.
Slujba va fi oficiată de IPS Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Mănăstirea Cormaia, situată la 5 km distanță de stațiunea Sângeorz-Băi, a fost reînfiinţată în anul 1994, pe o veche vatră monahală. În cadrul ansamblului mănăstiresc a fost construită o biserică din zid, ce poartă hramul ”Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”, sfințită la data de 29 mai 2016. La Mănăstirea Cormaia mai există şi o bisericuţă din lemn, cu hramul ”Acoperământul Maicii Domnului”, construită în prima jumătate a secolului al XVII-lea, de călugării ortodocşi veniţi de la mănăstirile Neamţ şi Putna. Acest lăcaş de cult păstrează până astăzi opere de artă valoroase, între care icoane ale pictorului Tudor Zugravu. În anul 1762 mănăstirea a fost incendiată și călugării au fost prigoniți, însă bisericuța din lemn a fost salvată. În 2004 bisericuța a fost resfințită, iar începând cu anul 2014 pictura a fost restaurată integral. În anul 2015, Mănăstirea Cormaia a primit o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina. Până în prezent, așezământul monahal a cunoscut o dezvoltare impresionantă, aici vieţuind 30 de maici, stareță fiind stavrofora Sebastiana Sîngeorzan, iar duhovnic protosinghelul Nicodim Sîngeorzan.
Creștinii sărbătoresc în 29 august Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. Este ultima mare sărbătoare din anul bisericesc care se încheie pe 31 august și marchează începutul toamnei. Data de 1 septembrie este prima zi a noului an bisericesc.











Adaugă comentariu