Cultură

Hram la Mănăstirea Dobric

Mănăstirea Dobric își sărbătorește astăzi hramul Sfinții Împărați Constantin și Elena.

Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înalt Prea Sfințitul Irineu Pop Bistrițeanul, noul episcop de Alba Iulia. El va fi înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Maica stareță Veronica Coțofana a anunțat, printr-un comunicat, că mulțumește tuturor celor care au sprijinit mănăstirea de-a lungul timpului.

Mănăstirea Dobric  a adevenit un adevărat loc de pelerinaj începând cu anii 1996-1997 când aici au avut loc o serie de conflicte între călugărițele ortodoxe și locuitorii satului, în proporție de 80% penticostali. Creștini din tot Ardealul au răspuns invitației adresate de măicuțe pentru a veni în sprijinul lor. De atunci, an de an, Mănăstirea Dobric a devenit loc de pelerinaj, fiind supranumită „Nicula Țibleșului”.

Mănăstirea funcționează în prezent în castelul boierului Milea care a fost construit în epoca medievală în secolul al XVIII-lea de către nobilul Mikes. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea a ars, dar a fost refăcut de către boierul Bornemissza Karoly, cetățean austro-ungar, pe la 1900-1902, fapt consemnat pe o placă ce se află în hol.

Boierul a donat castelul avocatului Milea Aurel a căruia familie l-a cedat apoi Bisericii Orodoxe.

1 comentariu

  • Am fost la manastire a doua zi de pasti, este minunata, parca te simti in rai, maicile de acolo parca sunt niste ingeri coborati din cer, iar parintele are o bunatate pe chip si in glas care te face sa nu mai pleci de acolo.
    O sa revenim cu siguranta la aceasta manastire care ne-a incalzit atat de mult inimile.
    Doamne ajuta.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.