Actualitate

Mai multe microbuze nu au putut transporta elevii din cauza drumurilor acoperite cu zăpadă

În urma ninsorilor parţial viscolite din ultima vreme, stratul de zăpadă a crescut simţitor mai ales în sudul şi nord-estul judeţului. Din cauza vremii nefavorabile şi a drumurilor acoperite de zăpadă, mai multe microbuze şcolare nu au putut duce elevi la unităţile de învăţământ, pe tronsoanele Albeştii Bistriţei-Dipşa, Neţeni-Domneşti şi Ruştior-Sebiş.

SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA Bistriţa informează că joi toate drumurile judeţene sunt deschise circulaţiei în condiţii de iarnă tuturor autovehiculelor echipate corespunzător.

În noaptea trecută, ca urmare a ninsorilor parţial viscolite, stratul de zăpadă a crescut cu mai mult de 10 cm, în zona de sud – Şieu, Şieuţ, Monor, Teaca, Milaş şi nord-est – Parva, Valea Ilvelor, Bistriţa Bârgăului, Colibiţa.

Din cauza viscolirii zăpezii, joi dimineaţă microbuzele cu şcolari nu s-au putut deplasa pe traseul Albeştii Bistriţei-Dipşa şi Neşeni-Domneşti (DJ 154D), Ruştior-Sebiş (DJ 154C) şi cu dificultate pe DJ 162 Teaca-Archiud, DJ 172J Rodna-Valea Vinului şi DJ 162 Sânmihaiu de Câmpie-Visuia.

Între orele 4.00 şi 8.00 s-a acţionat cu 20 de autovehicule cu lamă şi săsăriţă şi cu 3 semigredere tractate, plus materiale andtiderapante în zonele de pantă, curbe şi intersecţii.

Pentru ziua de joi şi la noapte nu se prevăd ninsori, însă temperaturile vor scădea până la minus 15 grade Celsius, se arată într-un comunicat al LPD, semnat de directorul general Andrei Rusu.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.