Este iarnă în toată regula în Munții Rodnei, unde stratul de zăpadă măsoară 10 centimetri la peste 1600 de metri altitudine, iar vântul bate cu este 40 de km/h, informează Meteo.BN, care prezintă un film realizat de Ioan Croitor:
”Până la 1600m a fost o ploaie mocănească. Între 1600-1700 m. alt lapoviță, după care zăpadă. Sus, în creastă, stratul de zăpadă are 10 cm, vântul bate tare cu peste 40 km/h”
Meteo.BN anunță că vremea va fi în general închisă, luni, în județ, cu ploi temporare şi în extindere, în orele după-amiezei, cantitățile acumulate atingând local 20/25 l/mp. Valorile termice vor rămâne foarte scăzute, astfel că vom fi mult sub mediile multianuale anuale ale perioadei. La munte, în aceste condiții, la peste 1600/1700 m alt. vor predomina precipitațiile mixte, cu ninsori în zonele de creastă.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 8 si 13°C iar cele minime de marți dimineață vor scădea spre 2°C in depresiuni și spre 7/8°C la podiş.
La Bistrița, vremea va fi în general închisă şi aici, vântul va sufla moderat iar maxima zilei va atinge doar 11°C. Temporar va ploua, moderat cantitativ în orele după-amiezei, iar minima zilei de marți va scădea spre 6°C.
Marți, vremea va rămâne în general închisă în județ, deşi sunt şanse să mai zărim şi soarele din când în când. Va mai ploua doar slab şi cu caracter temporar, cantitățile acumulate fiind, însă neglijabile. Temperaturile vor rămâne foarte scăzute, astfel, vom fi în continuare, mult sub mediile anuale ale perioadei. La munte, în aceste condiții, la peste 1600 m alt. vor mai fi lapovițe şi ninsori.
Temperaturile maxime, comparabile cu cele de luni, vor fi cuprinse, în general, între 8 și 13°C iar cele minime de miercuri dimineață vor scadea spre 1°C în depresiuni și spre 6/7°C la podiş.
La Bistrița, vremea va fi în general închisă şi aici, cu şanse, totuşi ca cerul să se mai degajeze, vântul va sufla slab iar maxima zilei va atinge 12°C. De plouat, va mai ploua doar temporar şi slab. Minima zilei de miercuri va scădea spre 4°C.
Zăpadă este și pe Vârful Iezer.
Conform prognozei ANM pentru perioada 19 septembrie – 2 octombrie, în Transilvania până în data de 24 septembrie media temperaturilor se va menține mult sub cea specifică perioadei și se va situa între 13 și 15 grade a maximelor și între 3 și 5 grade a minimelor. În următoarele patru zile maximele termice vor crește cu aproximativ 5 grade. Creșterea minimelor se va produce între 26 și 28 septembrie și va fi de 6 grade. În următorul interval, regimul termic va fi relativ staționar. Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată între 19 și 23 septembrie, precum și între 26 septembrie și 2 octombrie.
Adaugă comentariu