Actualitate

Cum se vor implica preoţii ortodocşi în Referendumul pentru modificarea Constituţiei

Preoții din Protopopiatul Ortodox Bistrița se vor ocupa de distribuirea de broşuri în care sunt explicați pașii pentru Referendum privind modificarea Constituției în ceea ce privește definirea familiei, inițiat de Coaliția pentru Familie. La şedinţa lunară prezidată de protopopul Alexandru Vidican, preoţii au mai fost îndemnaţi să aibă grijă de cimitire şi monumente, să intensifice acțiunile culturale și să se implice în activități cu tinerii, toate circulare ale Arhiepiscopiei Clujului.

Potrivit preotului Emanuel Vidican, s-a adus la cunoștință și Circulara prin care s-a comunicat caterisirea unor preoți din Arhiepiscopia Alba-Iuliei pentru grave abateri de la disciplina și rânduielile bisericești.

Pr. inspector Mudure Tudor în numele Asociației de părinți ”Sfântul Stelian” a mulțumit părintelui protopop Alexandru Vidican și preoților din protopopiat care și de această dată au dotat o sală de clasă cu aparatură modernă și rechizite pentru cei 27 de copii înscriși în clasa pregătitoare.

În numele ”Asociației Filantropia” Bistrița părintele Pintican Marius a mulțumit preoților pentru implicarea și ajutorul pe care îl dau Cantinei sociale ”Sf. Filofteia”, și i-a îndemnat în continuare să sprijine cu alimente cantina unde zilnic mănâncă peste 80 de persoane nevoiașe.

„Ședința s-a încheiat cu îndemnul de-a intensifica activitatea pastoral-misionară, și au fost anunțați preoții pentru Conferința de Toamnă, în data de 24 octombrie 2017, care va fi prezidată de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, și au fost felicitați preoții care în această lună au avut ziua onomastică”, a menţionat pr. Emanuel Vidican pentru Radio Renaşterea.

Sursa foto: Radio Renaşterea 

19 comentarii

  • Modificarea constitutiei doar pentru redefinirea familiei este o falsă problemă. In prezent, la Art. 48 din Constituție se prevede : „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”, iar modificarea ar avea urmatoarea formulare: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”. Numai pentru acest lucru sa modifici constitutia care presupune sa organizezi un referendum, dovedeste o forma de populism ieftin, care nu rezolva nici una dintre adevaratele probleme cu care se confrunta astazi multe familii din Romania. Factorii care distrug familia sunt cei de natura socio-economica, precum : migrația economică, prețul foarte mare al apartamentelor și chiriilor, programul prelungit de muncă, insecuritatea economică, lipsa unei infrastructuri instituționale și comunitare pentru a combate și preveni alcoolismul, depresia și violența domestică , etc. Mai mult decât atât, redefinirea familiei ca fiind formată dintr-un bărbat și o femeie exclude automat orice alt tip alternativ de familie, precum familiile monoparentale. Faptul că se acorda prioritate acestei probleme în dauna factorilor socio-economici, demonstrează că inițiativa nu are in vedere o îmbunătățire a calității vieții familiale, ci este o cruciadă îndreptată împotriva unei minorități. Pe de alta parte, este evidenta nevoia modificarii Constitutiei in intregime, pe toate articolele, pe toate capitolele care trebuie amendate. Daca se merge pe aceasta varianta de a amenda Constitutia din cand in cand, pe cateva subiecte mai mult sau mai putin esentiale, se poate ajunge la o Constitutie incoerenta. In concluzie, consultarea populara pe tema familiei traditionale este mai degraba o tinta falsa prin care PSD vrea sa-si mascheze esecul guvernarii si sa deturneaze atentia de la tintele cu adevarat majore, de mare importanta atat sub aspect politic, cat si economic, printr-o manipulare ieftina.

  • E o evidență: România de sub guvernarea PSD-ALDE devine tot mai mult o democrație iliberală, as­pi­rând să imite performanțele lamentabile sub acest aspect ale Ungariei, ale Poloniei, ba chiar ale Ru­siei sau Turciei. Dar toată această ofensivă antiliberală pe multiple fronturi trebuia să aibă un simbol și el a fost găsit: referendumul pentru modificarea definirii fa­mi­liei.
    E trist cât de puțin și cât de colateral s-a dezbătut public această restrângere a unor drepturi fun­da­mentale, parafată de CCR. În mod evident, le-a lipsit curajul să atace public însuși miezul chestiunii și să afirme cu argumente liberale, altfel bine cu­nos­cu­te că: 1) nu avem dreptul să impunem se­menilor noștri valorile noastre cele mai dragi privind felul de a trăi, dacă nu e vor­ba de ceva care dăunează altora; 2) Ro­mâ­nia e un stat secular în care bisericile nu au dreptul să impună legislația civilă; 3) un stat democrat-liberal nu se conduce nu­mai după voința de moment a unei ma­jorități manipulate, căci tirania majorității e la fel de teribilă ca și tirania unui singur om, așa cum oameni înțelepți au arătat-o în repetate rânduri, de peste 2.300 de ani; 4) revizuirea „în jos“ a Constituției e un pre­cedent periculos și că aproape sigur se vor încerca și alte modificări în sens ili­be­ral; 5) refuzul de a garanta legal faptul mo­dern și tot mai răspândit al concubinajului homo- și heterosexual e o miopie politică și, posibil, o gafă morală – orice ar susține bi­serica; în fine 6) că, așa cum spuneam, revizuirea e un simbol puternic al derivei iliberale „ajutate“ a societății românești. Mai adaug la toate astea și 7) caracterul dis­cutabil al tezei că homosexualitatea e „contra naturii“, asta dacă ținem seama fie și numai de ceea ce ne spun azi an­tro­pologii despre sexualitatea umană. Andrei Cornea – Simbolul

    • Intreb si eu , nu dau cu parul..
      Toti suntem dintr-o mama si un tata?
      Fiecare e liber sa traiasca cum doreste.
      Dar adevarat va zic ca nici unul din noi , cei care comentam NU am fost conceputi in …eprubeta. Asa ca ma gandesc si la copii cand se zice barbat cu femeie. Scriptura oare ce zice ? Pt cei care defaima Scriptura, ei sa se ia dupa firea lumii, cum merge ea in aceasta lume. Doar omul, el, singur omul, se inalta…
      3.000.000- is ceva oameni. Si sunt sigur ca sunt mai multi de atat.
      Cat despre popi bogati etc.. asta e alta treaba. Fiecare va da socoteala.
      Ei , popi, trebuie sa marturiseasca Cuvantul- Scriptura . Ca il marturisesc din mertane – alta treaba.

    • hai sa îți explic eu dacă as fi de acord cu tine as fi părtaș la nelegiuirile voastre .,primari ,preoți ar trebui sa va căsătorească ,altfel este discriminare și i dați in judecată … noi restu care ne o mai lăsat Dumnezeu normali și valori morale nu putem face asta pentru ca am fi părtași la nelegiuirile voastre….oricum sodoma și gomora va pedepsi Dumnezeu ca și acolo și apoi nu va mai trebue filet invers…..,

  • Din pacate BOR întelege sa se manifeste in continuare ca principalul vector al obscurantismului și al reacțiunii oarbe, proaste și populiste.

    • @Alexandru , te cunosc , pe tatăl tău il cheama VASILE și pe mama ta ION , trebuie sa fii cumsecade , ești dintr-
      o familie de treabă. Sa ne traiesti !

    • Alexandru, poți arăta în ce mod? Sau ar trebui să se comporte ca Biserica Catolică, să se prefacă şi să dea declarații anticreştine, doar pentru a-şi consolida încrederea în Vest?

  • Cu alte cuvinte, Protopopiatul se implica in influentarea rezultatelor referendumului? In cazul asta, voturile din Bistrita s-ar putea sa fie anulate. Protopopiatul ar face bine sa nu se implice deloc, sa nu distribuie ei brosuri, nu cred ca asta e menirea preotilor, sa distribuie fluturasi. Referendumul trebuie sa fie liber de orice influenta, altfel e o mare frectie totul.

    Biserica ortodoxa, din pacate, scade in audienta si tot din pacate nu face nimic in sensul asta.

    • Dan, Protopopiatul nu se implică în influențarea rezultatelor, ci în informarea credincioşilor. E ca şi cum ai spune că în predică, preotul încearcă să te atragă la credință.
      Biserica „scade din audiență” la tine acasă, poate, dar bisericile sunt neîncăpătoare şi tot mai neîncăpătoare.
      Dar, de exemplu, preşedintele țării poate asigura Vestul şi mai ales Germania-mamă că România poate primi oricâți musulmani, fără a consulta poporul? Se pare că da, deşi, observ, Preşedinția nu scade în audiență. Nu ți se pare ironic?

  • Ar fi interesant de studiat utilitatea acestui referendum, in conditiile in care art. 271 din Codul civil prevede: „casatoria se incheie intre barbat si femeie prin consimtamantul personal si liber al acestora”, iar la art. 293: „Este lovita de nulitate absoluta casatoria incheiata cu incalcarea dispozitiilor prevazute la art. 271….”.
    Iar la art. 277 tot din Codul Civil: „ESTE INTERZISA CASATORIA DINTRE PERSOANE DE ACELASI SEX”!!! In plus, in Romania nu sunt recunoscute nici macar casatoriile intre persoane de acelasi sex incheiate in strainatate.
    Asadar despre ce vorbim?

  • Familia traditionala, formata dinr-un barbat si o femeie este esentiala pentru binele copiilor si a societatii.
    Noi trebuie sa intelegem ca familia se distruge mai intai in mintea oamenilor.
    Legalizarea casatoriilor homosexuale este unul dintre instrumentele puternice de distrugere a familiei traditionale. Exista si alte instrumente: incurajarea divorturilor, a masurilor contraceptive, a feminismului radical.
    Imediat dupa ce legalizarea casatoriilor homosexuale va fi impusa in tara noastra, urmeaza in maximum cativa ani legalizarea adoptiilor de copii de care cuplurile homosexuale.
    Nu are sens sa negam realitatea: e de ajuns sa vedem ce s-a intamplat in toate tarile care au facut deja acest pas.
    E un drum deschis spre acceptarea tacita a pedofiliei.
    Si aceleasi personaje, putine la numar, vor invada toate forumurile de discutii sustinand adoptiile, vorbind agresiv in numele nostru, al majoritatii oamenilor.

    • Vorbești prostii. În lumea antică homosexualitatea era considerată ca fiind o virtute, nicidecum o amenințare la adresa societății ,,tradiționale”. O sumedenie de impărati romani, senatori și gânditori ai vremii au fost homosexuali. Vezi bine că aceste hahalere in sutană împart pliante în loc să facă curățenie în propria organizație, una îmbâcsită cu toate jegurile Pământului, escroci, p…nari și pedofili, alcoolici, indivizi care refuză să înmormânteze pe cei săraci sau de altă confesiune, etc. Ei slujesc BANUL, nicidecum pe Dumnezeu , și tocmai de asta, într-o bună zi , pedeapsa divină îi va ajunge din urmă.

  • Tatal lui Bula catre fiul sau: – Vai de mine, ce ai patit la fata?! – Unul a zis de mine ca-s gay, zice Bula. – Si cum ai reacţionat? – L-am lovit cu poseta!

  • Atata ura impotriva bisericii si a preotilor ortodocsi pe acest forum de ziar! O ura viscerala razbate prin fiecare cuvant al unor postaci de aici. Nici nu cauta macar sa si-o mascheze, atat de tare ii macina! Unde s-a mai vazut atata dusmanie impotriva crestinilor si a bisericii? In Rusia la bolsevicii rusi, in Spania la bolsevicii spanioli, in Romania la bolsevicii sositi pe tancurile rusesti. Si ce-i unea in primul si in primul rand pe toti acesti bolsevici internationalisti? Etnia! Aveau aceeasi etnie, chiar daca unii aveau nume rusesti, alti nume spaniole, iar altii nume romanesti.

    Mai postacilor cu apucaturi bolsevice, de unde sa stim noi ca nu sunteti urmasii acelor bolsevici criminali? De unde sa stim noi ca nu va ascundeti identitatea reala sub nume si cetatenie romana ? Poate pentru unii nu e clar, dar pentru mine este. Nu sunteti romani. Corect, sayanim-ilor ? V-am prins, asa este ?

    Shalom!

  • Papa Francisc…în popor, papă=omletă, de unde rezultă că tu ai fi un fel de „omletă franciscană”. Nume inspirat din orientarea confesională, probabil.
    Ai dori să ai o exprimare frumoasă, cu unele onomatopee şi interjecții „de stadion”. Din păcate, limitele gramaticale îți vădesc lacunele (de genul „prea o sufocați cu tâmpeniile voaastre medieval”). Aşa că, tot ce rămâne în urma ta e o „dâră” de „hoo-uri” şi ironii de tip neandertal, intrigat de medievalitatea altora.
    Unde e „jăcmănirea” credincioşilor în acest referendum? Sau eşti afectat direct în orientarea sexuală?

  • Joseph Porta, în antichitate, poate, însă după încreştinare, s-au dezis de patimile acestea. Deşi postările anti-creştine, în general şi cele anti-ortodoxe, în special, acuză Biserica de concepții medievale, observ că tu mai ai un drum lung până acolo…în Evul mediu din care transmiteți mesajele voastre.

    • Așa este. Cu mult înainte de Evul Mediu și anume in 10 septembrie 1948 au fost adoptate de către ONU Drepturile Universale ale Omului – poate arunci o privire pe articolele 1 și 2 , măcar . Ca atare, această religie fundamentalistă sau mai bine zis societate comercială care se ocupă cu vânzarea falsei credințe, are vreun drept de influență în ce privește drepturile cetățenești într-un stat considerat a fi laic și care a semnat rezoluția sus-amintită??? O să vezi că acel referendum va fi un mare fâs iar,, preafericiții “ vor pierde încă câteva zeci de mii de adepți.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.