Actualitate

În 22 august începe a doua sesiune a examenului de bacalaureat 2011

Candidaţii respinşi în vară la bacalaureat vor susţine examenul în sesiunea din toamnă, în perioada 22 august - 2 septembrie. Pentru această sesiune nu s-au putut înscrie elevii eliminaţi pentru fraudă, aceştia neavând voie să participe la următoarele două sesiuni.

Primele probe ale examenului sunt cele orale la limba şi literatura română, în 22 – 23 august, limba maternă în 22 – 24 august şi o limbă de circulaţie internaţională în 23-24 august.

Evaluarea competenţelor digitale va avea loc în perioada 25 – 26 august.

Probele scrise din sesiunea de toamnă a bacalaureatului 2011 încep în 29 august, cu limba şi literatura română. În 31 august va avea loc proba obligatorie a profilului, iar în 2 septembrie proba la alegere a profilului şi specializării.

Rezultatele bacalaureatului vor fi afişate în 4 septembrie, după care pot fi depuse contestaţiile. Notele finale vor fi afişate în data de 7 septembrie.

În Bistriţa-Năsăud, 1488 elevi au promovat după prima sesiune a examenului de bacalaureat 2011, 43 dintre ei după contestaţii.

48,44% dintre absolvenţii care au terminat liceul la zi nu au reuşit să promoveze examenul, în timp ce 86,95% dintre cei care au urmat cursuri la seral au fost la rândul lor declaraţi respinşi. Singurul candidat care a absolvit liceul la fără frecvenţă nu a reuşit nici el să promoveze. Procentul de promovabilitate în Bistriţa-Năsăud a fost de 43,17 %.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.