În ce condiţii ar repeta Tibi Uşeriu experienţa nordului. ”Ce am trăit acolo e nepreţuit”

Ultramaratonistul Tibi Ușeriu, câștigătorul competiției ”6633 Arctic Ultra” de la Cercul Polar, a povestit într-o întâlnire organizată de Sepia Print, unul dintre sponsorii care l-au susţinut în competiţie, cum a trăit toată această experienţă. Iată declaraţiile lui despre:

Polul Nord versus Cercul Polar 

Am fost şi criticat că nu am alergat la Polul Nord, ci la Cercul Polar, că nu au suflat vânturi cu 200 de km la oră, că nu a fost o alergare pe toată durata competiţiei, doar pe jumătate. Alergarea s-a desfăşurat în nordul Canadei, undeva la graniţa cu Alaska, în apropierea Cercului Polar. S-a ajuns la Oceanul Arctic. Polul Nord e undeva mai departe. La Polul Nord nici nu se putea alerga. Am aflat şi eu cu ocazia aceasta că are vreo 10 cm pătraţi şi tot la un an se schimbă. Undeva prin Siberia va fi anul viitor. Competiţia s-a desfăşurat pe 566 de km pe un drum forestier închis cred că de 20 de ani. A fost un drum construit de canadieni pe o distanţă de peste 2000 de km pe care aduceau petrol din Oceanul Arctic. Între timp, sondele s-au închis. (…) Să mai trăieşti o dată ce ai trăit şi să repeţi acelaşi lucru, mă gândesc că pentru asta e nevoie de un strop de nebunie mult mai mare decât cel pe care îl am acum. Dacă peste câţiva ani se va lungi traseul, cum au promis organizatorii, nu exclud că nu am să mai particip. Deci e posibil să repet experienţa, dar va fi cu totul alta. Vor să facă traseul de 766 de km şi să se apropie mai mult de Polul Nord ca să tacă toţi.

Echipamentul: săniuţa cu roţi, costumul de astronaut, mănuşile

În competiţie am tras după noi o săniuţă care avea şi roţi. Nu am înţeles nici eu de ce, dar am văzut apoi că, la începutul competiţiei, era o porţiune de drum care era mai circulată şi pe primii 100 de km era aruncat antiderapant. Pe de altă parte, dacă mergeai cu sania pe gheaţă, din cauza temperaturilor nu mai puteai să pleci cu ea se lipea de gheaţă. Şi atunci ei ne-au pus nişte roţi. Pe ultima porţiune nu am folosit roţile. Când porneam, intram pe partea cu zăpadă şi nu aveam probleme să mă lipesc de gheaţă. Era obligatoriu să avem tot în sanie. Eu am ajuns cu sania la 38 de kg. În anii trecuţi, unii concurenţi au aruncat din sanie lucrurile mai grele pe ultima porţiune de drum, şi atunci în ultimii 2-3 ani au făcut în aşa fel încât ne-au controlat şi la plecare şi la sosire.

Am mai luat cu mine un costum de astronaut, un costum special de expediţii care rezistă la temperaturi extreme, dar nu e pentru alergare. Am crezut că îl voi folosi doar când mă opresc fiindcă acolo era cea mai mare problemă. Dacă nu te încălzeai, în 20 de secunde intrai în hipotermie. Toţi foloseau sacul de dormit. Eu am fost singurul care am folosit acest costum. L-am folosit şi la alergat în penultimele două zile pentru că s-au atins temperaturi de minus 52 de grade, iar când bătea vântul scădea cu încă 10 grade. Noaptea se înregistrau aceste temperaturi. Cel mai rău era între 3 şi 5 dimineaţa. Ziua se încălzea destul de mult, minus 32, minus 27 de grade. Până la minus 35 de grade simţi frig, după care se simte o arsură. Dacă faci greşeala să-ţi expui pielea, poţi avea degerături. Eu, de exemplu, nu mi-am dat jos primul strat de mănuşi din cele trei pe toată durata competiţiei.

În primele trei nopţi şi patru zile nu m-am oprit deloc. Cam 80% din traseu l-am alergat, deşi nu am avut cine ştie ce viteză din cauza saniei. Viteza medie a fost de 9 km la oră. Pe ultima porţiune am încercat să merg.

Apa, mâncarea, somnul

Aveam fiecare câte cinci litri de apă la noi. Era apă fierbinte pe care o luam de la punctele de control. Doar apă ne-au dat pe tot parcursul concursului, nimic altceva. Mulţi m-au întrebat despre mâncare. Am folosit o mâncare specială într-un plic. Puneam peste ea apă fierbinte. Aşteptam în jur de 10 minute, se umfla ce era prin ea: mazăre, paste, orez, eu fiind vegetarian. Eu le foloseam în punctele de control şi încercam să mănânc trei-patru pungi fiindcă apa fierbinte din termos îngheţa dacă o scoteai afară. Au fost şapte puncte de control, iar în trei am putut să şi dormim. Între punctele de control, am mâncat turtă dulce şi batoane energizante cu unt de arahide, banane, fructe de pădure. Le luam din sanie cam o dată la cinci ore, le băgam sub primul strat de haine, aşteptam în jur de o oră şi apoi le mâncam. Mâncarea a fost o problemă. Trebuia să consumăm în 24 de ore cam de trei ori mai mult decât în timpul alergării. Aportul de calorii a fost foarte mare din cauza frigului. Am mâncat şi carne de ren de la un eschimos, deşi sunt vegetarian. Am uitat pe moment că sunt. Pe ultima porţiune nu mă mai odihneam o oră, ci două, dar nu puteam dormi atât fiindcă trebuia să mănânc, să mă hidratez. Cel mai mult am dormit 15 minute legate. Dormeam ca un iepure fiindcă mă temeam că mă ajung cei din spate.

Sănătatea, durerea, halucinaţiile

Probleme medicale au început înainte de punctul şase, după kilometrul 360 când am făcut puroi pe tendoane, adică tendinită. Asta m-a încetinit foarte tare. Cele mai mari probleme le-am avut pe ultimii kilometri, poate pe ultimii 200 de metri.  Din păcate, la cursele astea nu ai voie să iei antiinflamatoare, nici măcar ibuprofen. Am avut o listă cu 15 medicamente interzise. Ocupantul primului loc a fost controlat. Mi s-a luat sânge, iar dacă se găsea vreo substanţă, puteau să mă conteste următorii clasaşi. Din cauza aceasta, am primit doar aspirina care m-a ajutat cât m-a ajutat, dar nu foarte mult. Am început să am probleme cu picioarele din cauză că am început să merg şchiop, toată greutatea mi s-a dus pe partea stângă a picioarelor care mi s-a infectat foarte tare din cauza degerăturilor. Mi-am luat pantofii de alergare cu trei şi patru numere mai mari. Am fost foarte mulţumit de ei. Nu am avut probleme din cauza lor. Purtam trei straturi de haine. Am purtat cagule. Noaptea purtam ochelari fiindcă ne degera toată faţa. Am schimbat toată pielea de pe faţă. Asta e fain! Am trecut de durere. Cred că, la un moment dat, nici nu am mai simţit-o.Eu însă nu am avut răni foarte grave. Un concurent a venit cu o gaură în nas. La P.J. i se vedea osul nasului. I se dusese toată pielea. Un tip a abandonat din cauza saniei fiindcă i s-a defectat partea din faţă şi cumva l-a deranjat la spate şi a trebuit să abandoneze din cauza durerilor.

O cursă de genul acesta nu se duce doar fizic, 70% din toată cursa asta e dusă de psihic. Ştiam că am probleme mari, ştiam că locul doi, P.J. se apropie de mine. Am spus atunci că mă odihnesc şi încerc să merg mai încet ca să mă ajungă. În punctul şapte s-a odihnit şi el, iar pe ultimii 72 de km am atacat şi l-am întrecut. Ultimii 20 de kilometri am alergat ca să am o distanţă cât de mare de el, cu o oră am ajuns înaintea lui. Cum nu am dormit trei nopţi, am început să am halucinaţii. Anul trecut, am avut cu elefanţi şi cavaleri, iar anul acesta am avut desene animate, cu Mihaela, cu Tom şi Jerry sau cu un stol de fluturi. Problema halucinaţiilor trebuie să o gestionezi foarte bine. Era pericolul să leşin, să cad jos şi să îngheţ. M-am oprit doar când totul se transforma în halucinaţie.

Finalul, premiul 

Din câte am înţeles, în ultimele trei zile au fost nişte probleme pe Oceanul Arctic, s-a rupt zona prin care trebuia să trecem şi ne-au deviat puţin.  Eram epuizat. Eu de-abia acum încep să mă bucur de această competiţie şi să îmi dau seama de ce s-a întâmplat pentru că îmi vin în minte gândurile de acolo, sentimentele pe care le-am avut. Cu siguranţă că sunt lucruri pe care nu am să le povestesc niciodată fiindcă sunt personale şi rămân acolo. Am avut la mine un steag al României şi, după ce am trecut linia, l-am scos din sanie şi am făcut poze. Am trimis un SMS acasă şi apoi le-am spus organizatorilor să mă ducă undeva să mor. Am dormit prima oară opt ore. M-am trezit că au ajuns Andrei, Vlad şi restul, dar ei nu m-au recunoscut pe mine, eu nu i-am recunoscut pe ei, eram desfiguraţi. Apoi am adormit toţi încă 12 ore. Ne-am întors cu nişte maşini speciale pe acelaşi drum pe care am alergat. Consumau 60 la sută. Nu le opreau niciodată. Mulţi mi-au zis că m-am îmbogăţit, dar drept premiu am primit un hanorac în valoare de 14 euro şi trofeul. Când l-am văzut, am crezut că e din gheaţă şi se topeşte. Ce am trăit însă acolo nu are preţ.

Performanţa sportivă 

Mulţi au zis că e o performanţă în sport. Eu spun că e o performanţă pe plan personal. Eu nu am considerat-o niciodată o performanţă sportivă. Când vorbim de aşa ceva, vorbim de campionat mondial, de olimpiade, de oamenii care trăiesc din sport şi care fac cu adevărat performanţă şi nu de sportivi amatori care sunt consideraţi anormali. Eu am vrut să arăt că, dacă eu pot, poate oricine!