Nu mai putem da vina pe vreme. Vara aceasta a fost una ploioasă şi, în ciuda acestui fapt, copacii din oraş s-au uscat. Vorbim despre arborii ale căror crengi au fost tăiate brutal, până la tulpină de angajaţii Primăriei Bistriţa. Strada Alexandru Odobescu e plină cu copaci uscaţi din care nu au mai rămas mai mult de două-trei ramuri verzi.
Cei mai mulţi copaci uscaţi sunt pe strada Alexandru Odobescu unde s-au făcut „toaletări” brutale. Crengile arborilor au fost tăiate până la tulpină, iar ei nu au mai avut puterea să înverzească. Din copacii care ne dădeau cândva oxigen şi umbră nu a mai rămas decât un lemn uscat. Peisajul este dezolant.
Este trist că nici în ceasul al 12-lea reprezentanţii Primăriei Bistriţa nu admit că au greşit când au tăiat crengile pomilor cu drujba în ciuda protestelor din partea organizaţiilor de mediu şi a specialiştilor. Dacă anul trecut „vinovată” de uscarea copacilor era seceta, anul acesta ea trebuie exclusă total din discuţie, nu de alta, dar a plouat suficient. Aşadar, de vină rămâne intervenţia brutală şi neprofesionistă a omului.
Cum isi imaginau reprezentantii primariei ca vor fi sustinute tulpinile si radacinile acestor uriasi blanzi cu cele 2- 3 frunze lasate pe fiecare copac? In afara protestelor ecologistilor, autoritatile de mediu au preferat sa faca abstractie de actiunile abuzive ale primariei, ignorand ca acesti copaci retineau mari cantitati de noxe, noxe pe care le inhalam acum cu totii.
este cimitirul „CRETU”de pe Al. Odobescu. ma doare sufletul…cat de fara suflet au actionat, importiva acelor copaci, care n-au facut nici un rau nimanui.Doar repirau oxigen si faceau umbra in vremuri de arsita.Sa va fie rusine rusine rusine, D-le primar.Mare rusine!!!!
In anul 2010, Garda de Mediu Bistrita a sanctionat primaria cu o amenda de 40.000 lei pentru interventia brutala cu drujba in „toaletarea” teilor de pe Bulevardul Republicii. Iata ce a declarat la acea vreme Ioan Bors, prim-comisarul Garzii de Mediu Bistrita: „Reprezentantii primariei aveau avize pentru toaletizarea arborilor, nu pentru interventia in coroana, care este interzisa conform legii. Exista pericolul ca unii copaci sa nu mai prinda primavara si sa se usuce. Garda de Mediu Bistrita nu emite autorizatii, ci doar verifica daca au fost facute conform legii”. Zadarnic! Prostul nu invata nici din greselile proprii chiar daca este sanctionat. Au urmat alte schingiuiri brutale ale copacilor seculari de pe alte strazi, totul culminand pur si simplu cu macelarirea absolut inutila a arborilor de pe Odobescu. Si lucrurile nu s-au oprit aici. Au disparut copaci din Piata Unirii, Piata Morii sau din Piata Petru Rares. Acum bancile din aceste parculete sunt la soare. Chiar nu poate nimeni sa opreasca nebunia unui individ certat cu natura?
Sacrificarea perdelei verzi, care ne afecteaza ca sanatate, duce si la punerea in evidenta unor imobile istorice mutilate deci la deteriorarea confortului urban.
Efectul pare a fi si dezgolirea unor fatade mutilate. Ce perioada dificila traversam!
cei ce comntati aici despre „taieri brutale” sunteti niste prosti(scuzati expresia dar nu gasesc alta potrivita) acii copaci nu s-au uscat din aceasta cauza .Cititi studiati,documentati-va si apoi scrieti.A si o intrbare: Daca la un vant pternic acei copaci sau acele crengi cadeau pe masinile voastre?Un copac se mai si usuca,cum constat ca vi s-a uscat si mintile voastre,nu credeti?
Mărie, du-te dragă si-ţi bate sapa, poate ai de căpălit!!!
Cred ca concluzionati pripit. Oare de ce s-au uscat copcii tineri ne toaletizati?
Copaci nenumarati s-au uscat in acest an la Dej, Tg-Mures etc. Propun celor de la mediu sau de la protectia plantelor sa se aplece asupra problemei care ar putea lua proportii.
asta ne asteapta si pe noi cu ce ati plantat in ultima vreme, dupa taierile masive?
Se poate, deci, si mai rau. Incurajator.
Nimic serios, trainic nu a ramas din mandatul primarilor postdecembristi. Ii apreciez
pe cei care au avut rezerve in a actiona si distruge. Dupa aproape 25 ani am fi putut avea rezolvate sau macar incepute problemele infrastructurii orasului / apa canalizare, pluviale, rigole etc
Trebuie să scăpăm neaparat de primarul ăsta! Creţu e un dezastru pentru Bistriţa! Creţu Calamity!