Actualitate

În doi ani vom avea un Parc Municipal ”în formă bună”, spune primarul Ovidiu Creţu

Primarul Ovidiu Creţu a anunţat că au sosit primii 180 de arbori din totalul de 249 pentru plantările din Parcul Municipal şi că există nişte inconveniente în perioada lucrărilor pentru cei care locuiesc în zonă, dar că ”fără a sparge ouăle nu mâncăm omletă”: ”Parcul nu este făcut doar pentru persoanele care au case acolo, ci pentru toţi bistriţenii”.

”Au sosit ieri şi alaltăieri 180 de arbori pentru plantările din parc. Numărul total este de 249, au sosit 180. Spre satisfacţia şi bucuria mea nu sunt copaci cum am cerut, de 3-4 metri înălţime, ci de 6 metri, ceea ce înseamnă că în doi ani de zile vom avea deja parcul din nou în formă bună, asta după ce vom nivela şi gazonul. Să lucreze când vor, numai să facă lucrări de calitate. Au întârziat cu lucrările în parc, firma care a câştigat licitaţia nu s-a mobilizat în mod corespunzător într-un an foarte frumos, am stabilit cu ei nişte nivele de realizare a modernizării parcului şi foarte bine că lucrează noaptea, din partea mea pot să lucreze 24 de ore din 24 atâta timp cât asigură lucrări de calitate. Şi au fost verificate lucrările, eu sunt mulţumit de calitatea lor”, a spus Creţu într-o conferinţă de presă.

Edilul Bistriţei a precizat că ideea a avea în parc o oglindă de apă este binevenită. ”Am văzut oglindă de apă în toate parcurile din lumea asta. Acel parc nu este făcut pentru 20 de persoane care locuiesc acolo şi se plâng. Sunt 70.000 de bistriţeni care îşi doresc un parc frumos, modernizat. Există nişte inconveniente pe parcursul execuţiei, este adevărat, nici mi-e nu mi-ar plăcea să am şantier la poartă o jumătate de an, dar trebuie să ne gândim că fără a sparge ouăle nu mâncăm omletă. Zona va fi frumoasă, valorile proprietăţilor de acolo vor fi şi mai mari, deci vor câştiga şi ei direct. În legătură cu accesele, o să-i sprijinim acolo unde putem s-o facem legal, dar domeniul public trebuie să fie amenajat pentru public şi nu ca să deservească intrările şi accesele la domeniul privat. Sunt convins că şi locuitorii de pe strada Parcului vor fi mulţumiţi atunci când se vor finaliza lucrările”, a comentat el.

Ovidiu Creţu s-a referit şi la fostul prefect Viorel Pupeză, care locuieşte în zonă: ”Pe domnul Pupeză trebuie să-l lămuresc în primul rând să sisteze eliminarea dejecţiilor din fosa septică în râul Bistriţa. Asta trebuie să facă în primul rând domnul Pupeză. Legile de astăzi spun limpede ce obligaţii au proprietarii locuinţelor din Bistriţa”.

Proiectul de reabilitare şi modernizare a Parcului Municipal este finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi prevede realizarea unor lucrări de anvergură, ”care vor transforma parcul în adevărata inimă verde a oraşului, o oază de agrement şi relaxare la standarde europene”. Se vor reabilita şi reconfigura aleile, locurile de joacă, foişorul pentru fanfară, se va realiza o alee nouă pentru biciclete şi role (care va urma perimetrul parcului), se va crea un labirint vegetal, va fi înlocuit vechiul mobilier urban cu unul nou, se va amenaja un luciu de apă, vor fi instalate patru cişmele de apă şi trei toalete publice. Proiectul prevede lucrări ample menite să conducă la reconfigurarea zonei verzi, precum şi plantarea de arbori care să îmbogăţească biodiversitatea parcului. Lucrările de amenajare a Parcului Municipal costă 17,6 milioane de lei.

2 comentarii

  • La câţi bani se bagă in parc ar trebui sa pună foiţă de aur şi nu gazon. La ce amenajări se fac ar trebui să fi fost gata in 6 luni dar trebuie să se justifice cei aproximativ 4 milioane de euro, aşa că trebuie săpat adânc… De… Comlorela SRL este acum CML.ro şi asta face toţi banii…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.