Actualitate Economie

În judeţ s-au înfiinţat cinci noi companii cu capital străin. Câte firme au intrat în insolvenţă

Companiile cu probleme financiare continuă să apeleze la insolvenţă pentru a se redresa. De la începutul anului, peste 18.000 de firme au apelat la procedură la nivel naţional, cu 23,51% mai puţine faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cele mai multe, peste 2000 activează în construcţii. Cum stau lucrurile la noi.

În Bistriţa-Năsăud, de la începutul anului şi până la sfârşitul lunii octombrie, au intrat în insolvenţă 260 de companii, cu 54,86% mai puţine faţă de 2013 când au fost înregistrate 576 de intrări în insolvenţă în primele zece luni ale anului.

În aceeaşi perioadă, şi-au suspendat activitatea 167 de firme faţă de 220 de firme câte au apelat la această soluţie în cursul anului 2013. Scăderea este cu peste 24% şi la acest capitol.

Din Registrul Comerţului au fost radiate în perioada menţionată 1209 firme, faţă de 1286 anul trecut, cu circa 6% mai puţine. Totodată, au fost dizolvate 181 de companii faţă de 254 anul trecut, ceea ce înseamnă o scădere cu circa 30%.

Pe de altă parte, luna trecută, cinci firme cu participare străină la capitalul social s-au înmatriculat în Bistriţa-Năsăud. Prin societate cu participare străină la capitalul social se înţelege societatea constituită, parţial sau integral, prin participarea unor persoane fizice sau juridice cu domiciliul stabil sau cu sediul social în afara României.   Capitalul social exprimă valoarea totală a aporturilor, în numerar şi în natură, subscrise de asociaţi la constituirea societăţii, precum şi la majorarea capitalului social pe durata functionarii societăţii. Subscrierea la capitalul social din partea unui investitor străin, potrivit legislaţiei în vigoare, poate fi efectuată în moneda naţională a României şi/sau în valută liber convertibilă.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.