Actualitate

În materie de cromatică există şi exemple pozitive, dar lucrurile sunt făcute pe jumătate

Nu toate blocurile din Bistriţa reabilitate termic au avut soarta nefericită a imobilelor de pe strada Crinilor. Pe străzile Axente Server şi Mărăşeşti, firma Serbis în calitate de proiectant, şi un constructor din Satu Mare au fost mult mai inspiraţi decât Klever System şi Dimex 2000 Company care lucrează pe Crinilor.

În zona de sud a oraşului, Serbis SRL Bistriţa, în calitate de proiectant, şi Avril SRL Negreşti Oaş, constructor, au reuşit să ofere un tablou cromatic frumos pentru piaţeta pusă în valoare şi de o fântână arteziană. Culorile în care au fost zugrăvite blocurile reabilitate termic nu sunt deloc deranjante, dau un aer de prospeţime şi naturaleţe zonei şi, chiar dacă se mai bat cap în cap pe ici pe colo, per ansamblu sunt relativ armonizate.

Potrivit unor locatari cu care am stat de vorbă, nici în acest caz, nimeni nu i-a întrebat pe oameni – care participă şi ei financiar la lucrări – ce culoare ar prefera sau dacă sunt de acord cu cele alese, decizia fiind şi în acest caz exclusiv a Primăriei Bistriţa, dovadă că atunci când se vrea, se poate.

Din păcate, există o problemă şi aici şi în cazul altor blocuri. Fiind vorba de reabilitarea cu bani europeni a unor zone locative, nu s-a putut interveni şi la parter unde sunt spaţii comerciale. Aşa se face că multe culori de la parter se bat cap în cap cu cele de la etaj şi întregul tablou pare a fi unul schingiuit.

Consiliul Local Bistriţa ar putea rezolva problema adoptând o decizie prin care să scutească proprietarii spaţiilor comerciale de plata impozitului – sau să-l reducă – obligându-i, în schimb, să lucreze la faţade în aşa fel încât acestea să fie în concordanţă cu partea superioară a clădirilor atât din punct de vedere tehnic, cât şi cromatic.

Întrucât bugetul pe anul în curs nu a fost adoptat este timp pentru o astfel de hotărâre. Ea trebuie luată urgent pentru că şi lucrările de la parter trebuie făcute concomitent cu cele de la etaj, altfel existând riscul unui comportament diferit inclusiv în materie de degradare a culorilor în timp.

blocuri reabilitate termic 4 blocuri reabilitate termic 3 blocuri reabilitate termic 2 blocurio reabilitate termic 5

2 comentarii

  • Pana ce se face hotararea C.L. de acordare facilitati pt. proprietarii de spatii comerciale, acestia au primit un control soldat cu avertisment si obligatia de a amenaja fatada in concordanta cu restul blocului in termen de 30 zile, adica in plina iarna. Numai dupa ce am trimis cateva fise tehnice ale produselor folosite si-au dat seama cei de la primarie ca lucrarile se pot face de indata ce vremea va permite acest lucru.
    Referitor la degradarea culorilor, este o discutie lunga in care intervin mai multi factori cum ar fi baza folosita, culoarea, pigmentul, stratul suport, conditiile meteo si punerea in opera. Intr-un interval de 3-6 luni, modificarile de culoare nu sunt sesizabile decat atunci cand un factor enumerat mai sus este neconform asa cum s-a intamplat cu Posta Veche (mov initial, alba dupa cativa ani).

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.