Politică

După renumărarea voturilor nule, BEJ a găsit 161 de voturi valabile. Rezultatele rămân aceleaşi!

Biroul Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud (BEJ) Bistriţa-Năsăud a descoperit, marţi, în urma renumărării voturilor nule, un număr de 161 de voturi valabil exprimate care au fost iniţial trecute ca voturi nule, dar acest lucru nu schimbă rezultatele iniţiale.

Judecătorul Reghina Berari, preşedintele Biroului Electoral Judeţean Bistriţa-Năsăud a declarat, marţi seara într-o conferinţă de presă că, în acest moment, BEJ nu avea competenţa să reevalueze niciun buletin de vot.

„Birourile electorale ale secţiilor de votare erau obligate, în cazul în care ar fi primit o întâmpinare (observaţie privind modul în care a fost calificat un buletin de vot în timpul numărării voturilor – n.r.) să o soluţioneze, iar dacă cel care a depus-o era nemulţumit, abia atunci situaţia trebuia adusă la cunoştinţa aceluiaşi birou care trebuia să facă menţiunea în procesul verbal că există o astfel de contestaţie. Acelaşi birou, trebuia să informeze BEJ. La rândul lui, BEJ era obligat să soluţioneze contestaţia înainte de încheierea procesului de verbal de centralizare a rezultatelor la nivel de judeţ. Întrucât nicio secţie de votare nu a avut întâmpinări şi nici contestaţii, BEJ a luat doar act că au fost voturi încadrate greşit ca fiind nule, dar nu a modificat rezultatele înregistrate deja în procesul verbal”, a declarat Reghina Berari.

Ea a spus că BEJ a renumărat voturile nule ca să vadă dacă coincide numărul lor cu cel trecut în procesele verbale.

„Am constatat că numărul voturilor nule este acelaşi cu buletinele de vot existente în fiecare secţie de votare. Cu ocazia renumărării voturilor, BEJ a studiat şi fiecare buletin de vot nul. S-au constatat unele inadvertenţe între ceea ce s-a consemnat a fi vot nul şi calificarea fiecărui buletin, dar recalificarea buletinelor nule în voturi valabil exprimate putea fi făcută doar la preluarea buletinelor de vot. Noi am constatat că, din totalul voturilor nule pentru preşedinte de CJ de 7863, membrii BEJ au constatat că 44 ar fi valabil exprimate, fără ca aceasta să modifice rezultatul votării. Reprezentantul USL ar fi obţinut cu 11 voturi mai multe voturi, cel al PDL opt voturi mai multe, PNŢCD cu două, PP-DD cu cinci, PER cu cinci etc”, a spus Reghina Berari.

În ce priveşte Consiliul Judeţean, Reghina Berari a declarat că în urma renumărării voturilor nule s-au descoperit că ar fi fost valabile 117 din 10.091.

„UDMR ar fi avut în plus cinci voturi, USL – 21, PDL – 26, UNPR – 26 etc. Şi dacă aceste voturi ar fi fost declarate valabil exprimate, nu ar fi avut nicio influenţă asupra partidelor care nu au depăşit pragul electoral şi nici distribuirea de mandate nu ar fi suferit modificări”, a spus Berari.

BEJ Bistriţa-Năsăud a decis să renumere, marţi după-amiaza, voturile nule în urma a două contestaţii formulate de PDL pentru alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud şi de PP-DD pentru alegerea CJ.

PDL a cerut renumărarea celor 7863 de voturi nule de la alegerea preşedintelui CJ, iar PP-DD a celor 10.091 pentru alegerea Consiliului Judeţean.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.