Actualitate

Incendiu la o casă din comuna Șanț. Intervenție dificilă pentru pompieri

Pompierii militari din cadrul Stației Sângeorz-Băi și pompierii voluntari din SVSU Șanț și Rodna au intervenit la un incendiu izbucnit la o casă din localitatea Șanț.

Prima intervenție a fost asigurată de pompierii voluntari din Șanț și Rodna, iar la scurt timp au ajuns pompierii militari cu două autospeciale de stingere și un echipaj de prim ajutor SMURD. Incendiul se manifesta generalizat la nivelul acoperișului, pe o suprafață de aproximativ 80 mp.

Nu s-a putut ajunge până în apropiere, accesul fiind impracticabil autospecialelor de intervenție. Pompierii au fost nevoiți să realizeze dispozitive de intervenție pe câțiva zeci de metri, informează ISU Bistrița-Năsăud.

După aproximativ două ore de localizare și lichidare a focarelor, inclusiv cele ascunse, precum și îndepărtarea elementelor de construcție care prezentau riscul prăbușirii, s-a procedat la stabilirea unei cauze probabile.

Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de un coș de fum neprotejat termic față de materiale care se pot aprinde ușor (grinzi / pereți din lemn). Coșul evacua fumul de la o sobă fără acumulare de căldură (metalică).

Foto: ISU BN

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.