Actualitate

Incendiu la o gospodărie din Rusu Bârgăului. Două persoane, duse la spital

Echipaje de pompieri militari de la Stația Prundu Bârgăului, alături de SVSU Josenii Bârgăului și SVSU Livezile au intervenit la un incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Rusu Bârgăului.

Incendiul a fost observat de vecini și, din fericire, în primele momente a trecut prin zonă un echipaj de paramedici de la Stația de Pompieri Prundu Bârgăului, alocat la alt caz.

Cele două persoane în vârstă care locuiau în casa respectivă au fost găsite la intrare, au fost scoase și predate echipajelor medicale, la fața locului fiind trimis și un echipaj aparținând Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud. Ambele persoane (soț și soție cu probleme locomotorii), care au suferit atacuri de panică însă nu prezentau semne vizibile de intoxicație cu fum, au fost transportate la spital pentru asistență medicală suplimentară.

În primă fază, incendiul a cuprins o anexă construită din lemn și s-a extins rapid la podul casei, construit tot din material lemnos. Din casă a fost evacuată o butelie și a fost eliminat riscul producerii unei explozii.

Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, cu protejarea celei mai mari părți a zonei de locuit.

Cauza probabilă a fost stabilită ca fiind utilizarea focului deschis pentru curățarea unor deșeuri vegetale / alte deșeuri, informează ISU Bistrița-Năsăud.

(Foto: ISU BN)

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.