Actualitate Recomandări

Incendiu la o locuință din Petriș. Intervenție dificilă a pompierilor

Patru echipaje de pompieri cu trei autospeciale de stingere și autospeciala de intervenție la înălțime au intervenit la un incendiu izbucnit la o casă de locuit regim de înălțime parter plus etaj în localitatea Petriș, comuna Cetate, spre Dealu Negru.

Incendiul a izbucnit la nivelul unui șopron, propagându-se ulterior la celelalte construcții ale unui complex de imobile construit în formă de U. Flăcările au cuprins o bucătărie de vară, la nivelul acoperișului, precum și un grajd, șopronul fiind afectat aproape în totalitate.

Intervenția pompierilor militari a fost una extrem de dificilă, în principal din cauza accesului greoi către locul producerii evenimentului. Cu toate acestea, echipajele operative au reușit să ajungă în zonă și să identifice surse de alimentare cu apă pentru autospeciale, intervenția fiind susținută prin utilizarea unui hidrant aflat în apropiere, precum și a două fântâni, din care autospecialele au putut fi alimentate.

În urma eforturilor susținute ale forțelor de intervenție, casa de locuit, inclusiv zona locuibilă și acoperișul acesteia, a fost salvată în totalitate. Suprafața totală afectată de incendiu este estimată la aproximativ 200 de metri pătrați.

Din fericire, în urma evenimentului nu au fost înregistrate victime. O femeie a fost transportată la spital după ce a prezentat un atac de panică.

Cauza probabilă a producerii incendiului a fost stabilită ca fiind efectul termic al curentului electric, manifestat la nivelul șopronului de unde a izbucnit incendiul. Prezența unei cantități mari de materiale combustibile și a elementelor din lemn uscat a favorizat propagarea rapidă a focului, informează ISU Bistrița-Năsăud.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.