Social

Incendiu violent la o casă din Cormaia (FOTO)

În cursul dimineții zilei de miercuri 27 septembrie, la ora 06.23, un apelant al numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistrița cu privire la producerea unui incendiu la o locuinţă situată în localitatea Cormaia.

La adresa indicată de apelant au fost mobilizate echipajele Gărzii de Intervenție Sîngeorz-Băi, care au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, și un echipaj de prim ajutor SMURD pentru stingerea incendiului ce se manifesta violent la acoperişul casei. Pompierii militari au fost sprijiniți de pompierii voluntari de la SVSU Sîngeorz-Băi și aproximativ 15 localnici, care au acționat sunt coordonarea comandantului intervenției (șeful gărzii de intervenție).

Incendiul se manifesta pe o suprafață de cca. 300 mp, la nivelul acoperișului casei și al încăperilor de la mansardă. Echipajele de intervenție au localizat şi lichidat cu operativitate focarele de incendiu, reuşind să împiedice propagarea acestuia la partea inferioară a imobilului.

Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de un coș de fum neprotejat față de elemente combustibile (grindă de lemn).

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bistrița aduce la cunoştinţa cetăţenilor faptul că burlanele şi coşurile de fum sunt generatoare de incendii cu pondere însemnatã în această perioadă a anului, caracterizată prin scăderea temperaturii. Cauzele producerii unor astfel de evenimente sunt legate de necurăţarea periodică a funinginei depuse pe coşurile de fum, neîntreţinerea coşurilor în urma utilizării lor îndelungate, neizolarea faţă de materialele combustibile din structura acoperişurilor şi planşeelor (grinzi, căpriori), neasigurarea etanşării burlanelor şi coşurilor de fum, precum şi existenţa unor coşuri de evacuare a fumului cu terminaţie în spaţiul podului pentru a menţine o temperatură mai ridicată şi pentru afumarea cărnii.

Cetățenilor le este adresată rugămintea ca, în cazul în care constată prezenţa unor astfel de nereguli la propriile locuinţe să procedeze la înlăturarea lor prin respectarea următoarelor condiţii: • coşurile de fum vor fi obligatoriu verificate, reparate şi curăţate periodic (în mod obligatoriu la începutul sezonului rece), de persoane specializate şi autorizate; • în podurile clădirilor, coşurile se tencuiesc pe interior şi pe exterior şi se dau cu var, pentru a se putea observa cu uşurinţă eventualele fisuri prin care ar putea pătrunde scântei ce pot fi surse de aprindere, dacă în zona lui sunt materiale combustibile; • coşurile de fum se vor izola faţă de elementele combustibile ale planşeelor prin îngroşarea zidăriei de cărămidă a coşului cu 25 cm; în spaţiul dintre coş şi planşeu se recomandă introducerea unui strat de materiale necombustibile; • la trecerea prin acoperiş se lasă o distanţă de cel putin 10 cm între faţa exterioară a zidăriei coşului şi elementele combustibile ale acoperişului; • nu este permis ca în coşuri să fie încastrate elementele combustibile ale acoperisului, planşeului etc.; • în podul clădilor şi în încăperi nesupravegheate, pardoseala din dreptul uşiţei de curăţare se protejează cu materiale incombustibile; • gurile de evacuare ale coşurilor de fum din clădirile cu învelitori combustibile de prevăd cu dispozitive de protecţie contra scânteilor (grătare din sârmă); • se interzice folosirea improvizaţiilor la burlanele metalice de evacuare a fumului cu coturi multiple, montate pe lânga pereţii combustibili sau în apropierea materialelor combustibile.

Sursă: ISU Bistrița

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.