Pompierii au intervenit azi-noapte la un incendiu izbucnit la o hală de cherestea în Sângeorz-Băi. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat și violent la hala de prelucrare a lemnului și la anexele acesteia pe o suprafață de circa 400 mp și la două camioane aflate în apropierea halei.
A ars hala în totalitate, precum și stivele din interiorul acesteia (aprox 180 m3), și s-au degadrat utilajele și echipamentele folosite pentru prelucrarea lemnului, informează ISU Bistrița-Năsăud.
Bunuri salvate: stivele de lemn din curte, un taf și un camion cu braț.
Cauza probabilă: scurtcircuit electric.
Forțe implicate în intervenție: 2 autospeciale de stingere (ASAS) de Stația Sângeorz-Băi, cu 12 subofițeri, 3 ofițer, 1 soldat gradat profesionist (SGP), 1 autoscară cu 2 subofițeri, 2 autospeciale de stingere de la Secția Năsăud cu 7 subofițeri și 1 soldat, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Ilva Mică cu 3 voluntari, SVSU Sângeorz-Băi cu 1 voluntar, 10 localnici.
(Video: ISU BN)
Adaugă comentariu