Social

Incendiu violent la Viile Tecii, intervenție dificilă a pompierilor. Apelul preotului din sat (FOTO)

Pompierii militari de la Punctul de Lucru Lechinta și de la Detașamentul Bistrița au intervenit la un incendiu izbucnit la două case din localitatea Viile Tecii, comuna Teaca.

Incendiul se manifesta violent, cu ardere generalizată, cu flacără deschisă ce putea fi observata de la câțiva kilometri distanță.

Incendiul cuprinse acoperișurile a două case de locuit învecinate, pe suprafețe de cca. 50 mp, respectiv 80 mp.

Din fericire, persoanele care locuiau în cele două case (șase copii și doi adulți într-o locuință, respectiv trei copii și doi adulți în cealaltă casă) s-au autoevacuat în condiții de siguranță. În momentul de față, sunt la rude, în cele trei case din imediata apropiere, imobile care au fost salvate de intervenția pompierilor. Exista riscul extinderii incendiului și la aceste imobile.

Pompierii militari de la Punctul de Lucru Lechinta și Detașamentul de Pompieri Bistrița, alături de SVSU Teaca, au realizat mai multe dispozitive de intervenție pâna la locul incendiului. Casele sunt într-o zonă greu accesibilă autospecialelor de intervenție, iar alimentarea acestora a fost realizată din sat (aproximativ 3 km de locul intervenției).

Flăcările au afectat în totalitate acoperișurile celor doua imobile. Intervenția a durat mai bine de două ore. Incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jar / o scânteie de la o sobă neprotejata față de materiale care se pot aprinde ușor (combustibile).

Sursă și foto: ISU Bistrița-Năsăud

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=1728698653968854&id=407963696042363

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.