Primarul din Prundu Bârgăului, Doru Crișan, a anunțat că a fost semnat la Compania Națională de Investiții contractul de lucrări pentru construirea Centrului Cultural din comună.
”Pentru predarea amplasamentului către constructor, am demarat lucrările de demolare a Căminului Cultural, în locul căruia se va construi noul obiectiv. Sperăm ca în termenul prevăzut în contract comuna noastră să beneficieze de un nou așezământ pentru activitățile culturale și nu numai. Astfel, pentru a se evita producerea de accidente în incinta șantierului, accesul pe platoul din fata Căminului este restricționat”, a precizat primarul comunei Prundu Bârgăului.
Lucrările vor fi realizate de o companie din Spania: Bahia San Kristobal SL. Investiția se ridică la circa 3,3 milioane lei.
Sala principală va avea o capacitate de peste 1.000 de locuri. Centrul Cultural va avea și sală de nunți, sală de repetiții, sală de conferințe, vestiare, toalete.
Adaugă comentariu