Vremea va fi frumoasă și în prima zi din săptămână, însă nu pentru timp. De marți, se întorc ploile, iar de miercuri se răcește, în zona înaltă de munte fiind anunțate precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Joi s-ar putea depune chiar brumă, anunță Meteo.BN.
Potrivit sursei citate, luni avem parte de soare și de temperaturi care trec de 20 de grade. Marți însă vin furtuni care pot fi însoțite de descărcări electrice și grindină, iar miercuri, un anticiclon dinspre sudul Peninsulei Scandinave aduce un val de aer rece care poate transforma precipitațiile de la munte în lapoviță și ninsoare. Joi, în depresiuni este posibil să apară bruma și chiar temperaturi negative. De joi însă, vremea se încălzește din nou.
Marți vremea va deveni instabilă, în orele după-amiezei, când reapar ploile. Chiar dacă acestea vor fi, la început, mai ales sub formă de aversă şi pot fi însoțite, local, de descărcări electrice, severitatea fenomenelor nu va fi ridicată, parametri de instabilitate, în zona județului nostru având valori mici. Maximele termice vor fi cuprinse între 22°C şi 24°C, până la sosire frontului, apoi vremea va intra într-un proces de răcire, care se va resimți mai acut miercuri, când maximele nu vor mai depăşi 17°C. La Bistrița, vom avea cer variabil in prima parte a zilei de marți, însă în cea de-a doua, temporar, vor cădea averse, posibil însoțite de fenomene electrice. Maxima va atinge 23°C, iar minima nu va coborî sub 10°C.
Conform prognozei ANM pentru perioada 16-29 mai, în Transilvania în primele zile ale intervalului media maximelor va fi de 22…24 de grade, apoi vremea se va răci accentuat, urmând ca miercuri 18 mai să se înregistreze 13 grade. Ulterior zilei de 18 mai, maximele vor crește de la o zi la alta, astfel că în 22 mai se vor atinge din nou 24 de grade în medie. În intervalul 23-29 mai, variațiile vor fi nesemnificative de la o zi la alta, astfel că maximele vor fi cuprinse între 22 și 23 de grade, în medie. Minimele vor fi de 8…9 grade, mediat regional în primele 3 nopți ale intervalului, apoi vor scădea spre 3…4 grade în nopțile de 19 și 20 mai. Ulterior datei de 20 mai, minimele vor crește spre 8…9 grade, în medie în zilele de 22 și 23 mai, valoare ce apoi va caracteriza intervalul 23-29 mai. Probabilitatea pentru ploi va fi mare în zilele de 17 și 18 mai, apoi va crește în intervalul 22-29 mai.
Adaugă comentariu