”Am produs până acum, s-au produs, de fapt, la Imprimeria Naţională, cardurile de sănătate pentru judeţele Argeş şi Arad şi va începe producţia pentru Bistriţa-Năsăud. Înţeleg că cei de la Imprimeria Naţională vor veni cu linii de producţie suplimentare şi în funcţie de decizia politică care va fi luată în luna septembrie legată de distribuţie putem să şi începem acest proces”, a afirmat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, potrivit Mediafax.
El a precizat că Imprimeria Naţională trebuie să realizeze 7,5 milioane de carduri, iar dacă totul va merge în acest ritm cardurile ar putea fi tipărite pentru toate judeţele până la jumătatea anului viitor.
”Imprimeria Naţională are un contract de onorat de 7,5 milioane de carduri. Dacă se merge în acest ritm, probabil că până la mijlocul anului viitor sunt mari şanse şi îmi doresc foarte mult acest lucru pentru că este un proiect strategic extrem de important pentru sistemul de asigurări de sănătate să avem toate cardurile produse”, a precizat Buşoi.
Întrebat cine va distribui aceste carduri, preşedintele CNAS a menţionat că în două-trei săptămâni va fi luată o decizie în acest sens la nivelul Guvernului.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat că distribuirea cardurilor de sănătate prin intermediul medicilor de familie era cea mai proastă soluţie şi că are termen până în 15 septembrie să abroge această prevedere şi să elaboreze un nou proiect de act normativ în acest sens, menţionând că va apela, în final, la un set de ”măsuri combinate”.
Adaugă comentariu