Actualitate

Incidenţa în Bistrița a trecut de 6. Urmează noi restricţii

Incidenţa cumulată a cazurilor de Covid-19 a depăşit 6 la mia de locuitori în municipiul Bistrița, mai exact 6,07, astfel că după ce au fost aprobate astăzi de Guvern și publicate în Monitorul Oficial, noile măsuri vor intra în vigoare și aici, bineînțeles în urma unei hotărâri a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

Hotărârea de Guvern aprobată sâmbătă și apărută în aceeași zi în Monitorul Oficial permite desfăşurarea unor activităţi doar pentru persoanele vaccinate sau cele trecute prin boală. Acestea vor putea ieşi şi în perioadele în care circulaţia este restricţionată.

Astfel, în localitățile unde incidența este mai mare de 6 accesul la competițiile sportive, săli de cinema, săli de spectacole, evenimente culturale în aer liber, nunți, botezuri, mese festive (la aceste evenimente private nu mai mult de 200 de persoane), restaurante, cafenele, terase, săli de fitness, săli de jocuri, piscine interioare, locuri de joacă se face, numai între orele 05.00-24.00, până la 50% din capacitatea spațiului și este permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală, pe baza certificatului digital, nefiind permisă intrarea pe bază de test. Purtarea măștii devine obligatorie în toate spațiile publice închise și deschise. În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, magazinele au program până la maxim ora 22.00, iar circulația persoanelor este interzisă pe timp de noapte, excepție fiind persoanele vaccinate sau trecute prin boală, plus cazurile de urgență cunoscute.

În ceea ce privește școlile, cursurile se vor desfășura cu prezență fizică, fiind introduse criterii pentru suspendarea orelor în funcţie de numărul de cazuri, şi cu teste rapide de salivă pentru monitorizarea situaţiei epidemiologice. În acest sens, a fost emis Ordinul comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății, pe care îl puteți vedea aici. Conform documentului, cursurile unei grupe/clase se suspendă timp de 14 zile la confirmarea unui caz de Covid, iar dacă jumătate din totalul grupelor/claselor sunt suspendate, se suspendă cursurile în întreaga unitate. Cursurile se pot relua cu prezenţă fizică din a opta zi, dacă elevii sunt testaţi.

Hotărârea de Guvern privind măsurile la incidență peste 6:

13 comentarii

  • NU VA VACCINAȚI!
    Stați așa că nu există virus, totul e o poveste inventata sa castige unii bani. Prostii aia de danezi si de norvegieni s-au vaccinat 80%, industria turistica duduie la ei, PIB-ul creste, sa vezi peste un an cum mor toti de la vaccin si le ramane tara goala. Dupa aia ne mutam noi in Norvegia pe de-a gata. Noi suntem destepti, mai destepti ca medicii, oricum sunt platiti. Nu exista virus, nu exista nimeni mai destept ca romanul pe planeta. El stie fotbal, politica, microbiologie, epidemiologie, macroeconomie.
    Nu va vaccinati. Stati asa pana se inchide tara de tot.

    • Omul are perfectă dreptate în privința subiectului pandemiei.
      Prezumția că românul ştie să aleagă binele pentru el e greşită.
      La noi merge guvernarea cu biciul.
      În curând , după ce unii vor realiza cã vaccinul salvează vieți şi disperarea personalului medical depăşiți de amploarea necazului va atinge cote de paroxism..toți vor face cozi bucluc la vaccinuri. Şi vor găsi argumente şi scuze. Asta e. Dar nu vor adresa problemele sistemice..sunt în realități paralele cu minuni dumnezeişti iraționali de-a dreptul. Cu asta, sănătate fiecăruia.

    • Daca eram inca in comunism si se dadea un decret cum ca toata populatia trebuie sa se vaccineze, nu misca nimeni in front. Nimeni nu avea curajul sa protesteze. Dar acum ca este libertate romanul se crede el mai destept decat altii si vrea sa rupa pisica-n doua. Daca vrem sa devenim si noi civilizati trebuie doar sa facem ce fac altii si sa nu inventam noi gaura la covrig ca altfel tot in izmene ramane.

    • Bai Daniel, mai vezi-ti tu de treaba, daca tu esti vaccinat e problema ta, lasa tu pe altii in pace! Ia pune mana pe o carte si vezi cum apar mutatiile la virusi, creierul tau cat o nuca nu face legatura ca apare varianta delta fix dupa ce incep o gramada sa se vaccineze!? Mai termina cu idioteniile tale, ca esti tu mai destept decat restul.

  • Nici nu se putea spune mai bine !!!
    O completare: stati asa pana nu mai sunt locuri libere in spitale, iar apoi sa se inchida tara de tot. Asteptati sa moara cei care s-au vaccinat, asa cum abereaza unii, dar nu va dati seama ca, intre timp, cei care s-au vaccinat fac forme usoare (cu putinele exceptii in care este vorba de alte boli grave), iar formele grave de covid apar la cei nevaccinati.

  • Din păcate sunt autoritățile care au eşuat.
    Costurile vor fi enorme.
    Pe economie.
    Câțu ar fi trebuit să plece doar pentru rata ruşinoasă de vaccinare atinsă.
    Din postura de coordonator al campaniei de vaccinare..e un eşec răsunător.
    Vorbeşte de responsabilitate dar nu o admite pe a sa personală.
    Guvernul PNL a oferit bani cultelor, decorații antivacciniştilor. Nimic diferit de PSD.
    Eu cred că oamenii care cât de cât citesc realizează că inacťiunea a costat şi va costa vieți.
    Ăştia nu sunt guvernanți, sunt o şleahtă de piromani care visează la afaceri.

  • ****Bai Seringa ofilită , nu știu cum să-ți zic, la ce propoziții monosilabice alimentate cu două onomatopee , parca faci parte din anturajul lui Louie(regele maimuță din Cartea Junglei)
    Oricum nu scapi nemarcat.
    Ce ți-ar pica bine? Urina de vaccinat sau de nevaccinat…nu , că singura dată că faci ceva e să te faci pe tine.
    La toaletă, nu, nu e de tine, mai ai vreme să înveți cum e să utilizezi olița.
    Da, am găsit la scutece ești bun, disimulezi frica de șefii ierarhici.
    Dacă te cerți cu vocea ta interioară, e bine că nu te pui în situații de stress pe care nu le poți controla, și așa ai probleme cu micțiounea.
    Parcă te văd mergând în patru labe așa cum îți șade bine cu curu expus. Succesuri viitorule lingeblide goale ***

    Scuze , dar partea întunecată din mine nu s-a putut abține pe o ocazie gratuită de a râde de tine, din moment ce vorbești așa de familiar , cobori nivelul discursului și mai imparți și funcții cu generozitate de prim-ministru.
    Youre trying hard to be funny, dar doar la înălțimea unui coane fănel mic reușești să performezi.

    Să reluăm.
    Ce spuneai cu argument?

  • Nu există ciolan PNRR.
    Exista un program la care USR din câte am înțeles vroia criterii de evaluare transparente și clare, pentru ca banii să fie investiți cu maximă responsabilitate acolo unde trebuie și pentru cine trebuie, ori acel exercițiu nu putea să fie defavorabil cetățeanului, ci doar acelora care credeau că ciolanul pică din cer.
    Oricum (in) capacitatea administrației locale actuale e dovedită ..parcă din programul de 50 de milioane de euro care erau alocate special pentru rezolvarea problemelor din domeniul spitalelor publice,(că de 30 de ani s-au construit un mare 0 vs bisericile ciupercuțe după ploaia de bani publici plus megaciuperca sacrofagă de catedrală) au fost depuse 7 proiecte aprobabile și acum sunt încă demarate cu chiu cu vai 35.
    Campania de vaccinare era în subordinea dl Câțu . Coordonator direct datorită importanței ei. Se pare că meritul PNRR a fost în cvasitotalitate a echipei dlui Ghinea, de la USR și au mai fost niște reușite în care cei de USR-PLUS și-au adus aportul.
    De recapitulat, demisia lui Vlad Voiculescu a fost pusă în execuție când și-a permis să critice că la vremea respectivă campania de vaccinare nu respecta prioritatea medicală- bătrâni , oameni cu probleme- așa cum s-a pus problema în toate statele civilizate, primii miniștrii de vârstă mai tânără și-au așteptat ordinea , nu s-au grăbit să fie primii în rând…la noi au intrat esențialii- adică oamenii cu funcții sociale mai bune..ignorând bătrânii și cei mai nevoiași. E și asta o măsură a societății. Speciali care sunt speciali la acces la pensii, vaccinuri, primii piloși în față. Nu? Cam supraviețuiesc alegeriLor politice din patru în patru ani..și nu e un mister de neelucidat. Sinecurile parazitează instituții întregi.
    De aia vorbim de -succesuri.
    Deci, ca să fie clar politic simpatizez cu USR-PLUS, îmi par ca și energie umană ca și care vor să construiască o societate pentru viitor, au o viziune mai inclusiva de reusita pentru toti Restul din sfera partidelor traditionale postdescembriste sunt ocupați cu -satisfacerea doleanțelor ale sponsorilor lor- și in plus daca se poate, mici comisioane individuale nedeclarate fiscal.
    Asta fiind spuse, repet la subiect, vaccinul administrat, salveaza vieti.
    De aici incolo , fiecare alege ce vrea pentru el, pentru familie, pentru grupul din care face parte.

    • Doooamneee câte știe cc ăsta/asta! Prim ministru tre’ să ajungă, ba chiar președinte. Și apoi să vezi dictatură….. Hitler, Stalin copii mici. Vai de țara/lumea asta cu deștepți/ genii ca voi….. CC -iști!

  • Exista tratament profilactic, adica vaccinurile care asigura sansa unui covid dus mai usor pe picioare.
    Peste 90% trec mai usor din boala DACA sunt vaccinati.
    Pentru restul desteptilor nevaccinati as impune plata spitalizarii în caz de infectie.
    Daca spitalul ala e considerat hotel all-inclusive iar medicii aia cu 24 de ani de scoala sunt considerati slugile unor imbecili care cred le stiu pe toate, pai atunci sa plateasca.
    PS: pentru aia care dati minusuri – cu sinceritate va doresc sa sugeti tubul de oxigen, e cunoscut faptul ca oxigenarea creierului ajuta la intelect – va face si mai inteligenti decât sunteti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.