În momentul de față, în Bistrița funcționează patru creșe, cu o capacitate de 283 locuri, astfel: Creșa nr. 1 (Aleea Șieului nr. 11B) cu 104 locuri, Creșa nr. 2 (strada Zimbrului nr. 9) cu 52 de locuri, Creșa nr. 3 (Aleea Plăieșului nr. 41) cu 100 de locuri, Creșa nr. 4 (strada Andrei Mureșanu nr. 44A) cu 27 de locuri.
La înscrierile din perioada 14-18 mai au fost disponibile 173 de locuri în creșă si au fost depuse 261 de cereri, cu 88 de cereri mai multe decât locurile disponibile.
Potrivit legii, copiii care împlinesc vârsta de 3 ani în perioada 1 octombrie – 31 decembrie a anului nu pot fi preluați în sistemul de învățământ preșcolar (grădinițe) până în luna în care îndeplinesc condițiile de vârsta, ceea ce duce la o suprapopulare a creșelor cu circa 60 de copii.
În consecința, pentru a satisface necesarul de solicitări pentru înscrierile în creșe, se impune, cu stringență creșterea numărului de locuri în creșe, a precizat municipalitatea.
În acest sens, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean, a fost identificat un spațiu la Grădinița cu program normal nr. 5 de pe str. Mesteacănului nr. 15, unde pot fi amenajate două grupe de creșă cu 52 de locur. Astfel, se va înființa Creșa nr. 5, prin hotărâre de Consiliu Local în 19 iulie.
Prin înființarea Creșei nr. 5 se va putea prelua, în total, un număr mai mare de copii, numărul locurilor din creșe crescând la 335 de locuri.
Adaugă comentariu