Actualitate

PER a pichetat sediul PSD din București, cerând demisia ministrului Doina Pană

ACTUALIZARE Mai mulți membri ai Partidului Ecologist Român au pichetat sediul PSD din Capitală, cerând demisia miniștrilor Doina Pană și Grațiela Gavrilescu:

”PER cere imperativ conducerii alianței PSD-ALDE și primului-ministru Mihai Tudose ca, în cazul în care Doina Pană și Grațiela Gavrilescu nu vor avea decența de a demisiona, să numească la conducerea Ministerului Mediului și a Ministerului Apelor și Pădurilor persoane competente, nu personaje care se fac vinovate de situația actuală, dezastruoasă, în care se găsește mediul înconjurător din România. De-a lungul anilor PER a cerut guvernelor care s-au succedat la Palatul Victoria, inclusiv PSD și ALDE, să întreprindă toate demersurile necesare adoptării legislației care instituie măsuri temporare de monitorizarea exporturilor și a livrărilor intra-comunitare de material lemnos, ori suspendarea exportului de buștean pentru o perioadă de 20 ani, însă niciun guvernant nu a dorit să ne audă și să acționeze în beneficiul României. Care să fie oare motivul pentru care vocea ecologiștilor nu s-a dorit a fi niciodată auzită de către marile partide, ori de către actualele personaje aflate în fruntea Ministerului Mediului și a Ministerului Apelor și Pădurilor? În niciun caz dezvoltarea țării și conservarea resurselor naționale, ci promovarea unor interese meschine, personale sau de grup, străine României”, spun ecologiștii.

”Au mai ocupat aceste funcţii, dar nu au avut rezultate. Nu au făcut nimic pentru stoparea defrişărilor, nu au făcut nimic pentru protejarea mediului înconjurător. Le-am oferit idei, soluţii, proiecte de lege, am cerut interzicerea exportului de buştean, am cerut interzicerea tăierilor de arbori pe o perioadă de minimum zece ani. Nu au ţinut cont niciodată de propunerile noastre. Vedem în ce situaţie am ajuns cu taxa de timbru sau de mediu. S-au câştigat toate procesele şi banii trebuie returnaţi. Le-am oferit o soluţie care se bazează pe un principiu respectat în toată lumea, poluatorul plăteşte, dar nu le-a interesat. Pentru că ele nu-şi vor da demisia, am venit în faţa sediului PSD să cerem conducerii acestui partid şi premierului să le demită”, a declarat președintele PER, Dănuț Pop.

ȘTIREA INIȚIALĂ Partidul Ecologist Român (PER) consideră că ”numirea la cârma Ministerului Mediului și al Ministerului Apelor și Pădurilor a doamnelor Grațiela Gavrilescu (ALDE) și Doina Pană (PSD) reprezintă o lezare gravă a intereselor României pe termen lung și un act de trădare națională”, potrivit unui comunicat din 30 iunie:

”Este inadmisibilă atitudinea partidului de guvernământ, de promovare la cârma a două ministere de importanță națională pentru viitorul României, a unor bocitoare ale pădurilor, fără dragoste de neam și de țară, care de-a lungul anilor au mai deținut aceste demnități publice și și-au demonstrat incompetența managerială. PER susține ca în fruntea celor doua ministere trebuie numiți specialiști cu experiență în problematică de mediu, nu politruci de partid, care pot găsi formulele optime pentru ca într-un termen rezonabil România să implementeze în legislaţia internă directive europene privind mediul care să confere predictibilitate, împiedicarea discriminării anumitor jucători interni din piaţă și respectarea intereselor naționale. Atâta vreme cât în mandatul celor două “profesioniste” un proiect de lege precum cel privind exportul de bușteni a fost respins în Parlament în primăvara acestui an de către PSD, permițând astfel defrișarea ilegală a României în favoarea unor grupuri de interese economice externe apropiate unor demnitari ai Statului, ne întrebăm, precum Victor Ponta: “Tu ce faci, fă, Doino, aici?”.

Conducerea PER la nivel național ”cere imperativ primului-ministru, actualei majorități guvernamentale (PSD-ALDE), Parlamentului și Admininstrației Prezidențiale, înlocuirea celor două “profesioniste” numite deja în fruntea Ministerului Mediului si al Ministerului Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu (ALDE) și Doina Pană (PSD), cu persoane competente care să reprezinte pe termen lung interesele României. În caz contrar, PER va iniția acțiuni de protest la nivel național și va prezenta românilor adevarul privind mutilarea viitorului țării în favoarea unor grupuri de interese interne și externe”. Comunicatul este semnat de vicepreședintele PER Ovidiu Zară.

9 comentarii

  • Nu va este rusine D-le POP DANUT smecherul care conduce un partid ECOLOGIST care de mult si-a depasit fisa postului. Tot anul acest trepadus numit ecologist sef a defilat pe la ROMANIA TV unde numai ecologie nu a discutat. Subiectele de baza erau ( BINOMUL, UDREA, BASESCU ) si multe alte gainarii. Mai mult si-a executat colegii din mai multe locuri din tara cei care tratau corect subiecte de interes ECO in administratie si nu au vrut sa ciuguleasca din palmele stangii nici un miez. Vezi cazul fostului primar din Predeal dar si fostii mei colegi din CL domnul GAGEA si ICLENZAN. Culmea nesimtirii acestei conduceri deriva tocmai din faptul ca mereu a pendulat intre dreapta pe vremea lui BASESCU si stanga in prezent. La nivel national mister POP D a aservit PER-ul transformandu-l in satelit al PSD. V-ati trezit asa deodata sa criticati pe ministareasa Doina Pana. Foarte bine, nici noua nu ne spune nimic acest nume. In afara ca se face de minune cu amendamentul privind soarta padurilor. Unde ati fost cand colegii mei de la PARTIDUL VERDE au organizat dezbateri privind soarta gropilor de gunoi si alte evenimente de acest gen, la nivel judetean si national ? Nu am auzit nici pas de la PER national si filiale lui. In acest fel acesti falsi ECOLOGISTI de pe Dambovita incearca sa induca faptul ca sunt aparatorii NATURII. VAI DE CAPUL VOSTRU ! MI-e RUSINE !,,,ca in BISTRITA ma confunda lumea cu voi si multi nu stiu ca sunt la PARTIDUL VERDE.

    • Dar ție îți este rușine … când ești în aceeași oală? Ce ai făcut în afară de a bloca proiecte vitale pentru oraș împreună cu alți … gen Chereji? Cad copacii peste oameni și peste mașini si explicatia ta si a altora ca tine este ca s-a rupt ca este molid si nu brad (apropo cand s-au rupt platanii de pe Independentei de ce s-au rupt ca nu erau stejari????),nu poate fi dezvoltat orașul ca imediat săriți ca s-a tăiat un copac! Ar trebui ca păgubiții din oraș care le-au fost distruse mașinile sa rupă pari f n copacii pe care îi tot protejați voi……

  • Cel mai tare il enerveaza pe Balan ca nu-i numai el pe lume. Daca ar fi fost numai el s-ar fi autodeclarat monument al naturii si era treaba oablă. Asa ieri era o politica, azi alta. Adica e ok cand o critica el pe doamna Pana, nu e ok ca o critica altii care trebuie blamați pentru ca nu ar critica-o si chiar daca ii cer demisia nu se pune. Canutza om sucit, cine să-l inteleaga.
    „Balan Marius- PARTIDUL VERDE B-ta
    29 iunie 2017 la 10:15
    Doamna ; scutiti-ma ! Va puteti adresa cu succes copiilor din clasa primara. Am vazut zilele trecute ce preocupari aveti pt. salvarea padurilor. Adica amendamente cu dedicatie pentru CJ-uri din intreaga tara care la randul lor sa dispuna si sa invarta dupa propriile afaceri corpuri de PADURE care se pot transforma cu mare usurinta in GROPI DE GUNOI. Vezi cazul TARPIU. Daca nu ar fi IMPOSTURA frate cu politicianul ?”

  • D-le MARCEL ati nimerit-o ca orbul in BRAILA. Zau nu am inteles nimic din ce vreti sa spuneti.Cred ca stiu mai bine ce se intampla in plan local si national pt. ca sunt mai bine informat decat d-vs. In plus nu cunoasteti f. bine realitatea din CL si felul in care unii sunt slugi ai puterii. Nu este vorba de competitia intre ECOLOGISTII celor doua partide. Unii fac diferenta si daca cititi presa va puteti da seama cu usurinta despre cine este vorba. Una peste alta sunt un militant pt. unificarea celor doua partide PER si PARTIDUL VERDE. Este de neinteles ca inr-o tara ciuntita si batjocorita sa vaslim in doua barci. Nu depinde de mine in totalitate acest lucru. Ceva este cu siguranta nevoie. ECOLOGIZAREA trebuie sa inceapa in primul rand in capul politicienilor de la cele doua partide. Baiul mare este ca ei traiesc in lumea MITICILOR si a SMECHERILOR de pe DAMBOVITA.

    • Balan, sa inteleg ca ai trecut la PSD ? ba ecologist, ba verde, ba liberal, ba comunist, …. sau o veverita, sau ? cine mai stie ce vrei

  • PER o sa organizeze actiuni de protest. Vor merge toti cei trei membrii si simpatizanti+ Chereji care a lasat ciolanul in 1992 si acum ii pare rau si doreste cu ardoare sa puna mana din nou pe el!

  • Toate furtunile ce s -au abatut cu atata violenta asupra judetului se datoreaza in buna parte taierilor si defrisarilor de padure .Goana dupa bani a unora distruge casele,recoltele si viata altora.Halal guvernari!

    • Pe langa defrisari apar tot mai multe microhidrocentrale in zone care ar trebui protejate.

  • Am o nelămurire: În imagine sunt în jur de 10 manifestanți, PER-ul nu are atâția membri, Photoshopul o fi de vină?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.