Sănătate Sport

Înscrie-te la primul concurs de înot şi ia Cupa “Casa Ema”!

Bazinul din incinta Complexului « Casa Ema » va găzdui, la începutul lunii decembrie, mai precis în zilele de 3-4 decembrie 2011, prima ediţie a concursului de înot Cupa “Casa Ema”.

Concursul este organizat de Clubul Sportiv “CASA EMA” Bistriţa, Direcţia pentru Sport a Judeţului Bistriţa-Năsăud şi Asociaţia Judeţeană Sportul Pentru Toţi Bistriţa-Năsăud. La prima ediţie vor participa cluburi din Baia Mare, Bacău, Bistriţa, Cluj, Constanţa, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Piatra Neamţ , Sfântu Gheorghe, Suceava şi Târgu Mureş. Lista participanţilor este încă deschisă.

Concursul va avea loc în bazinul de 25 de metri, pe patru culoare cu o  temperatură a apei de 28 grade C şi temperatură a aerului în sală de 30 grade Celsius.

Pot participa copiii născuţi în 2004 şi mai mici, dar şi din 2003, 2002, 2001, 2000, 1999, 1998 fete şi băieţi. Sportivii participanţi trebuie să aibă obligatoriu viza medicală la zi. Ei vor primi diplome şi medalii pentru locurile I, II si III la fiecare categorie de vârstă şi sex, inclusive ştafetele. La fiecare categorie de vârsta şi sex se va acorda “Cupa cel mai bun sportiv al categoriei” sportivului care adună cele mai multe puncte.

Cea mai bună echipă din concurs va primi Cupa „CASA EMA” (clasament în funcţie de punctajul obţinut la probele competiţiei la toate categoriile de vârstă ( locul I – 3 puncte, locul II – 2 puncte, locul III – 1punct). Mai multe detalii despre concurs, aici.

Taxa de concurs este de cinci lei pentru fiecare probă/sportiv inclusiv ştafeta.

Înscrierile se vor trimite pe adresele de email: office@casaema.ro, horgostiberiu@yahoo.com, sau la fax.0363-401498, cel mai târziu până la data de 28.11.2011 (inclusiv), fiecare sportiv va fi înscris la minim două probe.

Persoane de contact: Horgoş Tiberiu mobil 0745-946891, David Nicolae mobil 0747-026593.

Etichete

3 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.