Actualitate

Inspectorul școlar general: Am dovedit că suntem responsabili. Mesaj pentru profesori, elevi și părinți

Inspectorul școlar general Aurelia Dan spune într-un comunicat că ”personalul din școli și-a înțeles și asumat misiunea și datoria publică de a oferi servicii educaţionale deschise, adaptate nevoilor tuturor membrilor comunităţii: elevi, părinţi, parteneri educaţionali, autorități publice locale”:

”Am dovedit că suntem o categorie socio-profesională responsabilă, care pune mai presus de orice binele copilului/elevului. Am înţeles că dreptul la educație și dreptul la sănătate și protecție socială nu se exclud reciproc, ci rămân două dintre drepturile fundamentale ale copilului, respectiv cetățeanului.

Începând de luni, 15 noiembrie, reiau cursurile cu prezență fizică elevii din încă 10 unităţi de învăţământ cu personalitate juridică (şcoala de centru și toate structurile arondate), după cum urmează: școlile gimnaziale din Spermezeu, Măgura Ilvei, Şieu Odorhei, Zagra, Budești, Rodna, Bistrița Bârgăului, Vița, Şcoala Gimnazială „A. P. Alexi” Sângeorz-Băi (parțial), Grădinița cu Program Normal „Benita” Bistrița.

În 4 unități de învăţământ cu personalitate juridică (Tureac, Sângeorz-Băi, Parva, Tiha Bârgăului) rata de vaccinare în rândul personalului a fost calculată la nivel de structură arondată, ținând cont de specificul local, rezultând următoarea situaţie: din 19 şcoli de pe raza respectivelor unități administrativ teritoriale, 9 încep cursurile cu prezență fizică, iar 12 rămân în regim online.

În 2 unități de învăţământ cu personalitate juridică (Negrilești și Șanț) rata de vaccinare în rândul personalului din învățământ a rămas sub 60%, indiferent de modalitatea de raportare. Ca atare, toate unităţile de învățământ (școală de centru şi structuri arondate) de pe raza celor 2 unităţi administrativ teritoriale rămân în continuare în regim online.

Le mulţumesc public colegilor mei, cadre didactice, didactice auxiliare și personalului nedidactic pentru eforturile pe care le fac zilnic pentru asigurarea accesului la educație a preşcolarilor şi elevilor.

Părinţilor și elevilor deopotrivă le transmit un mesaj de solidaritate și un îndemn la responsabilitate. Şcoala poate rămâne deschisă acolo unde şi părinţii şi elevii deopotrivă înțeleg și respectă regulile organizaţiei/grupului, comunică transparent cu conducerea unității, propun soluții la problemele identificate și, nu în ultimul rând, aplică, la rândul lor, măsurile de siguranţă impuse de criza sanitară (vaccinare, testare, monitorizarea stării de sănătate, etc.)”.

6 comentarii

  • Am doi frati in Judetul Bistrita-Nasaud,angajati in invatamant ,care se plang de situatia stresanta si de presiunea pe care aceasta doamna o face asupra profesorilor sa se vaccineze,iar acolo unde nu poate indeamna parintii impotriva lor.In judet este un stres puternic pe cadrele didactice cauzat de ea.Adevarata dictatura.Sunt grupuri de dascali care se hotarasc sa o actioneze in judecata cu probe filmate de televiziuni si presa.

    • Of of
      Sotia lucreaza in acest domeniu, dar niciodata nu am auzit-o sa se plinga de presiunea din sistem pro vaccinare, chuar am intrebat-o si mia raspuns foarte transant ” nu este o asa presiune s-au indicatii de la ISJ”. Nu stiu de unde pina unde aceste fakenewsuri. Mai vedeti-va de treaba si nu mai dezinformati.
      Recomandarea este una si impunerea este alta.
      Prezentarea variantelor este una iar inflorirea lor este alta.

  • Domnule Bistritean, zău, dictatura doamnei profesoare sau a celor de la Bucuresti? Așadar, un fel de dictatura școlară? Aveți proprietatea termenilor? Mai ganditi-va! Din cauza celor asemenea dumneavoastră, suntem nevoiți sa suportam tot felul de restricții și pana la urma, o viata anormala….Tot asa, acum ceva vreme se vorbea despre dictatura medicala…. Extraordinar, cât de multe stiti și cât de multe aiureli procesati… Ați prins cumva dictatura comunista? De fapt, știți despre ce e vorba? Despre frica! Va este frica și va ascundeți în spatele ei! Inventați tot felul de motive numai sa scăpați de cel mai sigur mod de prevenire al unei îmbolnăviri grave! În schimb sunteți gata sa salutați tot felul de proteste împotriva unei doamne profesoare care va dorește doar, binele! Ciudat, domnule! Mai reflectați și uitati-va în oglinda! Ce vedeți? Sa auzim, numai de bine! MN Pop P. S. Putintica răbdare și se votează certificatul verde, stimabile!

    • Ea se supune celor de la Bucuresti ca sa-si pastreze functia.Restrictiile sunt impuse de guvern si DSP ,nu de noi ,iar pe voi va apara vaccinul nu va faceti probleme.Cel mai sigur mod de prevenire este testarea si administrarea imediata a tratamentului ,pana nu ajunge ca bolnavul sa faca forme grave si sa ajunga la ATI:Vaccinul tot asa transmite,vaccinat fiind te poti imbolnavi si sa faci diverse forma de boala pana la deces.Uitativa ce este in Olanda,Belgia ,GERMANIA ,TARI EXTREM DE VACCINATE SI CE EXPLOZIE DE CAZURI.cA NU SUNT ATATIA MORTI SE DATOREAZA TESTARII SI MEDICATIEI ADECVATE,CARE LA NOI LIPSESTE.

  • Inseamna ca sunteti sezinformati.Nu ati auzit de cate efecte adverse sunt in tara si in lume,chiar morti in urma vaccinurilor,iar doamna indeamna in articole sa mearga parintii ,nevaccinati sa le sara in capul profesorilor nevaccinti si ei si sa-i forteze la vaccin.Cititi ce a declaarat la diverse ziare si o sa va convingeti ca asa procedeaza.Dovezi sunt articolele si filmarile televiziunilor ,in cazul in care va fi cazul sa fie data in judecata pentru abuz de putere ,atunci cand subordonatii nu vor mai rezista si o vor actiona in judecata pentru abuz de putere.

  • Cum adica”indiferent de rata de raportare”?
    Adica indiferent cât s-au chinuit din pix sa le scoata peste 60% nu le-a iesit?🤔

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.