Actualitate

Întâlnire între noua conducere a firmei Leoni şi prefectul Țintean. Ce probleme au fost ridicate

Prefectul judeţului Bistriţa-Năsăud, Ioan Țintean, a primit vizita conducerii firmei Leoni Bistriţa. Noul director, Marius Cotor, a afirmat că în cel mai scurt timp posibil clădirea fabricii se va extinde, iar în următorii doi ani se va investi major în echipamente.

Prefectul Ioan Ţintean a primit vizita conducerii firmei Leoni Bistriţa, în noua sa formulă – Marius Cotor în calitate de Managing Director şi Daniel Deneş, manager al Departamentului de Resurse Umane, la discuţii luând parte şi Vasile Bar, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud.

Scopul întrevederii a fost, în principal, acela de prezentare a noii echipe care va răspunde de organizarea activităţii firmei Leoni la Bistriţa şi de a face cunoscute, conducerii judeţului, intenţiile generale de dezvoltare, în perioada imediat următoare.

prefectura leoniIoan Ţintean a precizat că Leoni este o firmă cu care se mândreşte ori de câte ori are ocazia şi că uşa instituţiei pe care o reprezintă este deschisă oricând, pentru a veni în întâmpinarea eventualelor disfuncţionalităţi. ”Leoni este, categoric, o  firmă de excelenţă, în primul rând prin prisma nivelului de absorbţie a forţei de muncă, dar şi din perspectiva muncii de calitate care se desfăşoară aici.  Performanţa constituie, cu certitudine, elementul definitor pentru toată echipa. Mă bucur mult să observ că Leoni Bistriţa are la conducere  un manager bistriţean  tânăr şi performant, ceea ce confirmă că suntem credibili şi avem un potenţial solid de dezvoltare locală”.

Noul director, Marius Cotor, a afirmat că în cel mai scurt timp posibil clădirea fabricii Leoni de la Bistriţa se va extinde, iar în următorii doi ani se va investi major în echipamente. După realizarea acestor obiective, necesarul forţei de muncă va fi în creştere. Printre inconveniente, a fost menţionată problema accesului greoi dinspre drumul de centură spre fabrică, în special la orele de vârf, dar şi tergiversările generate de unele prevederi legislative.

Prefectul Ioan Ţintean i-a asigurat pe cei prezenţi că, fiind la bază economist, înţelege foarte bine aceste nemulţumiri şi îşi va oferi tot sprijinul, în măsura în care resortul Instituţiei Prefectului îi permite, pentru ameliorarea neajunsurilor. Întâlnirea s-a încheiat printr-o invitaţie din partea lui Marius Cotor, adresată prefectului, de a vizita fabrica Leoni şi de a discuta în detaliu problemele, la faţa locului, informează Prefectura într-un comunicat.

Foto: Facebook Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.