Dacă se întâmplă să aveţi nevoie de vreo pereche de încălţăminte, nu faceţi greşeala mea să o cumpăraţi din vreun magazin din Bistriţa indiferent cum arată vitrinele şi cât de multă piele naturală ar pretinde unii că utilizează. Riscaţi să vă uitaţi cum renumita piele, croită după model italienesc, se rupe în mai puţin de o lună ca o bucată de hârtie igienică.
Nu fac parte din categoria celor care cred că viaţa fără haine şi încălţăminte de firmă e ca nunta fără lăutari. Nici nu sunt fan 100% al produselor româneşti. Pe scurt, dacă îmi place vreun obiect, indiferent ce scrie pe el, mi-l cumpăr dacă am nevoie. Aşa s-a întâmplat şi pe la sfârşitul lunii ianuarie când am avut nevoie de o pereche de ghete. Am bătut tot oraşul dintr-un capăt în altul în căutarea lor şi nu am găsit niciun model care să-mi placă. Cred că e o conspiraţie mondială din acest punct de vedere şi toţi producătorii de încălţăminte au convenit să facă cele mai hidoase obiecte de purtat în picioare. Cum nu voiam nimic din categoria plastic pe care o găsim din abundenţă la Deichmann şi Leonardo, am decis să vizitez magazinele cu încălţăminte din piele. Cel mai bizar, dacă tot am ajuns aici, mi se pare cel de pe Odobescu. Zici că eşti într-o cămară. Nu încap în el mai mult de trei persoane cu tot cu vânzătoarea. Cele de pe centru au în ofertă între 3 şi 4 perechi de încălţăminte, niciodată toate numerele. E de-a dreptul obositor să afli de la vânzătoarele sictirite că din modelul pe care l-ai vrea este o singură pereche, evident cea nepotrivită.
Aşa că am ajuns într-un final la Winmarkt unde, de ceva vreme, a apărut un magazin Reshoes, aparent drăguţ, cu ofertă generoasă, cu perechi din toate numerele. Am văzut pe vitrină scris cuvântul „italienesc”, am găsit o pereche de ghete care mi-au plăcut, am plătit vreo 200 de lei, am primit sacoşă şi un apartent talon de garanţie (în fapt erau nişte instrucţiuni de utilizare din care am dedus că nu e bine să le porţi prea des) şi am fost foarte încântată că voi face cu ele tranziţia între iarnă şi primăvară. Ce-i drept, am făcut, însă numai preţ de o lună.
Atât m-a ţinut încălţămintea de piele naturală fabricată în realitate în România. Pur şi simplu, mi s-a rupt pielea însăşi în dreptul şiretului. Întâmplător am păstrat bonul fiscal şi cutia şi m-am prezentat cu marfa la magazin. Sincer, m-am aşteptat să-mi fie returnaţi banii sau măcar să primesc altă pereche, la pachet cu scuzele de rigoare. Nici vorbă de aşa ceva. Am stat o jumătate de oră să vorbească vânzătoarea la telefon cu ceva şefă aflată pe drum, am completat formulare altă jumătate de oră, iar apoi, la final, am aflat că trebuie să aştept 15 zile să fie trimise ghetele la fabrică, acolo să-mi fie cusute şi retrimise. Am întrebat-o pe vânzătoare dacă ea ar umbla cu nişte ghete de 200 de lei cusute. Femeia nu a ştiut ce să îmi răspundă. Mi-a zis doar că are un salariu de 1000 de lei şi nu şi-ar permite o astfel de „investiţie”. Am decis să nu mă mai războiesc cu ea, să predau ghetele şi să aştept rezoluţia companiei care mi-a vândut o marfă autentic românească, sub pretextul că ar fi italienească, şi de care m-am putut folosi exact o lună. Până îmi vor fi trimise ghetele înapoi, cusute sau nu, fireşte că nu voi mai avea nevoie de ele. Deci sunt un consumator ghinionist, s-ar spune. Am vrut să susţin economia naţională, dar ea mă vrea desculţă, nesimţita!
Ca urmare, nu îi voi mai considera snobi pe cei care fug ca dracul de tămâie de tot ce e românesc. Nici nu îi voi înjura printre dinţi pe conducătorii Bistriţei care nu au fost în stare să creeze contextul favorabil pentru ca firme de prestigiu să-şi deschidă magazine la Bistriţa, ci le voi spune direct şi în faţă că sunt absolut penibili cu pietonalul lor plin de cârciumi odioase, de magazine cu produse second-hand şi de sedii de partide. Toţi oamenii normali care vor să-şi cumpere un obiect de calitate nu au încotro şi trebuie să fugă din acest oraş ţărănesc în care nu găseşti nimic.
Vă rog să nu-mi pomeniţi de producătorii care vin la târgurile din cort. Mi-am luat şi eu pantofi de la unii din Suceava. După ce mi-am distrus picioarele chinuindu-mă să mă acomodez cu ei, am constatat că s-au transformat în nişte opinci de nepurtat. Am văzut în schimb autorităţi care cumpărau, frate, mai ceva ca bârgăuanii din piaţa de pe Calea Moldovei tot felul de ciubote sinistre. Am înţeles atunci de ce noi, în acest oraş, nu avem niciun magazin de încălţăminte cu care să nu îţi fie ruşine. La noi, dacă vreun om cu putere de decizie are gusturi discutabile, cu toţii trebuie să le îmbrăţişăm, dacă lui nu îi place să facă baie vara, nici noi nu avem voie să ne scăldăm, şi aşa mai departe, dacă el se încalţă din cort, de acolo trebuie să ne cumpărăm cu toţii papuci. Oribil!
Mi se pare inadmisibil ca, la 26 de ani de la Revoluţie, Bistriţa să nu aibă niciun magazin de firmă în oraş, niciun brand. Ştiu scuza autorităţilor: că lumea nu are bani şi ar da faliment. Tâmpenii şi prostii. Lumea are bani, se duce la Cluj, la mall, sau în Austria la cumpărături fiindcă nu are de unde să-şi cumpere ceva de calitate de acasă. Dacă aveţi ocazia să vizitaţi alte oraşe, veţi vedea că, tot cu 200 de lei, îţi poţi cumpăra papuci de calitate, făcuţi de companii cu tradiţie care nu îşi permit să piardă din renume folosind o piele de calitate discutabilă care să se rupă într-o lună.
Nu pot să înţeleg de unde atâta incompetenţă pe guvernanţii noştri locali să nu facă nimic pentru a atrage măcar un brand de Doamne ajută din fiecare domeniu. Poate că marile firme nu vor să vină din proprie iniţiativă, dar autoritatea locală poate să le facă o ofertă de nerefuzat, gen spaţii puse la dispoziţie gratuit pentru o anumită perioadă, alte facilităţi fiscale, promovare gratuită pe site-ul municipalităţii (se întâmplă asta la Sibiu, de exemplu) şi multe altele, poate arunca din buricul târgului toate partidele politice, poate crea evenimente care să atragă oameni cu bani, poate o grămadă de lucruri, însă observ că nu vrea.
Pietonalul nostru e sinistru, Winmarkt e o hidoşenie mai mult goală, oraşul e lipsit de viaţă şi oamenii sunt depresivi. Şi cum ar putea fi altfel din moment ce, în loc să progresăm, să fim europeni, noi parcă regresăm tot mai mult şi ne îndreptăm vertiginos spre atmosfera unei comune mai mari unde toată lumea îşi face cumpărăturile de la pieţarii care vin cu marfă la târg?Apropo, când desfiinţaţi oribilitatea de pe Calea Moldovei?
În loc de „Bistriţa te iubeşte”, aş sugera să folosim de acum sloganul „Bistriţa te vrea desculţ, şi gol, făr-adăpost”.
:))))
total de acord! nu ai ce sa cumperi de la bistrita!
La Bistrita nu ai nevoie de incaltaminte de firma din cauza pavajului din piatra nefinisata, cu denivelari aplicat in centrul istoric pe asa-zisele „axe turistice” care mai degraba te indeamna sa le ocolesti, adica sa nu lasi drumul pentru carare.Asadar, cu pasajele istorice pavate cu piatra nefinisata pe care iti distrugi incaltamintea nu poti sa atragi prea multi turisti.Dar probabil Cretu a avut in vedere si crearea de locuri de munca prin reactivarea breslei cizmarilor.
Ati uitat sa pomeniti de strada shopping-ului Dornei sau mall-ul Shopping Center. Vom vedea mall la Bistrita cand vom schia la Wonderland in august.
Fain.
Vă înțeleg perfect frustrarea dar logica mai puțin. Dacă o firmă românească trage o țeapă asta nu înseamnă că toate firmele românești sunt pline de escroci. Ca să nu mai vobim de faptul că cele mai mari escrocherii financiare se petrec în mult lăudatul Vest, dar asta ea altă idee. Apoi n-am înțeles de ce și prin ce mijloace ar trebui să intervină autoritățile să aducă de mânuță un brand, adică o corporație căreia să-i mai ofere și gratuități. O astfel de situație o consider de departe imorală dar și la limita legalității în sensul de concurența neloială prin avantajarea unor firme în defavoarea altora și asta din bani publici. În schimb chiciurile acelea din corturi și cu casutele aveti perfecta dreptate, centrul orașului nostru arată ca o adunare țigănească, dar europeană, să nu uităm, whatever that means ca să înțeleagă ce vreau să spun și tinerii frumoși și liberi…
FELICITARI! mai spune , poate pana la urma aude cineva!!!
La Marelbo nu au papuci de calitate? Te inseli.Cumpar de ceva timp din magazinul acesta,iar calitatea e buna.Papucii trebuie rulati.Daca porti o pereche fara sa rulezi normal ca acestia se vor degrada.
D-na zicea ca nu au toate numerele acolo.
M… este tot o firma de doi bani cu produse de doi bani dar pe care fraierii (nu vreau sa o iei personal pentru ca intru si eu in categoria asta) platesc 150 de lei pe o pereche de incaltari! Si vorba d-nei Cristina iti faci praf picioarele pentru ca a\majoritatea au talpa cumva indoita si ajungi sa faci echilibristica pe loc drept. Ca sa nu va mai povestesc ca am cumparat o pereche si care la cateva saptamani sa exfoliat talpa! Evident ca traim in Romania si doamnele de la magazin nu au mai vrut sa schimbe marfa pentru simplul motiv ca expirase cu cateva zile garantia!
faza cu rulatul e adevărată dar și așa am cumpărat o pereche de bocanci de la Deichman care i-am folosit 2 săptămâni și nu zi de zi…s-au rupt la vârf. ..Am dat pe ei 180 de lei…e OK? cică sunt impermeabili :))) cu banii ăstia cumperi din Dechatlon ceva sigur mai de calitate !
Ai perfecta dreptate Cristina!,As aduga cu,, durere” si despre tinerii Bistriteni care pleaca nu departe(vezi CLUJ-120Km)si care nu se mai intorc niciodata !!!!!!!.SIMPLU,nu au ce face in orasul asta! Multumesc pt. articol .
Brandurile nu vin la Bistrița din cauza condițiilor odioase pe care le pun acestea la semnarea contractelor. Fara un dezvoltator care sa faca un centru comercial, sa aiba deja o relatie buna cu „brandurile” si care sa-si „permita” sa le aduca, nu vor veni. Verificati ce inseamna sa aduci intr-un centru comercial de ex. Inditex (Zara, Pull & Bear, Bershka, Stradivarius, Oysho) . Este un caz ipotetic, nu vor intra in Bistrita pentru ca orasul nu indeplineste alte criterii pe care ei le considera esentiale pentru dezvoltare.
Sa nu uitam ca nici macar McDonalds nu este interesat de Bistrita si este o porcarie de fast-food, la fel si KFC.
Pe de alta parte, in Romania, preturile la produse de piele de calitate pleaca de la 300-400 lei in sus (pantofi nu ghete). De acolo, poate, vei putea gasi ceva care sa fie comod si de calitate. Iar aici ma refer la preturi de „promotie”. Sunt putine magazine care ar putea aduce marfa la acest nivel in Bistrita. De asemenea sunt putini care sunt dispusi sa dea acesti bani pe o pereche de incataminte. Toate, inclusiv Denis (sau „All shoes” cum se numeste acum) din centru au si marfa de foarte buna calitate, doar ca nu le aduc si la Bistrita, fiecare dintre ele isi orientează marfa in functie de oras…
In concluzie pana cand orasul nu va cunoaste o dezvoltare si un salar mediu peste media nationala , nu vom avea branduri.
Iar cand se va deschide un mall (pentru ca se va deschide cândva), va fi OK pentru un food court si cinema, atât, „brandurile” care vor intra vor fi puține, iar marfa va fi infinit mai mica decât la magazinele similare de la Cluj. Ca o comparație mergeți la H&M Targu Mures si apoi la H&M Cluj (cel din Polus) si veti vedea care este diferența de oferta si apoi gândiți-va cum va arata unul la Bistrita. Sunt convins ca la Bistrita oferta comerciala a unui „Mall” va fi o mare dezamagire.
Drum bun la Cluj unde veti gasi, probabil, ceea ce cautati 🙂 Clujul este un oras in plina(si continua) dezvoltare! Eu ultima data cand am fost la Mall , nici acolo nu am gasit ce cautam. Cei de la „brand” mi-au spus ca inca nu au primit marfa respectiva la Cluj si daca nu sunt dispus sa mai astept, o pot gasi on-line sau la Bucuresti 🙂 Iar produsul era in oferta lor comerciala…
Revenind pe pământ, cred ca ar trebui sa insistați la furnizor pentru ar trebui sa va dea o pereche noua, mai ales ca este el producătorul produsului.
Cristiana, exista ghete, adica ghete adevarate la magazinul Sport de la Schreiner de calitate si care tin mult si de marca. Clar ca ele nu costa sub 500 Lei perechea dar nici in Cluj sau altundeva nu gasesti sub pretul mentionat. Sau second, daca cauti pe Okazii, gasesti haine de sport second si inclusiv ghete de calitate de la unul din Bistrita sub denumirea „sportul” . De la el ne aprovisionam daca cautam ceva anume…
Am avut si eu o experienta neplacuta cu cei de la Reshoes! Iarna trecuta mi-am cumparat cu 250 lei o pereche de ghete de culoare neagra. La nici doua saptamani de purtat am constatat ca vopseua a inceput sa se stearga. Am mers la magazin cu bonul si cu garantia si ma asteptam sa imi dea ori o alta pereche ori sa-mi fie returnati banii. Cand colo surpriza au trimis ghetele la fabrica sa consdtate de ce s-a intamplat si de ce s-a sters vopseua. Am asteptat 15 zile dupa care evident am primit aceleasi ghete vopsite din nou. Dupa alte doua saptamani din nou aceeasi problema si din nou am mers la magazin unde din nou mi-au luat ghetele si le-au trimis din nou la fabrica din nou le-au revopsit si cand le-am primit inapoi mi-au dat intrctiuni de folosire si de intretinere a incaltamintei + o crema de ghete, un silicon si recomandarea sa nu mai umblu prin zapada si apa!!!! De schimbat sau de returnat banii nici poveste!
Stimata doamna,
Luati de la All Shoes. Sunt frumosi, din materiale bune, tin ani de zile. Made in Romania.
Si aratati un pic mai putina condescendenta. Brandurile celebre fac haine si incaltaminte in Romania. Explicatia asta genetica si bazata pe autodispret nouazecist este nu doar expirata ci si lipsita de temei.
dane lasa-ne….
Rumba, care e argumentul tau? Al meu e ca obsesia cu brandurile e distructiva. Firmele romanesti care fac rebuturi vor fi eliminate de piata. La fel si cele italiene sau frantuzesti. Eu sincer nu vreau sa fiu un fel de purtatori de logo-uri, ca un fel de reclama pe doua picioare. Cei care ati fost in Occident stiti ce de prost gust e sa arati ca te intereseaza brandurile de la un anumit nivel de educatie in sus. Mau pui ca brandurile multinationale folosesc forta de munca extrem de exploatata si avantaje fiscale, banii facuti in diverse piete mergand la cativa actionari cu conturi in Monaco. Argumentul tau care este?
Multumesc de comentariu. Si noi producem aici de 20 ani si avem clientela 99% din export si sintem apreciati de la Japonia pana in SUA. Multi clienti vor preturi de Bangladesh 😉 la calitate 5th Avenue sau gratuit daca se poate. Asta nu numai aici, ci si in tariile mai bogate financiar si mai sarac in natura Asa ca am venit si eu cu o gneralizare 😉
Ca si un argument contra, bazat pe un eveniment care am avut zilele astea cu un utilaj nemtesc unde ei si reprezentanta lor din tara au vrut sa imi vinde o piesa de schimb cu aproape 3000 EUR si m-am adresat unui electronist din oras care m-a convins ca se poate repara si cu mai putin. Si uite, am gasit piesa la 150 EUR si acum astept se imi vine prin curierat. Avem mesteri aici si in Bistrita care se pricep, chiar si multi, dar care nu sint apreciati de cit in afara tari.
Perfect de acord. Genul asta de reducere ad brandum este exact genul de gandire provinciala incriminat de autoare la nivel de principiu dar ignorat de domnia sa in practica. Altfel imi plac articolele dumeaei. Cel cu bisrica din jelna a fost superb. Sau cel cu Colibita. Imi displace doar imolarea asta nenecesara cand vine vorba de ce se produce la noi in tara.
Delia, scria cineva mai sus, un om educat nu se ia după branduri. Știi bancul, „Cum recunoști un român în Spania? Are trening adidas”. Sau alt exemplu, fii atentă ce specimene coboară din bemweuri… nu e o întâmplare că maneliștii, romii, interlopii vor doar bemveu… îndepărtând astfel un om cult de această marcă, deoarece nu le convine să fie asociați cu imaginea bmw-ului, care de altfel e o mașină bună. La fel e și cu mărcile astea. Ți rușine să te vadă lumea în trening adidas, asta e adevărul.
ati avut ghinion . atita tot. si………..de ce umblati atita pe jos ?? ca doar aveti masina…..eeeiiii ..se poate ???
Am cumparat din jos de primarie un magazin crarop sau asa ceva o incaltaminte de la marelbo am dat tot ceva in jur de 250 lei acum vreo 4 ani…de iarna si…..M-AM PLICTISIT DE EA…….si mi-am mai cumparat pentru ca merita!!!!!!
(dupa 26 de ani de la revolutie nu cumpar ce se poarta in sezonul vara- iarna ci cumpar FIRMA IN CARE AM INCREDERE…adica….BRANDUL care nu te inseala niciodata!!!!)
Lasa-ma ca sunt convins si cu marelbo .cu pantofii lor de 2bani care bat la spate si faci bataturi. MAI SCUTITI-MA
Daca ne uitam putin peste salariul mediu pe economie, numarul de locuitori si probabil ceva prognoze facute de firmele respective ca potential de dezvoltare, nu-i asa mirare de ce nu avem „brand”-uri. http://www.zf.ro/zf-24/salariul-mediu-net-trece-de-2-000-lei-in-cinci-judete-in-capitala-urca-mai-aproape-de-3-000-de-lei-care-sunt-orasele-unde-veti-castiga-cel-mai-bine-in-2016-14953431
Suntem pe locul 39 din 42, cu o prognoza de salariu mediu net ~ 1480 lei in 2016. Si in plus suntem sub 100k locuitori. E interesant de vazut cam pe unde e MEDIANA in distributie, nu doar o medie ce poate minti prin extreme.
Apropo de „oribilitatea de pe Calea Moldovei”, mi-am luat de acolo niste incaltaminte care m-a tinut mult peste ce ma asteptam. Vanzatorii aia nu-s chiar prosti si mai aduc si marfa ok (ca altfel raman cu ea).
Probabil ca si magazinele actuale care mai supravietuiesc o fac si fiindca n-avem autostrada pana la Cluj. Daca ai ajunge acolo intr-un ceas jumatate de condus lejer, cu siguranta multi si-ar schimba obiceiurile de-a cheltui banii. Fie si pe lucruri relativ banale.
Din pacate n-am avut multa vreme (si nici nu avem) un amarat de cinematograf, daramite alte chestii mai… „avansate”.
sa vedeti ce noroc e sa gasiti un tricou de firma marime XXL in orasul asta.
eu am cautat o dupa-masa intreaga si nu am gasit.
in concluzie ma pun pe slabit ca doar marimea L erau.
Marile branduri ….:))).H& m e un mare brand-nu ca si extindere ci calitativ?! Produse made in China!pe langa ”marile branduri”,incaltamintea romaneasca e chiar bine realizata,nu degeaba in magazinele Clarks gasim foarte multi papuci made in Romania si nu la pretul de 200 de lei ,ci la 100 si ceva de euro.Asadar ,nu mai generalizati!
Dna Sabau……trebuia sa imi spuneti si va aduceam eu o pereche de ghete de astea de fabrica ,ati fi fost ffff multumita. V-ati fi saturat cit i-ati fi purtat.fara a fi rulati.credeti-ma.va dadeam dreptul meu de a lua bocanci pe anul asta.doar sa fie bine.
Și produsele Apple sunt made in china, asta nu înseamnă că sunt proaste. În ziua de azi nu are nicio importanță locul fabricației, nu contează în ce țară și-a montat firma roboții, liniile de producție, nu contează în ce țară și-a relocat inginerii. Cum nici Made in Germany nu este automat un garant al calității.
Cristiana Sabau! O femeie (imi pare rau ca nu pot sa spun „doamna”), vesnic nemultumita ori de una ori de alta. Fiecare e liber sa cumpere ce vrea si de unde vrea, fara a incerca sa impuna celor din jur „cumpara de acolo sau de dincolo”. O experienta neplacuta cu un anumit produs nu da nimanui dreptul de a improsca cu noroi in stanga si dreapta si cu atat mai mult de a pune o eticheta asupra unui oras intreg. Stimata cucoana, daca nu iti place Bistrita, nu te opreste nimeni sa pleci. Muta-te la Viena, Paris, Londra…
Prin Bistrița, cei mai buni papuci sunt CLĂPARII că au talpa tare și dreaptă. La cum a facut Crețu trotuarele din zona centrală, zici că toți oameni sunt beți, așa de rău se merge pe ele. Ce să mai zic de doamnele cu tocuri…
Dar de ce nu va comandati haine si incaltaminte de pe internet? Aveti de unde alege. Branduri….
Chiar credeţi că asta e problema de fond pe care am abordat acest subiect? Că nu am eu de unde să îmi cumpăr haine şi încălţăminte? Am pornit de la o întâmplare ca să vă descriu tabloul medicorităţii din acest oraş, unul complet neatractiv din punct de vedere urban, o comună mai mare, dacă vreţi.
Din pacate edilii, politicienii nu au avut un plan real pentru oras. Vorbe, doar vorbe , si proiecte cu impact populist. Fantani, palate, struti si merele de aur. In rest, doar vorbe. Doamna draga, scrie in continuare, poate le mai dai teme de casa.
Avem branduri, cum nu avem ? Ele sunt ; struti, oua si mere, evident din poliester.