Un bărbat din judeţul Suceava care a vrut, cu orice preţ, să aibă o relaţie cu o tânără din Chiochiş, a avut parte de un sfârşit de săptămână tumultos. După ce timp de opt luni au căutat dovezi împotriva lui, poliţiştii l-au reţinut pentru 24 de ore acuzându-l că a ameninţat, hărţuit şi şantajat o tânără de 25 de ani. Femeia a anunţat Poliţia încă din ianuarie că este hărţuită de sucevean, acesta ameninţând-o cu publicarea unor fotografii compromiţătoare dacă nu acceptă o relaţie cu el.
„La data de 21 ianuarie a.c., o tânără, de 25 de ani, din Chiochiș a sesizat polițiștii cu privire la faptul că ar fi victima infracțiunilor de amenințare, hărțuire și șantaj. Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au stabilit faptul că un tânăr de 24 de ani din județul Suceava pe care l-ar fi cunoscut în municipiul Bistrița ar fi amenințat-o, prin intermediul unor mesaje, că face publice niște fotografii cu tânăra de 25 de ani din Chiochiş, unele în ipostaze intime, și pe care acesta le-a obținut după ce femeia i-ar fi împrumutat laptopul personal. De asemenea, tânăra ar fi primit mai multe mesaje de amenințare, toate menite să o convingă să aibă o relație cu acesta. Ca urmare a cercetărilor efectuate până în prezent, la data de 6 octombrie a.c., polițiștii de investigații criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului și l-au introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud. Fiind prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, iar cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare și hărțuire”, a anunţat purtătorul de cuvânt al IPJ printr-un comunicat de presă.
Deci era vorba totusi de o relatie traditionala, pusa in asteptare intre un barbat si o femeiusca.
Asa. Si? Ce ne intereseaza pe noi?
Dacă nu te interesează, nu citi. Și mai ales nu comenta. Ține-ți pt tine ifosele astea de om inteligent pt tine și treci la știrile despre viața amoroasă a lui Guță.
pt. blind guardian.
auzi, deschid un ziar ca sa citesc stiri importante, nu prostii care te intereseaza pe tine despre obsedati sexuali si alte gunoaie. da, sunt un om inteligent, spre deosebire de tine, manelistule.