Actualitate

Intervenție la înălțime a pompierilor și salvamontiștilor, la Biserica Evanghelică

Pompierii și salvamontiștii au avut o misiune specială în centrul istoric, la cel mai important monument al Bistriței, Biserica Evanghelică.

Intervenția la înălțime de miercuri 31 iulie a avut ca scop fixarea unor elemente ornamentale de pe acoperișul Bisericii Evanghelice, desprinse din cauza vântului.

În luna mai a anului trecut, Biserica Evanghelică din Bistrița, monument din secolul al XIV-lea care are cel mai înalt turn medieval din România (75 m), a fost reinaugurată și resfințită la finalul lucrărilor de restaurare și la 463 de ani de la edificarea ei. Proiectul cu bani europeni ”Restaurarea Bisericii Evanghelice CA Bistrița în vederea introducerii sale în circuitul turistic internațional”, realizat cu circa 4,2 milioane euro prin Programul Operațional Regional, a avut ca principale obiective: restaurare arhitectură și dotări aferente (semize, mobilier expunere și altele), consolidare structuri istorice – rezistență, restaurare componente artistice – metal, piatră, picturi murale, vitralii, restaurare mobilier bisericesc, restaurare orgă, instalații.

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.