Salvamontiştii avertizează că iarna se întoarce în forţă în munţi, iar stratul nou de zăpadă depus în perioada următoare poate atinge şi jumătate de metru. Întrucât există riscul producerii unor avalanşe, turiştii sunt sfătuiţi să se informeze.
”Atenţionare! Iarna se întoarce în forţă în majoritatea masivelor montane din ţară, temperaturile vor scădea şi până la minus 20 grade, iar stratul nou de zăpadă depus în perioada următoare poate atinge şi 50 de cm. Temperaturile scăzute şi precipitaţiile sub forma de zăpadă vor persista conform prognozelor cel puţin două săptămâni. Doritorii de drumeţii montane nu trebuie sa renunţe la echipamentul de iarnă şi să solicite informaţii echipelor Salvamont privind nivelul riscului de producere a avalanşelor şi starea traseelor pe care doresc să le abordeze”, arată Salvamont.
Echipele Salvamont, singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile.
Salvamont Bistriţa-Năsăud a făcut testul de avalanşă zilele trecute, iar rezultatele lui indică faptul că şi în lanţul muntos al judeţului există acest risc.
Adaugă comentariu