Iarna a revenit pe meleagurile noastre aşa încât pare greu de crezut că am intrat în ultima decadă a lunii martie. A nins la Bistriţa, dar şi la munte, unde s-a depus un strat consistent de zăpadă, aşa cum, de altfel, meteorologii au şi anunţat.
Conform ANM, până în această seară vor fi perioade cu precipitații mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare în cea mai mare parte a țării, astfel că pe arii restrânse se va forma polei și local se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor cu viteze de 50-60 km/h, iar în zona montană înaltă rafalele vor depăși 70-80 km/h, viscolind și spulberând zăpada. Vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă.
Echinocţiul de primăvară, momentul care marchează începutul primăverii astronomice, se va produce în acest an marţi 20 martie, la ora 18.15 a României.
”După «Mărţişor», «Babe» şi «Moşi», după «zăpada mieilor», când din punct de vedere calendaristic s-a intrat deja în anotimpul primăverii, ne apropiem de momentul echinocţiului de primăvară, ce marchează începutul primăverii astronomice”, potrivit site-ului Observatorului Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”.
Echinocţiul este momentul când ziua şi noaptea sunt egale în orice loc de pe Pământ. Începând de la aceasta dată, durata zilei (faţă de cea a nopţii) va fi în continuă creştere, iar cea a nopţii (faţă de cea a zilei) în scădere, până la data de 21 iunie, când va avea loc momentul solstiţiului de vară.
România trece la ora oficială de vară în noaptea de sâmbătă 24 spre duminică 25 martie, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că în 25 martie ora 3.00 va deveni ora 4.00. Duminică este cea mai scurtă zi din an, având numai 23 de ore.
Parlamentul European a cerut Comisiei Europene o evaluare ”în profunzime” a avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei în mod semestrial şi să prezinte ”dacă este necesară” o revizuire a directivei care o organizează în cadrul UE. Și la noi, o propunere legislativă privind renunţarea la trecerea la ora de vară a fost depusă la Senat, motivul fiind că această trecere la ora de vară are efecte negative asupra sănătăţii. Însă niciun stat membru UE nu poate pune capăt în mod unilateral practicii de a da ceasurile cu o oră înainte, fiind nevoie de acordul tuturor celor 27 de state membre.
Cum va fi vremea în zilele următoare
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pentru perioada 19 martie – 1 aprilie 2018, în toate regiunile țării.
Meteorologii estimează un regim termic în care temperaturile medii vor trece relativ rapid de la valori cu minus la cele cu plus, în timp ce precipitaţiile, preponderent sub formă de ploaie, vor reveni la nivelul întregii ţări după data de 26 martie.
În Transilvania, valorile termice vor fi în scădere până spre sfârşitul primei săptămâni şi vor caracteriza o vreme deosebit de rece, geroasă în depresiuni în dimineţile zilelor de 23, 24 şi 25 martie, când temperatura va coborî sub -10 grade.
În acest interval, media maximelor va oscila între zero şi două grade, iar cea a minimelor va scădea de la -3 grade la -9 grade. La sfârşitul primei săptămâni vremea se va încălzi şi se vor înregistra valori în jurul normelor, iar în cea de-a doua, variaţiile termice nu vor fi importante.
Astfel, media valorilor diurne va fi de 8 – 10 grade, iar a celor nocturne între -4 şi zero grade. Până în data de 23 martie, temporar vor fi precipitaţii moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare. Probabilitatea de precipitaţii predominant sub formă de ploaie va fi în creştere din nou după data de 27 martie.
La munte, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, iar media temperaturilor, atât diurne, cât şi nocturne, se va situa sub pragul de îngheţ sau doar uşor peste acesta, în cea mai mare parte a intervalului.
Cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în jurul datei de 23 martie, când media maximelor va fi de -6 grade şi a minimelor de -12 grade, iar cele mai ridicate între 25 şi 27 martie, când se vor atinge medii termice de 3 grade – ziua şi de -3 grade, pe timpul nopţilor.
Totodată, sunt prognozate precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare aproape în fiecare zi, cu o probabilitate mai mare până în data de 23 martie şi după data de 26 martie.
Cucurigu! Cucurigu! Ce veste minunată! Se redeschide pârtia de pe Cocoș? În paranteză, anii trecuți pe vremea asta, pe la bunavestire, la Arcalia erau deja sosite berzele.
Cu atata poluare si defrisare, natura o sa inceapa sa-si faca dreptate……Trist este ca tot omul de rand o sa patimeasca mai mult, pt ca cel care se bucura de fruptul defrisarilor isi face bagajul si merge in Costa Rica, Madagascar, Brazilia….etc.
Au sosit la Lechinta o pereche de berze luni.
Unde-i incalzirea globala? Pierdut incalzire globala, gasitorului i se ofera recompensa.
sa ma … pe anomalia asta !
Ce retardati sunteti cu toti ! Incalzirea globala este in capul vostru. La ce mai comentati ?
Mai retardat ca tine Nelule, nu exista.
Un mare nesimtit care stie doar sa jigneasca.
Baiete esti complexat rau de tot!
Si totusi se trece la ora de vara?