Actualitate

Între 1 și 5 milioane de Euro, sprijin financiar nerambursabil pentru IMM-uri

Microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii vor putea depune în scurt timp cereri de finanțare pentru investiții în cadrul unui nou apel de proiecte prin POR, Axa prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici și mijlocii, Prioritatea de investiții 2.2 – Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor.

Această prioritate de investiții are în vedere sprijinirea companiilor care operează în domenii economice în care se poate dezvolta și/sau menține un avantaj competitiv și, în general, dezvoltarea activității lor economice.

Solicitanții eligibili în cadrul acestui apel de proiecte sunt societățile constituite în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care se încadrează în categoria microîntreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii din mediul urban, sau a întreprinderilor mijlocii din mediul rural.

Investițiile eligibile pentru co-finanțare includ: construirea, modernizarea, extinderea spațiilor de producție/servicii; dotări (echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe;  achiziționarea de instalații/echipamente specifice în scopul obținerii unei economii de energie, precum și sisteme care utilizează surse regenerabile/alternative de energie); active necorporale (brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi și active similar); alte cheltuieli (organizare de șantier, cheltuieli diverse și neprevăzute).

Pentru regiunea Nord-Vest, contribuția maximă a programului la cheltuielile eligibile finanțabile prin ajutor regional este de maxim 60% pentru întreprinderile mijlocii  și de maxim 70% pentru întreprinderile mici și microîntreprinderi.

Valoarea finanțării nerambursabile acordate va fi de minimum 1 și maximum 5 milioane de euro, echivalent în lei la cursul de schimb InforEuro, valabil la data lansării apelului de proiecte.

Cu o echipă formată din experți cu experiență în accesarea fondurilor europene și implementarea proiectelor de investiții, PI Investment Projects acordă consultanță în evaluarea propunerii de proiect, elaborează documentația necesară depunerii cererii de finanțare și asigură servicii pentru managementul proiectului. Contact: 0771-66- 88-30; 0771-66- 88-31.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.