Timp de gândire

Investițiile în boală și tăietorii de panglici

Au trecut mai bine de trei decenii ani de la Revoluția din 1989 și, în opinia mea, cea mai importantă știre a acestui an dificil este că ”România a creat peste 15.000 de noi milionari în dolari în plină pandemie”, potrivit unui raport al băncii elvețiene Credit Suisse.

Numărul românilor cu o avere estimată la cel puțin 1 milion de dolari a crescut de la aproximativ 32.000 de persoane în 2019 la 47.168 de persoane în decembrie anul trecut. Dintre aceștia, 43.200 au averi cuprinse între 1 și 5 milioane de dolari, 2.806 – între 5 și 10 milioane de dolari, 1.089 – între 10 și 50 milioane de dolari, 51 – între 50 și 100 milioane de dolari, iar 21 – între 100 și 500 milioane de dolari, conform raportului Global Wealth 2021 realizat de banca elvețiană. Peste o treime dintre românii adulți (32,1%) au o avere mai mică de 10.000 de dolari, 58,5% au o avere estimată între 10.000 și 100.000 de dolari, 9,1% între 100.000 și 1 milion de dolari, iar 0,3% au averi de peste 1 milion de dolari, conform unei analize publicată de Profit.ro.

În acest context în care unii (desigur în mare parte bugetari cu funcții și cu influență, că doar ei au salarii cu patru de zero și beneficii colaterale) au făcut averi mari și foarte mari, noi, la Bistrița, inaugurăm o unitate de primire a urgențelor ceva mai mare și uităm să precizăm de ce a fost nevoie de ea: pentru că la UPU ajung nu doar cei care au cu adevărat nevoie de intervenții medicale rapide, ci și oamenii străzii, săracii, cei care nu plătesc niciun fel de contribuții la sănătate și nu au medici de familie, iar aceștia din urmă aglomerează veșnic locul pentru că acolo li se acordă asistență medicală gratuită și li se mai fac și niște analize pe banii statului.

Nu o dată am scris despre asta. Vezi declarațiile fostului manager dr. Mircea Gelu Buta de AICI.: ”Mereu mi se reproşează că am stat o oră, două, la UPU, lucru care se întâmplă peste tot în lume. România are un serviciu de urgenţă UPU-SMURD dintre cele mai performante din Europa. Populaţia este motivată ca să aglomereze aceste servicii. Cum este cultura de mall, a devenit şi aceasta o „cultură de UPU”. Începând de vineri, de pe la prânz, aceste zone sunt împânzite de sute de oameni care aşteaptă să fie consultaţi. Din ce motiv? Au încredere, sunt văzuţi de o mulţime de specialişti, li se fac o mulţime de analize şi totul este gratis. Nu trebuie să aibă bilet de trimitere, nu trebuie să fie asiguraţi. Şi atunci se aglomerează aceste servicii. (…) Trebuie să se înţeleagă că, în principiu, serviciile acestea sunt create pentru urgenţe, pentru accidente cerebrale, traumatisme, etc.”

Mai pe românește, ne lăudăm că ”am investit în sănătate”, dar, în opinia mea, acesta este un concept discutabil. Eu cred că această țară investește mai degrabă în boală.

Dacă ar investi cu adevărat în sănătate, oamenii ar câștiga bine ca să își poată permite să mănânce sănătos ei și copiii lor, condiție esențială pentru calitatea vieții, ar putea să-și plătească asigurările și în baza acestora să beneficieze de programe de prevenție, ar avea baze sportive pentru sportul de masă, nu echipe cu străini plătiți regește, copiii ar învăța la școală cum să se hrănească sănătos, ar fi instruiți de stat când să își înceapă viața sexuală dacă părinții nu știu sau nu vor să o facă (așa am mai rări numărul de nefericiți care cresc prin cocioabe în voia sorții), ar învăța cum să își trăiască viața ca să ajungă cât mai rar și poate deloc la UPU, nu ar aștepta să vină sărbătorile ca niște oameni ”buni” să-și satisfacă ego-ul creat de refrenul ”de Crăciun, fii mai bun”.

Nu în ultimul rând, o țară care investește în sănătate ar fi una căreia i-ar păsa la nivel de sistem și de sănătatea mintală a acestui popor care are mari, mari probleme din acest punct de vedere și lasă toată această chestiune spinoasă în mâinile unor preoți sau pastori fără pregătire profesională de specialitate, care sunt adesea singurii sfătuitori ai unor oameni naivi și creduli, cu rezultate dezastruoase pentru noi ca țară, inclusiv legate de sănătatea colectivă, vezi pandemia.

Eu, ca ziarist, aș vrea să prind măcar o singură inaugurare în care să aud, în loc de mulțumiri lui x și lui y care a venit să taie o panglică, un mesaj de genul:

Dragi români, dacă nu eram membri ai UE (din care era cât pe ce să vă scoatem noi, ăștia din fața voastră), ați fi mers în aceleași spitale ponosite și ați fi fost tratați tot ca în Evul Mediu. Noi nu avem niciun merit pentru că suntem țară UE, noi doar am profitat de pe urma morții unor nevinovați acum 32 de ani: ne-am îmbogățit și ne-am aranjat familiile pe veci, am dobândit putere și ne-am plimbat prin toată lumea pe banii voștri.

Vă mulțumim că vă plătiți taxele la stat, deși mulți abia trăiți de pe o zi pe alta, că ați avut răbdare 32 de ani să puteți aștepta într-o sală decentă și să vă puteți așeza pe un pat de spital nou.

Suntem plătiți mai bine decât managerii de companii mari și asta trebuie să facem: să gestionăm cât mai bine banii voștri din țară și cei cu care contribuiți la bugetul UE”.

Dar este exclus cu E mare să mi se întâmple asta. Voi fi demult cenușă și unii îi vor pupa în continuare în dos pe alții care nu au niciun merit, apoi vor posta miliarde de poze pe Facebook cu marea realizare.

Unii sunt politicieni la vânătoare veșnică de voturi, alții simpli angajați intrați pe ușa din dos a unor instituții, fără concurs, evident, doar pentru că îi cunoșteau pe unii, de la partid. Postează din slugărnicie și din dorința de a fi în continuare membri ai găștii care s-a îmbogățit în pandemie și în toate timpurile, de altfel. Tututor le datorăm în egală măsură minciuna în care trăim, sărăcia din care nu mai ieșim, incorectitudinea, fuga tinerilor competenți din țară.

În rest, mulțumim UE că exiști și că ne suporți în ciuda a ceea ce sunt cei ce ne tot conduc.

25 comentarii

  • Nu știu când vom ajunge la acest nivel cu politrucii ăștia obișnuiți să taie panglici. L-am văzut și pe Dolha cum se chinuia să apară în cadru, el neavând nici o treabă cu ce se întâmpla acolo. În așteptarea ordinului de eliberare din funcție, s-a dus acolo ca nu cumva să rateze ocazia de a se face încă odată de minune. În afară de discursul decent, pe care l-a avut primarul municipiului Bistrița, ceilalți s-au întrecut în aberații. Noi știm cu toții, ce fac oamenii politici și care sunt meritele lor. Cu siguranță că dacă nu eram o țară membră a UE, am fi avut o soartă precum Ucraina și Republica Moldova.

  • Corecte Observațiile și articolul , precum și comentariul lui Iancu. Am început ca normalitatea existența in alte părți, și realizările pentru care acești oameni sunt plătiți , și nu cu putini bani, sa le transformam intr-un permanent festivism. Respect realizările , dar îmi place și decenta. E bine ca vom beneficia de condiții normale de spitalizare , dar mai contează și atitudinea personalul medical și rezultatul final, oameni salvați, vindecați. Cred ca trebuie umblat și la resursa umană a celor care vor lucra acolo. In rest sa auzim numai de bine , și sănătate!

  • Bună dimineața. Încep prin a spune, că sunt fan Timponline, iubesc editoriale scrise de doamna profesoară, pe care o prețuiesc, chiar și atunci cînd părerile noastre diferă. Da, cred că locul nostru este în UE. Am fost și rămânem grăniceri de nădejde ai Europei și creștinismului. Totuși, cu bune și rele, românii, n-au murit de foame nici cînd nu erau în UE, precum, e adevărat, că și acum în UE, nu-i doar lapte și miere, iar mai vîndută, mai datoare, n-a fost niciodată România. O, nu, nu toate bunele vin doar din UE, dar nici toate relele. Necazul e gena noastră de trădători, lași, conduși de politruci corupți, lacomi, care nu-și iubesc țara și neamul. Zic să nu ajungem în situația să negăm totul și să-i zicem și binelui, ( atît cît e ) rău. Da, au fost muuulți ,,conducători” bistrițeni, care oari au avut grijă doar de propriul buzunar, ori au fost dobitoci de-a dreptul, cărora le-a rămas, doar poza pe holurile instituțiilor. No, de Radu Moldovan și echipa lui rămâne ceva. Numa zîc, și deja știți e…
    PĂREREA MEA!

    • Într-o oarecare măsură, aveți dreptate. Au rămas și după alții lucruri bune când banii europeni se dădeau cu pipeta, nu veneau pe conducta magistrală, dar nu exista Facebook la vremea aceea pentru postări sponsorizate. Lui Gheorghe Marinescu și celor de atunci de la CJ le datorăm, spre exemplu, proiectul de modernizare a DJ151, cel mai lung drum județean, primul masterplan de apă și canalizare, lui Liviu Rusu policlinica modernizată, clădirea de pe Alexandru Odobescu unde e biblioteca, reabilitată. Sigur mai sunt și altele, dar nu mi le aduc aminte. Cert este că cei doi nu aveau o armată întreagă de PR-iști și fotografi personali care să umple internetul cu fotografii și filmulețe de la înălțime de unde totul se vede mai frumos decât la stratul de uzură.

    • Ramane normalitatea ca daca era o matura in locul lui R. Moldovan, logic si normal ar fi fost la fel. Atat il mai slăviți pe milionarul in euro. Pacat ca aveti obloane la ochi.

  • S-a spus recent la televizor cum s-a transformat poporul roman in cei 32 de ani .Exact cum suntem noi ne-am ales conducatorii si cum sunt alesii suntem de fapt si noi. Desigur respectand cantitatile .
    1.Pe locul intai in UE la dorinta fierbinte de ati etala averea, gipul, si potentialul in concediile facute intr-un an.
    2. Pe ultimul rand in UE la empatia , si grija fata de aproapele tau.
    Si asta in ciuda faptului ca ne dam mari ortodoxi si s-au construit peste 35.000 biserici noi si schituri.

    • De 30 de ani se rotesc între ei aceeași gașcă de hoți cu cămeși albe care din când în când ne mai prostes cu o zugrăveală, o reasfaltare cică ” modernizare ” de străzi și niște cârpeli la lucruri vechi. Cum se vede și în poze se ceartă la televizor pentru votanți ignoranți dar în realitate ei fură împreună. Salarile, pensile speciale, tăierea legală a pădurilor din județ, toate escrocherile dezvolatorilor cu PUZ-ru și PUG-guri care se fac în CL Bistrita sunt tot furturi sunt FURTURI LEGALE și pentru pentru acestea ar trebui să plătească cineva vreodată .

    • În 30 de ani în Bistrița nu sa făcut nicio stradă nouă în Bistrița ( străzile de pământ sunt făcute de proprietari înguste și vai de mama lor ). Se reasfaltează mereu și mereu aceelași străzi cică se reabilitează sau se modernizare denumiri pompoase de politiceni date pentru o reasfaltare. Nimeni nu gândește că orașul are nevoie de magistrale noi nu tot aceleași și aceleași lăsate de comuniști sau mai rău de sașii din evul mediu. Suntem condamnați, avem local aceeași clasă de politicenii retardați care schimbă bordurile și biscuiți cu dale care imită piatra naturală etc. , cum spunea Tănase ” Și cu asta ce am făcut ? „

  • Construcția de spitale, „băgatul” apei la sate, canalizarile de la sate, drumuri reabilitate și asfaltate, în alte țări sunt, sau au fost, o normalitate. La noi e o minune. Sunt mai bine de 30 de ani în care, in afară de jaf, nu s-a făcut nimic. Cel mai mare inamic al românilor, este romanul însuși.

  • Excepțional scris, doamna Cristiana! Departe de mine, orice fel de banuiala de vreun interes, obligație, etc., pentru aceasta apreciere! Este purul adevăr, dezvăluit de un intelectual”pur sange”, care nu – și face decât, datoria! Acest articol ar trebui publicat zilnic, pana se vor creea condiții de schimbări majore în mentalități, politici de partid, investiții masive în educație! De aici, pleacă toate! A sosit momentul sa” intoarcem pagina” sa reușească și în tara noastră : competiția, meritocratia, onorabilitatea, toleranta, compasiunea…. Cu respect, MNPop

    • Nicioadata nu se va întâmpla asta pe meleagurile de aici.
      „Dacă ar investi cu adevărat în sănătate, oamenii ar câștiga bine ca să își poată permite să mănânce sănătos ei și copiii lor, condiție esențială pentru calitatea vieții, ar putea să-și plătească asigurările și în baza acestora să beneficieze de programe de prevenție” – asta zice d-na Cristiana, în timp ce aceia care au ales sa câstige mai bine pentru a-si asigura calitatea vietii lor si copiilor lor sunt tinuti în vamile de la intrarea în tara si batjocoriti pentru ca au ales sa se întoarca de sarbatori în tara care si-a batut joc de ei si de calitatea vietii familiilor lor.
      Normalitatea nu se construieste asigurând pensii de 2200 de lei pentru tot poporul – unora care n-au contribuit cu mai nimic pentru societatea care le da acum pomana iar altii câstiga muncind pe brânci pentru 1500-1600 de lei net.

  • Orice mica/mare constructie realizata din banii tuturor ( buget sau fonduri UE), trebuie inaugurata cu fast, sa o tina minte alegatorii, iar cei din guvern sa faca vizite de lucru cu caracter pozitiv, sa arate preocupare pt starea de sanatate a poporului. Imbogatirea masiva in pandemie vine de la contracte cu statul – medicamente, masti, teste, cazare pt cei in carantina, etc la care au acces tot firmele si personajele ,,de casa,, nu de la cine stie ce idei geniale. Hai sa mai terminam cu festivismele, cu fatada, cu supraaprecierea celor de la putere pentru ca ei, de fapt, isi fac doar treaba pentru care au fost alesi/cocotati acolo.

  • Sunt mai multe cauze pentru situarea noastra pe ultimul loc in Europa la mai toate capitolele,in afara de coruptie unde suntem pe locul I.Prima data a fost perioada de dupa razboi ( molipsiti fiind de ciuma ROSIE sovietica) care a dus la distrugerea taranilor harnici,a intelectualilor,etc. si aducerea la conducerea tarii a clasei muncitoare,a comunistilor si securistilor (bineinteles ca totul a fost usurat de adnul romanesc specific, bazat pe principiul „capul plecat sabia nu l taie”).Apoi a urmat lovitura de stat care a instalat la putere pe securisti( nu a existat un singur demnitar in tara asta care sa nu fi avut legaturi cu securitatea).Cel mai mult a slabit tara plecarea din tara(scarbiti de actuala CIUMA ROSIE) a tinerilor ,fapt care a dus la instalarea la putere a analfabetilor,chelnerilor,hotilor,de care nu o sa mai scapam in vecii vecilor!!

  • Foarte bine spus, doamna Sabau. Asta ar fi cultura civica ideala. Insa noi suntem in Romania si dupa standardele noastre eu unul sunt gata sa suport kitch-ul de PR daca mi se taie panglica la lucruri gen UPU. Spuneti-le cum vreti, panglicari, saltimbaci, dar sunt panglicari si saltimbaci cu o clasa cel putin peste ce veti gasi la Salaj, Mures, Brasov. Mergeti sa vedeti cum arata UPU la Mures sau chiar la Cluj, unde medici mult mai buni la ca Bistrita lucreaza in conditii jegoase. E oroare pura. De Zalau nu mai zic. De acord cu dvs, trebuie sa tinem standardele sus, va multumesc personal ca o spuneti atat de elocvent. Dar de asemenea zic sa avem in vedere si standardele realiste ale unei tari condusa de cine e condusa, si dupa standardele astea joase la Bistrita chiar nu e rau. Nu zic sa ii laudam ci sa recunoastem, rece, si aceste realitati de context.

    • Din păcate, tot ce se face în țara aceasta trebuie să fie rodul unui lobby, altfel nu se face. De-asta, oamenii care nu s-au priceput la a se da bine pe lângă alții nu au reușit mare lucru, deși capabili erau. Poate că, mai mult ca în alte perioade din an, în luna decembrie devin adversar pe față al cultului personalității oricui. Pentru că îmi amintesc de conducătorii iubiți (care și ăia au făcut destule, în fapt au construit țara, drumurile pe care umblăm și azi, căile ferate, nu?), de ode, de închinări, și nu mai vreau să mai ajungem niciodată în acel hal de preaplecare, deși acest popor are predispoziție organică la așa ceva. Poate greșesc, dar așa simt eu acum în această perioadă a anului. Nu cred că e vina celor cărora li se cântă ode cât mai degrabă a celorlalți care, din interes și/sau slugărnicie, fac asta din proprie inițiativă.

  • Cu 46 de milioane de euro (de euro ! cei care nu știți converti luați abac-ul), să ”modernizezi” ceea ce există, când Sanovil a făcut o rețea de construcții și dotări sanitare – peste, mult peste spitalul județean , dar cu cu un sfert din banii aceștia și luând-o de la zero – nu mi se pare un lucru demn de fală, de tăiat panglici – ca ceaușescu.
    Dar cum tagma lăudătorilor și pupătorilor de dosuri e mare, ne permitem să facem 10 inaugurări la spital, ori de câte ori se mai finalizează câte o aripă, un copan, o pipotă.
    Că de, avem și noi folosul nostru, nu ?
    Te apucă lehamitea când vezi adânca înrădăcinare în comunism a actualei clase politice și administrative.

  • Felicitări doamnă Cristiana Sabău.
    Felicitări tuturor pentru decența cu care v-ați spus părerea pe marginea acestui editorial. M-a uns la inimă să constat că bunul simț nu a dispărut. 🙂 E acolo, înrădăcinat în sufletul nostru. Să avem grijă să udăm regulat această rădăcină. 🙂 E normal ca uneori să nu avem toți aceeași opinie pe marginea unui anumit subiect, dar nu e normal să ne spunem punctul de vedere jignind sau stigmatizând interlocutorul.
    Numai bine…

  • Vor mai trece 32 de ani și vom vorbi despre aceleași probleme …
    Nu vă așteptați la lucruri mărețe, România rămâne o țară de mâna a doua atâta timp cât avem o clasă politică jalnică … Corupția e la ea acasă și nu are de gând să plece.

  • Mai cunosc persoane care au plătit pentru o pensie privată. 1 . Banii depuși acolo nu au dobândă. 2. La pensie ți se vor împărți banii adunați numărul de luni in care dorești să primești pensie. 3. Dacă vei trăi mai mult ,pensia va fi zero. Deci nu recomand nimănui să contribuie la un fond de pensii private….

  • Întru totul de acord cu tine, Cristiana! Felicitări pentru articol și punctualitatea ideilor inserate în cuprinsul acestuia. Fără Uniunea Europeană și fărâma de civilizație transmisă de către aceasta pe plaiurile noastre mioritice, să fim convinși, eram și astăzi la ani lumină de ceea ce suntem astăzi, cât de puțin am evoluat. Că nu am evoluat mai mult și că suntem în continuare foarte departe de ceea ce ar trebui să fim, asta nu mai e vina Uniunii, așa cum tot lasă unii să se întrevadă, că, na, trebuie să găsești un țap ispășitor pentru neputința ta. Este exclusiv vina noastră și a otrepelor care fură cu zece mâini această țară, aruncându-le din când în când și sărachilor niște firmituri, nu pentru a-i scoate din sărăcie, ci doar pentru a-i amăgi și ține sub același bocanc ce le strivește viitorul și perspectivele reale de mai bine. Nu cred că UE vine și alege aceiași hoți în funcțiile publice, nu cred că UE vine și înțesează toate instituțiile numai cu slugi de partid, scursuri și lipitori de afișe, nu UE vine și încurajează numai promovarea incompetenților, impostorilor și nepricepuților în cele mai de vârf poziții, nu UE este de vină pentru imensa corupție care macină această țară la toate nivelurile. UE poate fi bănuită și suspectată de multe neajunsuri, dar pentru mizeriile care se petrec în România și pentru felul în care involuăm, nu! Asta este numai vina noastră și a lipsei noastre de rațiune!

  • bine, atunci sa nu mai faca nimeni nimic! de ce primarul mai face parcari? de ce mai darama puncte termice??/ de ce se mai facstrazi??? de ce????????? toti sunt impostori, toti fura, toti mint, numai unii care comenteaza sunt detinatorii cheii cerurilor!!!! si le stiu pe toate! ba sa se faca si sa se taie panglici ca nu ne incurca cu nimic! cat timp se face si nu se distruge…. chair ne blocam in acest fapt? ca nu stiu cine a taiat nu stiu ce panglica???????????? peste tot in lume se inaugureaza, se felicita sau se conteste, se aplauda sau se huiduie! acuma chiar cautam nod in papura la orice! atunci hai sa vorbim doar de lucrurile rele care se intampla, doar de neajunsuri si de ceea ce nu se face! ca asta ne place ! doar de rau si de scandal sa fie…..ce e de bine ..este de injurat, criticat si minimalizat! daca stiti voi ca s-a furat faceti plangere. daca stiti voi ca s-a mintit, faceti plangere…etc! asa… doar criticam fara rost! traiasca panglica! si acum sariti toti …dati cu comentarii !

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Balan Marius -Horea Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS