Aşa cum se ştie, Primăria Bistriţa a invitat lumea să-şi petreacă zilele de 1 şi 2 Mai în Parcul Municipal unde, a anunţat edilul, vor fi tarabe de la care oamenii îşi vor putea cumpăra mici şi bere. De 1 Mai, în zonă a venit un singur comerciant, însă nu la 11.00, cum anunţase municipalitatea, ci la 14.00. Amatorii de mici şi bere au aşteptat la cozi până li s-au lungit urechile, singurul grătar pe care au fost prăjiţi mititeii fiind insuficient pentru cererea mare.
Cei care au abandonat cauza s-au plimbat prin parc împreună cu copiii şi au observat neregulile. Pe site-ul domnuleprimar.ro, cineva a scris următoarele: „Bună ziua, domnule primar. În primul rând, vreau să precizez că nu vreau să fac rau la nimeni, dar pe comercianţii care funcţionează în Parcul Mare nu îi verifică nimeni? Au expuse produse (acadele şi altele) foarte tentante pentru copii, dar pe care nu scrie nici nd expiră, nici ce conţin. Din câte am învăţat eu, un produs comercializat în România trebuie să aibă o etichetă cu un conţinut minimal de informaţii. Vi se pare normal? Şi pe lângă acest lucru, nici nu eliberează bonuri fiscale”.
Cazul este de competenţa Primăriei Bistriţa care dă autorizaţii vânzătorilor ambulanţi, dar şi a Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (pentru lipsa etichetelor), respectiv a Fiscului pentru lipsa bonurilor fiscale.
cum sa le faca ceva primaria sau alte institutii , cind in scoli in fiecare saptamina se vinde ceva copiilor fara bon fara nimic. asa ca , cainele latra……….satra trece linistita .
Asa va trebuie lacomosilor…vi s-au lungit urechile dupa un MIC !In schimb la LAC va asteptau pomenile electorale PSD-iste, tot sub forma de mici si supliment o bere. Vedeti ce ati pierdut?
cat simt civic la persoana care a scris acea scrisoare!!!sigur a cautat micii lu cretu,si era nervoasa ca nu i_a gasit,astfel varsandu_si amarul cei mai corupti,cei mai mari hoti si evazionisti din tara,din cauza carora pib-ul are de suferit!nu i-a spus nimeni ca ei,micii erau la lac?