Cultură

Invitaţii lui Ioan Ţintean la o serenadă de toamnă târzie au umplut până la refuz Sinagoga (FOTO)

Zeci de personalităţi ale oraşului au venit, marţi seara, la Sinagoga Bistriţa, la invitaţia liderului judeţean al PNL, deputatul PNL Ioan Ţintean, care i-a chemat la o ”Serenadă de toamnă târzie”. Prefectul Ani Bob, preşedintele CJ Emil Radu Moldovan, candidaţii Doina Pană şi Dorin Dobra au profitat de ocazie şi s-au numărat printre cei care au onorat invitaţia.

La fel ca şi anul trecut, Ioan Ţintean şi-a întâmpinat oaspeţii încă la uşă. Le-a mulţumit tuturor că şi-au făcut timp să asculte un recital susţinut de bunul său prieten tenorul Eugen Raiţă, dar şi de Horaţiu Ruşti – bariton, Nadia Cerchez – soprană, as. univ. drd. Lisbeth Tetrade – pian care au interpretat lucrări de W. A. Mozart, Alessandro Stradella, V. Pecchia, G. Verdi, G. Puccinni, P.I. Ceaikovski şi alţii.

Înainte să înceapă muzica, Ioan Ţintean s-a adresat celor prezenţi şi le-a spus că acesta este modul în care el, ca parlamentar, vrea să îşi arate recunoştinţa pentru elite care au locul lor în societate.

„Sunt multe nevoi în această ţară. E nevoie de asistenţă socială, dar şi de susţinerea elitei societăţii. Eu cred că noi, ca oameni politici, avem datoria să fim echilibraţi şi să oferim şi intelectualităţii, oamenilor care muncesc şi îşi plătesc dările la stat pentru ca acesta să poată plăti ajutoare, evenimente culturale pentru sufletele lor”, a spus Ioan Ţintean care le-a mulţumit Doinei Pană, candidat la funcţia de deputat în Colegiul 1 Bistriţa, şi lui Dorin Dobra, candidat pentru funcţia de senator, că au onorat invitaţia sa.

În sală s-au mai aflat prefectul Ani Bob şi fetiţa ei Cristiana, preşedintele CJ Emil Radu Moldovan şi mai mulţi lideri USL. Pe pagina noastră de facebook vedeţi mai multe fotografii de la acest eveniment.

Cristiana Sabău 

       

6 comentarii

  • ce frumossssssssssssss…………cum s-a strans toata floarea cea vestita … A CULTURII BISTRITENE……..
    LI- SE CITESTE PE FETE ……………”ERUDITIAAAAAAAAAAAA” …..UNUL SI UNUL….. felicitari d-le TARMURE … ASA DA EVENIMENT…..

  • multumim domnului Tintean, un domn inainte de politician. Multi vad, putini pricep. mult succes in ce va propuneti in continuare, pacat ca ati hotarat sa nu mai candidati.

  • ,Felicitari si multumiri tuturor celor care ne ofera o viata culturala bogata in urbea noastra.Dar,am o problema.Saptamana are sapte zile.Si totusi,marti,27 noiembrie,au fost programate, la aceeasi ora,[18] trei activitati culturale.:la Centrul Cultural Municipal-Festivalul de Teatru-ultimul spectacol,la Sinagoga-concertul oferit de Dl.Tintean,Cercul Militar a programat in aceeasi zi si la aceeasi ora un spectacol in care urma sa canta Cornelia Ardelean-Archiudean Noroc ca.Muzeul Judetean a avut inspiratia sa programeze vernisajul expozitiei personale de debut a lui Alex Serban la ora 17
    Joi,29 noiembrie,se intampla cam acelasi lucru:la ora 18 esre programat la „Galeria Arcade 24 „vernisajul expozitiei lui Paul Tarziu,iar la ora 19-concert la Sinagoga.Oare nu s-ar putea consulta organizatorii ,ca sa nu coincida activitatile culturale?Sper ca nu este un concurs cu o tema:in defavoarea iubitorilor de cultura din orasul nostru: „Sa vedem cine are mai multi participanti!”

  • Da . la asta i arde de serenade si alte prosti. sa vedeti la iarna cind explodeaza preturile la gaz si curent si mancare ……………ce serenade vor avea la geamul CJ si al prefecturii. mai aveti rabdare 1 luna . serenade pe gratis /

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.