Ioan Bogolin se întoarce la șefia Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud, după ce în ultimii ani a avut pe rol procese în dosarul „Vacii nebune”. Anunțul a fost făcut de prefectul Ovidiu Frenț în ședința Colegiului prefectural. În ultima perioadă, director executiv a fost Sorin Oros-Mănarcă.
La sfârșitul lui 2014, el a fost pus sub control judiciar pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, dosarul fiind instrumentat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Procurorii au cercetat atunci mai mulţi şefi de la ANSVSA suspectaţi că au falsificat nişte documente legate de starea de sănătate a unor vite care au fost exportate în Uniunea Europeană.
În 2011, Ioan Bogolin a fost detaşat la Bucureşti şi a ocupat inclusiv funcţia de director general al Direcţiei Generale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Lanţului Alimentar din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. În martie 2013, el a revenit în fruntea DSVSA Bistriţa-Năsăud.
un om de nota 10
O persoana foarte serioasa.