Ioan Gaftone: Bistriţa după 450 de ani

Bistriţa după 450 de ani

O sărbătoare aniversară în viaţa unei comunităţi este un prilej de analiză a parcursului, de evaluare şi reevaluare a proiecţiilor şi a direcţiilor de efort. Este un prilej de a-ţi consolida rădăcinile în trecut şi de a-ţi arunca ancorele în viitor.

Prima constatare este că acum 450 de ani Bistriţa era o comunitate de saşi şi acum este o comunitate de români.

A doua constatare este că Biserica Evanghelică, pe parcursul celor 450 de ani, a fost edificiul în jurul căreia s-a clădit, menţinut şi consolidat coeziunea colectivităţii. Această construcţie materială  care a răspuns necesităţii spirituale a saşilor se menţine că simbol  al comunităţii românilor de azi după un parcurs plin de obstacole: reforma, contrareforma, răscoale, războaie, deportări, refugieri, perioada de ateism, incendii etc. Indiferent ce s-a întâmplat în planul credinţelor religioase, biserica saşilor a constituit reperul central al comunităţii bistriţenilor.

În Bistriţa săsească de la 1463,  biserica era simbolul diferenţei dintre etnii pentru ca solidaritatea se clădea atunci în jurul credinţei şi stării sociale, iar mai târziu în jurul naţionalităţii.

În Bistriţa românească de azi, biserica saşilor este simbolul unităţii tuturor etniilor. Bistriţa săsească acum 450 de ani era o comunitate închisă, cu porţi care se închideau altor etnii.

Bistriţa românească de azi este o comunitate deschisă ce are drept slogan ”Bistriţa-Poarta Transilvaniei’’.

Bistriţa săsească se limita la relaţii doar cu satele în care trăiau comunităţi săseşti. Bistriţa de azi constituie pol de dezvoltare pentru tot judeţul. Bistriţa săsească trăia într-un model economic al breslei şi al reţelei de bresle în care schimburile economice erau preponderent între bresle şi mai  puţin orientate spre exterior.

Bistriţa românească de azi, moştenind o cultură economică a diversităţii produselor, a ieşit din comunism fără a fi un oraş monoindustrial. Din unităţile economice de tip muncitoresc existente în anul 1989, transformându-le, a creat câteva branduri de referinţă naţională şi internaţională.

Bistriţa săsească se raporta în general la mediul economic al cetăţilor săseşti din Transilvania şi cu totul special la câteva centre industriale din afara acestei arii.

Bistriţa românească de azi are schimburi economice la nivel global şi produce 80% din produsul intern  brut al judeţului.

Moştenind o cultură economică de tip german, şi azi în Bistriţa se menţine preocuparea pentru învăţământ şi educaţie, fiind principalul centru de învăţământ din judeţ. Moştenind rigoarea şi disciplina de tip german, Bistriţa românească de azi a reuşit performanţa de a înscrie Colegiul Naţional ”Liviu Rebreanu” în primele 10 colegii din România, iar prin elevul Rareş Buhai a câştigat de două ori consecutiv medalia de aur la Olimpiada internaţională de informatică.

Bistriţa săsească se mândrea cu câţiva studenţi în marile universităţi europene. Bistriţa românească de azi este oraş universitar.

Bistriţa săsească era un spaţiu multicultural (saşi, armeni, unguri, români evrei, ţigani). Bistriţa românească de azi a păstrat tradiţia bunei convieţuiri între etnii oferind un model de’’ unitate în diversitate’’. Bistriţa de azi este o traducere în fapte a devizei Uniunii Europene.

Bistriţa de acum 450 de ani era un spaţiu al privilegiilor regale. Bistriţa de azi este parte a spaţiului european definit că spaţiu al libertăţii, siguranţei  şi justiţiei.

Bistriţa săsească era păzită şi apărată de o comunitate de unguri.

Bistriţa românească  a preluat tradiţia militară a grănicerilor năsăudeni şi azi, prin militarii Brigăzii 81 Mecanizată, este vector de putere a României, NATO, Uniunii Europene şi ONU. Fiecare militar bistriţean  prezent în teatrele de operaţii este vector de relaţii publice al comunităţii bistriţene de azi şi o face cunoscută peste tot în lume. Prin vizitele delegaţiilor militare aparţinând statelor NATO şi UE în municipiul Bistriţa, comunitatea bistriţeană este vizibilă la nivel European şi transatlantic.

Bistriţa săsească a dat armatei române generali de elită. Bistriţa românească a dat armatei române corpul de comandă al vânătorilor de munte a căror valoare le-a transforat numele în renume.

Bistriţa săsească ne-a lăsat moştenire un ceas şi o cultură de punere în valoare a timpului. Bistriţa românească a învăţat că nu e suficient să ai timpul şi timpurile de partea ta, ci este nevoie să te raportezi mereu la ceas. Românii au învăţat de la saşi că e mai util să măsori timpul în ore decât în anotimpuri. Biserica săsească şi ceasul din turn au învăţat românii că este foarte important să fii unde trebuie şi când trebuie, adică să fii în rând cu lumea şi să te întâlneşti cu istoria.

Bistriţa săsească era un oraş cultural de tip german. Ea ne-a lăsat moştenire arhitectura gotică şi renascentistă, o organizare şi o cultură  a locuirii de tip urban. Bistriţa românească este un oraş multicultural deschis tuturor etniilor şi ramurilor culturale. Bistriţa este un reper cultural internaţional prin multe personalităţi şi manifestări. Subliniez faptul că tenorul Ştefan Pop şi soprana Anita Hartig sunt nume de marcă ale scenei lirice româneşti şi  cântă azi pe marile scene ale lumii. În Bistriţa funcţionează o filială a Uniunii Scriitorilor, un muzeu, o bibliotecă, o galerie de artă, casa de cultură, o societate de concerte ce duc mai departe actul cultural.

Comparaţiile ar putea face obiectul unei activităţi elaborate. Comparaţiile scot în evidenţă evoluţia societăţii şi mersul lumii şi în nici un fel aspecte de ordin calitativ. Trebuie să fim mândri şi totodată trebuie să dezvoltăm mai departe tot ce a fost bun. Bistriţa are resurse nevalorificate încă. Bărbăteşte trebuie să ne însuşim neîmplinirile şi să nu căutăm vinovaţi în afară.

Manifestările organizate şi desfăşurate de Consiliul Local şi de Primăria municipiului, comportamentul colectiv al cetăţenilor, atitudinea şi participarea afectivă şi efectivă scot în evidenţă că merităm să trăim la capătul celor 450 de ani de evoluţie istorică. Bistriţenii au dovedit că îşi respectă istoria şi au conştiinţă istorică, au o viziune cu privire la rolul şi destinul lor istoric, sunt bine poziţionaţi în timp şi spaţiu.

La capătul celor 450 de ani de istorie, Bistriţa săsească şi cea românească s-au unit şi au răspuns cu un act istoric numit “Declaraţia de la Bistriţa”. Acest document va rămâne în istorie ca un act vizionar şi curajos al oamenilor, iniţiat de laici şi îmbrăţişat de slujitorii bisericilor, plăcut lui Dumnezeu, prin care bistriţenii se raportează la divinitate şi la timpul istoric. Biserica săsească şi românească din centrul Bistriţei, din inimile şi minţile bistriţenilor, turnul saşilor şi al românilor însoţiţi de “Declaraţia de la Bistriţa” vor călăuzi bistriţenii în următoarele sute de ani.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Ioan Gaftone, consilier judeţean