Politică

Ioan Gaftone: Strategia de dezvoltare a judeţului, o punte aruncată peste un hău

La nivel naţional se joacă un circ greţos, tragi-comic. Ei cu ale lor şi noi cu nevoile noastre. După circ nu poţi bea apă. Strategia de dezvoltare a judeţui este trambulina făcută pentru generaţiile următoare, este o punte pe care o aruncăm peste un hău întunecos şi pe care nepoţii noştri vor merge în siguranţă. Strategia este un laborator de idei noi şi nu un cimitir al ideilor expirate. Dacă nu facem noi, nu vine nimeni să ne facă.

Consiliul Judeţean a aprobat Strategia de dezvoltare a judeţului nostru. Cred că este cel mai important document pe care l-a aprobat de la instituire. Impactul şi consecinţele acestuia le anticipez a fi majore.  Elaborarea lui a cerut centralizarea unui mare număr de informaţii din 9 domenii de activitate: 1. capitalul uman, 2. infrastructura de transport şi utilităţi, 3. mediu, 4. capacitate economică, 5. cultură, tradiţii, patrimoniu, 6. turism, sport şi agrement, 7. dezvoltare teritorială urbană şi rurală, 8.administratie şi bună guvernanţă, 9. cooperare teritorială.

Aceste domenii sunt acoperitoare pentru atribuţiile ConsiliuluiJjudeţean şi al celor 62 de unităţi administrativ teritoriale .

A fost o abordare multisectorială. Prin analiza datelor şi informaţiilor s-a radiografiat fiecare domeniu şi în mod conclusiv s-au schiţat direcţiile strategice de urmat. Au rezultat astfel 82 de direcţii. Din raţiuni administrative, în urma unei analize aprofundate pe aceste direcţii  au rezultat 90 de programe de dezvoltare. Aceste programe cuprind nevoile publice ale cetăţenilor judeţului şi tot din raţiuni administrative s-au concretizat în 985 de proiecte. Direcţii, programe, proiecte, formează toate o reţea cu un centru de greutate în mişcare. Va trebui să identificăm relaţiile de interdependenţă, punctele nodale şi toate conexiunile pentru a atribui gradele de urgenţă şi priorităţile. Iată aşadar că aceste nevoi publice se constituie în proiecte şi cu posibilitatea de a deveni politici publice şi apoi în nevoi satisfăcute.

Această strategie strânge într-un ansamblu armonios şi echilibrat nevoile oamenilor şi direcţiile de urmat pentru îndeplinirea dorinţelor. Pentru a lămuri pe toată lumea este necesar să ne întrebăm şi să ne răspundem la două întrebări – ce este şi ce nu este strategia judeţului?

Strategia este un instrument managerial în mâna Consiliului Judeţean pentru coordonarea consiliilor locale. Strategia nu este un document politic, ci un instrument de realizare a cerinţelor tuturor cetăţenilor judeţului. Strategia judeţului nu este un program electoral. Viziunea strategiei este aceeaşi pentru toţi, ea a unit diferenţele şi nu a lărgit spaţiile dintre partide. Strategia este pentru toţi cetăţenii, este profund generală, fără nici un iz de discriminare. S-a votat o strategie pentru creşterea inteligentă, durabilă şi în favoarea incluziunii. Cu alte cuvinte, mergem înainte şi nu lăsăm pe nimeni în urmă, nu abandonăm oameni sau comunităţi indiferent de convingerile lor politice. Mergem înainte, dar cu gândul de a lăsa urmaşilor noştri un mediu sănătos. Aceasta este ideea care va călăuzi dezvoltarea judeţului. Creştere inteligentă înseamnă dezvoltarea economiei bazată  pe cunoaştere şi inovare. Între viziunea judeţului şi viziunea Uniunii Europene este un acord deplin. Strategia noastră este un instrument de aliniere a judeţului la efortul european. Mergem pe aceeaşi  direcţie şi în acelaşi sens.

Comunităţile judeţului au cooperat la realizarea acestei strategii, iar cele de pe Valea Bârgăului au reacţionat imediat s-a aprobat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitara în Turism  în care s-au asociat judeţul şi comunele Văii Bârgăului. Aşadar, concomitent cu aprobarea Strategiei, s-a născut şi un actor de punere în operă a proiectelor.

Strategia este un instrument de concentrare a eforturilor şi nu de dispersare. Strategia este factor de coeziune socială şi teritorială şi nu de destrămare. Strategia este un instrument al eficienţei şi nu al risipei. Strategia este un instrument de reconversie a tensiunilor politice într-o acţiune constructivă şi nu într-o acţiune demolatoare consumatoare de energii. Strategia este un instrument de accesare a fondurilor europene. Cele 9 domenii, 82 de direcţii, 90 de programe şi 985 de proiecte vor inflama şi înflăcăra mintea tuturor locuitorilor judeţului şi vor naşte alte asociaţii, vor duce la soluţii  şi variante de concentrare a resurselor şi eforturilor administrative. Nimeni nu trebuie să stea spectator, este loc pentru fiecare. La nivel naţional se joacă un circ greţos, tragi-comic. Ei cu ale lor şi noi cu nevoile noastre. După circ nu poţi bea apă. Prin aprobarea Strategiei în momentul circului de la Bucureşti, Consiliul nostru Judeţean a dat o lecţie de comportament civic, moral şi politic nivelului naţional. Cine va duce la îndeplinire toate aceste lucruri ?

ADI-urile, GAL-urile, primăriile, judeţul sunt actorii de operaţionalizare a Strategiei. Ideea că avem un cadru strategic, o viziune şi atâtea proiecte trebuie să însufleţească toţi locuitorii judeţului. Strategia nu este un document final, ci unul deschis actualizării continue. Strategia este un instrument de punere în valoare a potenţialului judeţului. Strategia este un factor de conservare a naturii judeţului.  Strategia este un instrument de investigare şi de dialog cu cetăţenii şi comunităţile. Strategia este un instrument de promovare a identităţii noastre culturale într-o lume globalizată. Strategia este mijlocul prin care va trebui să ne facem vizibili la nivel european. Strategia este trambulina făcută pentru generaţiile următoare. Strategia este o punte pe care o aruncăm peste un hău adânc şi întunecos şi pe care nepoţii noştri vor merge în siguranţă. Strategia este un laborator de idei noi şi nu un cimitir al ideilor expirate. Toţi oamenii trebuie să îşi pună mintea în joc şi să găsească soluţii cum să ne fie mai bine la toţi împreună. De unul singur nu se mai poate face nimic. Trebuie să găsim soluţii să ne valorificăm bine ce avem, să creăm valoare adăugată mare lucrurilor, iar banii să rămână la noi. Aceasta este viziunea Strategiei judeţului nostru.

În acest demers fiecare este actor principal, fiecare este foarte important. Nu se ştie de unde sare scânteia. Nu vă lăsaţi fermecaţi de cei care şi-au însuşit noul limbajul de lemn şi se autodefinesc europeni. Rămâneţi români şi spuneţi lucrurilor pe nume, simplu,  ţărăneşte pentru că ţărăneşte înseamnă profund ştiinţific. Oamenii şi ideile mari se nasc în case mici. Au existat oameni care s-au născut pe paie, într-o casă ce avea sub acelaşi acoperiş şi grajdul, iar ideile lor au schimbat lumea. Obama este lider mondial, iar bunicii lui au fost sclavi. Sub această viziune de dezvoltare trebuie să clocotească tot judeţul. Dacă nu facem noi, nu vine nimeni să ne facă, iar pomana nu îngraşă.

Rog parlamentarii judeţului să lase încrâncenarea şi tensiunile la Bucureşti şi să se alinieze toţi sub viziunea noastră la un efort ziditor.

Consilier judeţean Ioan Gaftone

6 comentarii

  • Încă o dată: Parlamentarii judeţului să lase încrâncenarea şi tensiunile la Bucureşti şi să pună mâna la dezvoltarea a judeţului nostru! Asta contează! Atât contează!
    =vezi exemple Simirad de la Iasi a făcut reabilitarea drumurilor Moldovei; parlamentar PNL de Neamţ a mutat autostrada Cluj – Bistriţa – Iaşi la Cluj -Mureş -Iaşi; Dragnea face Bucureşti – Alexandria, etc, etc=
    Nu neglijaţi autostrada că altfel rămânem un apendice al României, o zonă moartă unde nu se întâmplă nimic, destinată sărăcirii şi depopulării.

  • Aveti dreptate dar printr-o hotarare a Consiliului judetean nu te poti angaja in zona de competenta a Guvernului si a Parlamentului.

  • Sunt de acord cu dumneavoastra domnule Gaftone, cu o mica observatie, care face nefunctionala aceasta strategie. Voi fi puntual:
    1. Exista in prelucrarea informatiilor o formulare GIGI (Garbage inn, Garbage out) am scris in engleza ca sa nu jignesc pe nimeni. Si asta a functionat perfect la noi. 90% din informatiile pe baza carora s-a facut aceasta strategie provin de la primariile din judet si amploaiaitii acestora, care sunt „specialisti de prima mana” in dezvoltare economica, urbanism, relatii internationale sau turism.
    2. Prelucrarea informatiilor s-a facut intr-un mediu „academic steril” majoritatea muncii fiind facuta de catre studenti.
    3. Analizand comparatiile si propunerile de modele, se vede clar ca nu se cunoaste specificul locului.

    Asa ca, mai este mult pana departe. Este un moment de etapa, care trebuia depasit. Parerea mea personala este ca se putea genera o strategie mult mai coerenta si aplicabila daca ar fi fost realizata de localnici cunoscatori cu adevarat a domeniilor in care profeseaza.

    Sarbatori Fericite!

  • De aproape un sfert de secol in politica romaneasca post-decembrista, cu foarte putine exceptii, nu a existat decat o singura directie.
    Si nu e vorba despre directia definita de axa stanga-dreapta.
    Cu foarte putine exceptii, singura directie urmata a fost sus-jos.Sus unii, jos ceilalti.Si invers.
    Suntem astazi, ca societate, aproape pulverizati.Coeziunea noastra si capitalul nostru social – care se traduce prin increderea pe care o avem noi unii in altii – au ajuns la niveluri catastrofal de joase.Izvoarele noatre demografice au aproape secat.Daca vom continua in acest ritm vom fi confruntati cu extinctia.
    Am pierdut atat de multe incat aproape ca nu mai avem de unde pierde.
    Cand nu mai avem ce pierde nu inseamna altceva decat ca totul ne ramane de castigat.Este vremea sa castigam impreuna, pentru ca am pierdut prea mult fiecare separati.
    Pentru ca societatea romaneasca este fisurata profund iar acele fisuri se vor transforma in falii.Tineri contra batrani, bogati contra saraci, elevi contra profesori, privati contra bugetari, dreapta contra stanga, oraseni contra tarani, diasporeni contra celor ce-am mai ramas, multi contra putini si putini contra multi.
    Am experimentat in acest aproape sfert de veac aproape toate adversitatile catastrofale rezultate din acea singura directie pe care ne-am miscat stand de fapt pe loc: sus – jos.Sus unii, jos ceilalti.
    O entitate de orice clasa sau magnitudine istorica, in durata lunga sade rezemata in temeiul a patru piloni:Intelepciunea celor invatati, judecata celor drepti, darzenia celor bravi si rugaciunile celor cucernici.
    Domnul Gaftone a fost unul dintre cei bravi, pe a caror darzenie am pus intotdeauna in istoria noastra temei fara gres.
    Astazi domnia sa vorbeste in drept temei ca unul dintre cei invatati ai nostri.Ca unul dintre cei a caror intelepciune trebuie ascultata.
    As vrea sa cred ca expunerea impecabila a domnului Gaftone va fi citita foarte atent si ascultata de toti oamenii politici ai judetului.Pentru ca propune de fapt o alta directie de actiune fata de cea care ne-a adus unde suntem.Nefericita directie sus-jos.
    Directia propusa de domnul Gaftone este: Inainte!.Spre viitor.Impreuna.
    Am pierdut atat de mult separat incat de aici inainte nu ne mai ramane decat sa castigam impreuna.Doctrinele politice sunt de fapt mijloace, nu scopuri.Scopul este unul singur pentru toti.
    In fortele de elita ale armatei americane, au o deviza:”No One Left Behind” (nimeni nu va fi lasat in urma).Daca e buna pentru americani, e buna si pentru noi.Deviza lansata de domnul Gaftone e si mai completa, pentru ca este dinamica:˝mergem înainte şi nu lăsăm pe nimeni în urmă˝.
    Toate fortele politice trebuie sa inteleaga:populatia este istovita de adversitati interne.Ceea ce asteapta populatia este consensul si coerenta tuturor fortelor politice pe interesul comun.Pe interesul national.
    Este vremea.

  • Vise,vise. Care strategii? Eu am învățat ca strategiile se fac de către strategi, de ce care știu ce înseamnă asta si cum se face. De poezii se ocupa poeții. Când fac tot felul de „strategii” au ceva in gând sau doar vise si dorința de a-i deruta pe cei care i-au ales. Faceți-i sa-si revină. Spre binele lor si a-l celor ce i-au votat si si-au pus speranțelor in promisiunile lor. Dacă nu se pricep sa ceara sprijin de la cei care se pricep chiar dacă nu sunt roșii, galbeni sau portocalii. Se pare ca cei verzi sau de alta culoare nu mai contează. Ca om ce statice este strategia, încercații sa- i Învățați. Sa aveți sărbători fericite.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.