COMUNICAT DNA:
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaţilor:
MUREŞAN IOAN OVIDIU, inspector şef al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa Năsăud, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu, în formă continuată (11 acte materiale), instigare la abuz în serviciu, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, instigare la uz de fals, în forma participaţiei improprii.
HASNĂŞ ROBERTO EMIL, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Bistriţa Năsăud, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu, în formă continuată (40 acte materiale), instigare la abuz în serviciu.
CLOŞCĂ LEON ANTON, şeful Poliţiei oraşului Năsăud, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de: abuz în serviciu, în formă continuată (18 acte materiale), efectuarea de operaţiuni comerciale, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia îndeplinită, în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată.
şi în stare de libertate a inculpaţilor:
CÂRCU PAUL MARIAN, specialist la RAR – Reprezentanţa Bistriţa Năsăud, la data săvârşirii faptei, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
SÂNGEORZAN VIOREL, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de: instigare la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură, instigare la fals în declaraţii, instigare la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals.
MANCIU MIHAI MIRCEA, agent şef principal de poliţie în cadrul Poliţia oraşului Năsăud, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu.
BÎGIU DUMITRU FLORIN, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada iunie – noiembrie 2014, inculpaţii Mureşan Ioan, Hasnăş Roberto Emil şi Cloşcă Leon Anton, în calitate de şefi ai unor structuri ale poliţiei, în mod repetat, la diferite intervale de timp, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu în sensul: imixtiunii abuzive în activitatea unor subordonaţi, în vederea neconstatării şi nesancţionării unei contravenţii la regimul circulaţiei rutiere, imixtiuni abuzive în dosare penale aflate în cercetare la IPJ Bistriţa Năsăud, pentru favorizarea unor părţi din acele dosare, participarea la ascunderea şi neraportarea producerii unor accidente rutiere cu victime omeneşti, în scopul alterării evidenţei accidentelor rutiere de acest gen, ascunderii infracţiunilor săvârşite de un coleg de-al lor, şef al unui post de poliţie, cu ocazia provocării de către acesta a unui accident rutier, în urma căruia a fost vătămată corporal o minoră în vârstă de 8 ani, care a suferit multiple fracturi în zona capului şi a feţei (în cazul inculpaţilor Mureşan Ioan şi Cloşcă Leon Anton), comunicării abuzive a unor date cu caracter personal, unor persoane neautorizate, fără respectarea prevederilor legale incidente în domeniu, determinării unor subordonaţi să întocmească documente fictive, pentru a ascunde nerespectarea obligaţiilor de serviciu în cazul unei cercetări administrative.
Prin aceste acţiuni inculpaţii au provocat vătămarea semnificativă a drepturilor şi intereselor legitime ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bistriţa Năsăud. În fiecare caz în parte, inculpaţii au obţinut pentru sine sau pentru altul foloase necuvenite, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu.
În cursul lunii octombrie 2014, inculpatul Mureşan Ioan, prin intermediul inculpaţilor Hasnăş Roberto Emil şi Sângeorzan Viorel, l-a determinat pe inculpatul Cârcu Paul Marian (angajat la RAR– Reprezentanţa Bistriţa Năsăud) să-şi încalce atribuţiile de serviciu, în sensul de a efectua autentificarea şi identificarea unui autovehicul în mod fraudulos, prin menţionarea unei categorii nereale a autovehiculului.
În acelaşi context, inculpatul Mureşan Ioan, prin intermediul inculpatului Sângeorzan Viorel, a determinat o persoană neidentificată să falsifice certificatul de înmatriculare al autovehiculului, emis de autorităţile din Italia.
Acelaşi inculpat, respectiv Sângeorzan Viorel, s-a ocupat de falsificarea şi a altor acte necesare înmatriculării acelui autoturism(contract de vânzare – cumpărare şi o declaraţie notarială din care rezulta că fusese pierdut certificatul de înmatriculare al acestui autoturism).
Ulterior, la SPCRPCIV Bistriţa Năsăud, de procedura înmatriculării acestui autoturism s-a ocupat o rudă a inculpatului Mureşan Ioan, care a acţionat fără vinovăţie, necunoscând falsificarea cărţii de identitate a maşinii.
Autovehiculul în cauză a fost procurat de inculpatul Mureşan Ioan Ovidiu din Italia, fiind vorba de un Jeep Cherokee, încadrat la categoria M 1 (pentru transport persoane), ce a fost înscris fraudulos la categoria N1 (autoutilitară pentru transport de mărfuri).
Acest demers infracţional a produs diminuarea frauduloasă a cuantumului timbrului de mediu achitat de către inculpatul Mureşan Ioan Ovidiu, fiind păgubit bugetul de stat cu suma de 31.094 lei.
În perioada iunie – noiembrie 2014, inculpatul Cloşcă Leon Anton, în calitate de şef al Poliţiei oraşului Năsăud, în mod repetat, la diferite intervale de timp, a efectuat operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia deţinută, în scopul obţinerii pentru sine de bani şi alte foloase necuvenite.
Concret, acesta a condus efectiv activitatea de producţie şi de comerţ a unei păstrăvării, situată în judeţul Bistriţa Năsăud, în sensul că: a procurat dotări materiale necesare acesteia, a dispus şi a organizat efectuarea unor lucrări de construcţii, necesare pentru această activitate economică, a cumpărat produse de medicină veterinară, îngrijindu-se inclusiv de întocmirea facturilor aferente acestor produse, a cumpărat hrană pentru peşti, s-a îndeletnicit cu vânzarea unor cantităţi însemnate de peşte şi cu vânzarea furajului pentru păstrăv.
La data de 28.10.2014, inculpatul Manciu Mihai Mircea, în calitate de agent de poliţie rutieră în cadrul Poliţiei oraşului Năsăud, şi-a încălcat atribuţiile de serviciu, neluând măsurile obligatorii legale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor săvârşite de un contravenient. Această conduită abuzivă a inculpatului i-a permis contravenientului ca, ulterior, să comunice Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bistriţa Năsăud datele de identificare ale unei persoane nevinovate, care a fost sancţionată contravenţional în mod abuziv, deşi aceasta nu săvârşise nicio contravenţie.
La datele de 08.12.2014 şi 12.01.2015, fiind audiat în calitate de martor în prezentul dosar, inculpatul Bîgiu Dumitru Florin în mod repetat, a făcut afirmaţii mincinoase şi nu a declarat tot ce ştia în legătură cu fapte şi împrejurări esenţiale ale cauzei, cu privire la care a fost întrebat. Concret, inculpatul nu a declarat aspecte esenţiale legate de modalitatea în care i-a solicitat inculpatului Cloşcă Leon Anton, şeful Poliţiei oraşului Năsăud, să intervină în activitatea unor subordonaţi, (imixtiuni solicitate chiar de către el), ascunzând totodată fapte şi împrejurări esenţiale legate de urmările ilicite ale acestor intervenţii.
În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asupra cotei de ½ din dreptul de proprietate asupra unui imobil (cotă aparţinând inculpatului Mureşan Ioan Ovidiu), până la concurenţa sumei de 31.094 lei, sumă cu care Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa Năsăud s-a constituit parte civilă.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Maramureş cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii, Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă”.
Despre abuzurille facute asupra angajatilor nu sunt acuzati? Acestia au facut dictatura in inspectorat nu ordine cine era corect era persecutat si umilit iar lingaii promovati si protejati.
Intrebare:Cati di cei peste 750 de angajati din inspectoart sau plins de abuzuri?
Dar principalul corupator si mituitor Larionesii Frasinul nimic?nimic??????
Unde mai gasim dreptate si oameni seriosi in tara asta? La politie nu, la tribunale nu, la primarie nu, la guvern nu… e vai de noi… o sa treaca ceva ani pana isi castiga increderea cetatenilor aceste institutii.