Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan OLtean, a declarat, sâmbătă, pentru Timp Online, înainte să plece la mitingul pro Klaus Iohannis de la Cluj, că starea de spirit a oamenilor este foarte bună, democrat-liberalii fiind convinşi de reuşita candidatului ACL.
„Avem un miting foarte important la Cluj. Avem o delegaţie de peste o mie de membri ai PDL. Mergem la miting convinşi că proiectul nostru, Klaus Iohannis, e unul viabil care dă speranţe românilor şi dă încredere că România poate fi şi altfel guvernată, poate avea un alt fel de preşedinte şi că România poate fi readusă acolo unde îi este locul, în rândul celor mai frumoase şi democrate ţări din Europa”, a spus Ioan Oltean.
Întrebat dacă mai este Bistriţa-Năsăud un judeţ al dreptei, liderul PDL Bistriţa-Năsăud şi copreşedinte al ACL a răspuns: „Mai e o săptămână de campanie şi poate cea mai importantă. Am umblat până acum în mii de case împreună cu colegii mei. În majoritatea caselor, am fost primiţi bine, oamenii au fost dispuşi să poarte un dialog cu noi, i-am informat despre cine şi ce este Klaus Iohannis. Ei şi-au exprimat încrederea că cel mai bun va câştiga alegerile, iar noi credem că cel mai bun este Klaus Iohannis. Sperăm că judeţul Bistriţa-Năsăud va redeveni un judeţ de dreapta aşa cum a fost el dintotdeauna pentru că aici, niciodată comuniştii nu au câştigat alegerile, cu excepţia momentului în care o parte din dreapta s-a unit cu comuniştii (în proiectul USL -n.r.). Sperăm că, de data aceasta, dreapta va rămâne dreaptă, stânga va rămâne stângă, iar oamenii vor putea decide pentru o forţă sau pentru alta”, a spus Ioan Oltean.
Domnu’ m-ati bagat in ceata mai rau decat sefu’ meu…adica n-au castigat niciodata,decat o data ? Tulai da greu sa stai pe linga atatia „eruditi” ! Zau mai bine imi vad eu de gioarsele mele din Jermania…
Oare cine îl mai crede?…….disperarea când îmi vine ….. rup cămașa de pe mine…….e de o falsitate grotească…….o data vorbește despre ura în politică…..apoi îl apucă duhul iubirii…….le cere primarilor care nu sunt ai lui să nu strice banii pe chefuri dar el participă la chefurile organizate de primarii lui……a îmbâtrânit…..se apropie de pensie…….era și vremea după 20 de ani în care ține cu dinții de scaun…….chiar și prietenul lui cel mai bun care l-a ținut în brațe pe valea Someșului l-a părăsit………e tot mai singur…….e mai rău ca Ceaușescu……nu vrea să plece să lase tinerii din partidul lui să facă politică……..https://www.youtube.com/watch?v=w35a386bj1M.
poi….olnene……nu au castigat comunistii pentru ca de fiecare data au imbracat alte haine….portocalii….roz….roz bombon…..
În urma abuzurilor pe care Statul Român le-a săvârșit asupra familiilor celor trei martiri din Dealul Crucii am cerut începând cu anul 2009 ca o minimă recompensă morală ridicarea acestui monument care să dea mărturie despre suferința lor.Am început aceste demersuri adresând rugăminți celor care erau de dreapta în acea perioadă,care își însușeau tema anticomunistă,care câștigaseră alegerile invocând suferința victimelor rezistenței anticomuniste.Erau oamenii președintelui Traian Băsescu,cel care condamnase verbal în parlament comunismul,dar care în practică nu a făcut aproape nimic pentru a susține rezistența anticomunistă.Mai mult,omul președintelui,prim ministrul Boc,i-a dat afară în anul 2010 pe istoricii Marius Oprea și Gheorghe Petrov din I.I.C.C.R .cu scopul precis de a opri deshumările.Nu li s-a mai dat șansa urmașilor rezistenței anticomuniste să își îngroape părinții cu ritual religios.Nu pot să uit că bistrițeanul nostru Zegrean la ordinul lui Boc a nenorocit legea privind o recompensă minimă acordată urmașilor ce au avut de suferit în urma abuzurilor regimului comunist.Am adresat aceste rugăminți pentru a ridica acest monument celor de dreapta din județul nostru (nu vreau să îi amintesc pentru a nu îi jigni) începând cu anul 2009 dar nu au fost sensibili în a susține rezistența anticomunistă.Salvarea a venit în anul 2012 odată cu noua conducere a județului..La ei am găsit înțelegere și ajutor.Ei sunt cei care au susținut în județul Bistrița-Năsăud rezistența anticomunistă.În anul 2013 la conducerea I.I.C.C.R a fost numitul domnul profesor Radu Preda.I-am adresat o scrisoare deschisă prin care l-am rugat să îi reprimească la institut pe istoricii Marius Oprea și Gheorghe Petrov cu scopul precis de a relua deshumările luptătorilor anticomuniști,pentru că doar astfel se rescrie cu adevărat istoria și se oferă șansa urmașilor lor să îi îngroape cu ritual religios având la căpătâiul lor un preot .Am găsit înțelegere,cei doi istorici au fost reprimiți iar în anul 2014 în județul nostru a urmat deshumarea a doi luptători anticomuniști Gheorghe Pașca în Năsăud și Tahâș Flore în Sîngeorz Bai. Mă bucur că sfințirea acestui monument a fost în această perioadă.Poate pentru a arăta că unii pun suflet cu adevărat și susțin rezistența anticomunistă .Alții clamează că le aparține lor, dar din păcate am constatat că doar s-au folosit de ea,iar practic nu făcut nimic pentru a o susține………………………http://www.timponline.ro/martirii-ucisi-in-dealul-crucii-au-nevoie-de-monument/
popa din nepos esti un lacom dupa bani,tot satul stie si nimeni nu te mai suporta! faci campanie dechisa psd….sa-ti fie rusine!!! nu o sa-ti mai tina mult……o sa vezzi in
:))) Une e cu legumele-n clocot, altu cu comunistii in gura. Felicitari ACL!!! Ati ajuns la fund. Cine trage apa?
Broscoiul nu si duce mustata pe Valea Somesului.!!!De ce ? O stie el.Trimite pdl istii sub acoperire {cacaraiii]
Sti de ce sunteți comunisti voi cei de la psd? Pentru ca o demonstrati zilnic. Chiar daca presa din judet nu scrie ca e aservita, mai cititi fratilor ce se intampla la bucuresti in publicatiile centrale. Nimeni nu va da mura-n gura dar prost sa fi sa nu intelegi. Intelege chiar si cadidatul vostru , Ponta , care de abia acum intelege cat de mic este in partidul , care culmea el il conduce. Dragul vostru de Ponta s-a trezit intr-o situatie in care numai castigarea presidentiei il mai scapa de trecere in anonimat vesnic. Si cei care sunteti din PSD o stiti si o intelegi sigur. Nu degeaba s-a zis de acest partid ca este un partid al baronilor locali, pentru ca sub domnia lui Ponta, puterea au avot-o si o au liderii din fiecare judet. Ei bine, PSD a ajuns la un moment de mare cotitura si din pacate Romania asemeni.
La orastie , Ponta a cerut si obtinut votul adunarii generale PSD , in cazul in care castiga sa puna un premier din afara partidului. A mai cerut si a impus ca pana dupa alegeri sa nu se dezbata in interior si sa nu se iasa cu declaratii privind preluarea presidentiei PSD in cazul in care el ar castiga alegerile.
Ei bine dragilor buba s-a spart , si baronii de la bucuresti au inceput sa se coalizeze, sa formeze grupuri care mai de care sa atraga cat mai multi alti lideri judeteni. Vezi scandalurile Gragnea, Sova, Hrebenciuc, Ghita, Vanghelie, Sarbu, etc… Asadar nimeni nu a ascultat ce le-a impus Ponta, ei se lupta deja pentru preluarea puterii. Ce e dezamagitor ca odata pornita aceasta lupta, indiferent daca castiga sau nu Ponta, de el nu vom mai auzi si puterea PSD va fi preluata oameni buni de cele mai contestate, urmarite penal, golanesti, mafiote personalitati ale acestui partid. Ce va urma? Imaginativa!
Se vorbeste tot mai des daca acesti baroni il mai vor sau nu pe Ponta la Presidentie. de ce? Pentru ca un prim ministru de la alta formatiune politica, asa cum a cerut si primt votul Ponta de la adunarea generale, va limita si posibil va stopa jocul murdar al celor ce vor sa preia puterea in psd, mai ales în punctele vulnerabile ale acestora (legitatea actiunilor lor si ale acolitilor).
Asadar nu se stie daca Ponta mai este dorit de ai lui, puterea in PSD dupa alegeri se va schimba oricum ceea ce va fi o catastrofa pt acest partid si pt romania deoarece cei ce o vor prelua sunt reprezentati de ”intruchiparea raului” politic din tara, Ponta nu va mai avea nici o putere asupra psd-ului, si tara asta risca sa intre un regim politic totalitarist, mafiot.
Asta daca ceilalti baroni psd, care inca nu sunt aserviti, intuind cele spuse anterior, stiind ca la ei acasa le este asigurat inca un mandat, doua, nu vor accepta ca partidul lor sa redevine asemena pcr-ului (unde vorba vine linsarea era la ea acasa), pentru ca vorba aia….mai frica imi e de ai mei de cat de dusmani, pe ai mei n-am cum sa-i simt cand mi-o pregatesc.
IN CONCLUZIE, HAOSUL SI ISTERIA CE A IESIT LA IVEALA, ANUNTA NORI NEGRII SI LACRIMI DEASUPRA ROMANIEI.
Doamne desteapta esti tu…:)))doamne buni ati fost voi,doamne in masura sunteti sa va dati cu parerea…..toti sunteti buni de zvarit in foc