„Suntem de mai bine de cinci luni sub o guvernare de stânga, guvernare care a generat, a consolidat de-a dreptul, o criză politică generală şi instituţională fără precedent din 1989 încoace. Acţiunile actualului Guvern au zdruncinat puternic democraţia în România, au lovit puternic instituţiile statului de drept. De cinci luni, România e bântuită de minciună, de scumpiri, de circ, de scandal şi de sărăcie. Aceasta este guvernarea USL. Toate promisiunile şi afirmaţiile demagogice ale PNL şi PSD, ale actualului premier Ponta atunci când PDL se afla la guvernare, s-au dovedit a fi de o pură demagogie”, a declarat Ioan Oltean.
Liderul PDL Bistriţa-Năsăud a declarat că „absolut niciuna” din promisiunile USL nu s-a materializat în aceste cinci luni de guvernare, dimpotrivă.
„S-au aprofundat sărăcia, criza economică începe să-şi facă din nou apariţia, instabilitatea politică este totală, ura a devenit un mod de manifestare specifică puterii, iar minciuna este la grad de politică guvernamentală. Avem cel mai slab Guvern pe care l-a avut România de la Petru Groza încoace. Avem cel mai slab prim ministru pe care l-a avut România de la Petru Groza încoace. Iată ce s-a realizat în această perioadă, iată ce înseamnă să acorzi credibilitate unor lideri politici fără experienţă, nematurizaţi, unor lideri politici preocupaţi doar de propria lor imagine şi a partidului pe care îl guvernează, unor lideri pentru care interesul genearal nu a contat şi nu contează”, a spus deputatul.
Ioan Oltean a adăugat în sprijinul afirmaţiilor sale că „ultima mare măsură” pe care USL o pregăteşte românilor este majorarea impozitelor şi taxelor locale.
„Vă rog să vă reamintiţi ce promiteau şi cum criticau Guvernul Boc. Acum, ei pregătesc majorarea taxelor şi impozitelor cu 16% şi nimeni nu poate să conteste că e o realitate pentru că proiectul l-a văzut o ţară întreagă pe site-ul Ministerului Finanţelor şi acolo avem un ministru foarte serios care ştie ce face. Nu cred că acest ministru şi-a permis să pună pe site-ul ministerului un proiect care nu face parte din proiectul Guvernului Ponta. De aceea, ieşirile premierului se dovedesc a fi totalmente neîntemeiate”, a declarat Ioan Oltean.
El a mai amintit că săptămâna aceasta s-a adoptat în Parlament ordonanţa privind reîntregirea salariilor şi că PDL a propus ca acest lucru să se întâmple de la 1 octombrie din moment ce Guvernul spune că are bani.
„În temeiul afirmaţiilor făcute de guvernare că au crescut încasările cu peste un miliard de euro, PDL a propus ca reîntregirea salariilor să se facă de la 1 octombrie şi nu cu 1 decembrie. Evident că puterea a respins propunerea. Să reamintim ce spunea Ponta despre reînregirea salariilor înainte să ajungă la guvernare? Cred că nu e nevoie. Poporul ştie. Iată care este diferenţa între responsabilitate şi iresponsabilitate”, a declarat Ioan Oltean.
Potrivit liderului PDL Bistriţa-Năsăud, România se află într-o „situaţie dramatică în care se confundă cu minciuna şi cu scandalul”.
„Aţi văzut circul de zece zile cu privatizarea Oltchim care a fost provocat şi produs de către Victor Ponta. Pe chipul premierului nu puteai citi nicio undă de regret, o scuză pentru cetăţeni că zece zile au fost spectatorii neputincioşi ai unui circ fără precedent nu doar în România, în orice ţară democrată a acestei lumi, iar el, privindu-te în ochi minţea cu o neruşinare incredibilă”, a spus Ioan Oltean.
Liderul PDL a spus că USL a făcut ”tâmpenii” mai mari ca PDL. „Noi nu am făcut atâtea tâmpenii în trei ani de guvernare câte a făcut USL în 5 luni de zile. Nu am remaniat un Guvern în trei ani cât a fost remaniat de USL în cinci luni. Jumătate Guvernul a plecat şi nu a plecat pentru că a vrut domnul Ponta, ci pentru că puncte, puncte, dar au plecat. Şi parcă fiecare membru al Guvernului care vine e mai bun, între ghilimele, decât cel care pleacă. Parcă e o nebunie. Parcă oamenii aceştia sunt cu ochii închişi”, a spus Ioan Oltean.
Lidferul PDL a declarat că ultimele sondaje de opinie ale CSOP scot în evidenţă un trend ascendent al Alianţei România Dreaptă (ARD) şi un trend descendent al USL.
„CSOP spune că USL are 47%. Eu cred că e mult mai mic după gafele, după modul în care au condus România în ultimele cinci lui. Eu, simplu cetăţean, nu om politic, le-aş tăia 20 de procente cel puţin. Sigur că au încă presa care încearcă să îi salveze. Dacă USL ar fi avut presa ostilă pe care o are PDL, vă asigur că azi ar fi sub 30%. Dacă Boc ar fi fost ca Ponta, Doamne fereşte, vă asigur că aş fi fost primul care plecam din politică. Nu a fost!”, a spus Ioan Oltean.
Deh, daca pdl-ul era acel partid providential, cine mai avea acum treaba cu psd-ul ?