Ioan Oltean l-a atenţionat pe premierul Victor Ponta că există o problemă în cazul proiectului ”Extindere prin supraetajare pavilion P+2 şi transformare în P+4 în vederea construirii unui bloc operator centralizat şi spaţii medicale”, pentru care Guvernul a alocat 5 milioane de lei, mai exact la menţiunea că ”în zonele eliberate de sălile actuale de operaţii se va extinde secţia de ATI iar în zonele eliberate de secţiile de chirurgie şi ortopedie-traumatologie se vor muta secţii de Recuperare, Oftalmologie şi ORL care la această dată funcţioneză într-un complex spitalicesc care a făcut obiectul unui proces de retrocedare, finalizat cu repunerea în posesie a proprietarului de drept”.
”Într-adevăr, acest complex spitalicesc constituie obiectul unui proces de retrocedare, care se află încă pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud. Mai mult, dosarul se află în curs de judecare abia în stadiul procesual – fond. Domnule prim-ministru, în speţa de faţă vă substituiţi justiţiei şi vă antepronunţaţi. Întrucât nu a fost pronunţată o hotărâre jduecătorească definitivă şi irevocabilă – despre aspectul repunerii în posesie a proprietarului de drept nici nu poate fi vorba deocamdată – vă solicit ca alocarea de 5 milioane lei către bugetul Consiliului Judeţean să vizeze în mod direct finanţarea secţiilor de Recuperare, Oftalmologie şi ORL, care actualmente funcţionează în parametri normali în cadrul complexului spitalicesc, nefiind necesară o relocare a acestora”, spune în interpelare deputatul PNL.
În ceea ce priveşte Serviciul de Ambulanţă Judeţean, Oltean i-a transmis ministrului Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, că SAJ se situează pe ultimul loc din ţară la capitolul cheltuieli salariale, motiv pentru care ”salariaţii SAJ se declară profund nemulţumiţi de nivelul salariului cu care sunt încadraţi, semnificativ mai mic decât al angajaţilor altor seervicii de ambulanţă din ţară”: ”Aceste diferenţe nu sunt doar discriminatorii, ci şi ofensatoare, întrucât tuturor angajaţilor, indiferent de judeţ, le revin aceleaşi sarcini, atribuţii şi responsabilităţi, iar condiţiile de muncă sunt identice. Mă adresez dvs. în scopul deblocării situaţiei actuale”.
doamne …pe tine nu te-a legat nimeni? mi-e scarba cand iti vad fata!!!!