Într-o declaraţie politică intitulată ”Mândri că suntem români umiliţi”, Ioan Oltean spune că ”deşi România a înregistrat cea mai mare creştere economică din UE în ultimul trimestru din 2014, românii nu îşi permit un trai mai bun, nu îşi permit o alimentaţie sănătoasă, nu îşi permit servicii medicale decente. Preţurile alimentelor, serviciilor şi vieţii, în general, au crescut atât de mult, încât infimele majorări salariale care s-au făcut în ultimul an, nu au adus nicio îmbunătăţire reală în viaţa de zi cu zi a românilor. Situaţia actuală este mai mult decât sumbră, este deosebit de gravă: suntem singurii în măsură să tragem semnale de alarmă şi să luăm măsuri prin care cetăţenii României să se simtă protejaţi, şi nu umiliţi la nesfârşit. Trăim într-o Românie a eşecurilor, într-o Românie subminată din punct de vedere social, economic şi politic, a cărei imagine externă nu încetează să se propage într-un mod catastrofal, deplorabil, descurajant, o ţară a cărei influenţă în Europa a scăzut vertiginos ca urmare a rateurilor date de Guvernul Ponta. Avem datoria să deconspirăm realitatea economică alarmantă în care ne scăldăm, erorile magistrale ale unui Guvern Ponta incompetent, avid de putere şi importanţă”.
”Modificarea repetată a fiscalităţii pe principiul ”mai bine taxez decât să creez” şi guvernarea în sine a Executivului Ponta s-au tradus într-o regulată şi catastrofală împovărare a românilor. În acest sens, în contextul lansării spre dezbatere a unui nou proiect de Cod Fiscal de către Guvernul Ponta, Comisia Europeană se arată cu adevărat îngrijorată, criticând Guvernul României pentru politica sa de taxe şi impozite, pe care o consideră “lipsită de continuitate, predictibilitate şi planificare strategică.” La toate aceste probleme majore sufocante, se adaugă chestiunea stabilităţii şi funcţionării conforme a instituţiilor statului, a respectării statului de drept, democraţiei, valori profund alterate de Guvernul Ponta. Ne confruntăm cu o stare latentă de instabilitate a instituţiilor statului, de atac politic continuu şi înverşunat îndreptat împotriva acestora. Asistăm lamentabil, în timp real, la politizarea, schilodirea şi colapsul instituţiilor de stat”, a adăugat parlamentarul PNL.
El a menţionat că ”deşi CNADNR a avut la dispoziţie între 1,5 şi 2 miliarde de euro anual pentru construcţia şi reabilitarea de autostrăzi şi drumuri naţionale, infrastructura rutieră locală a rămas într-o stare deplorabilă. Românii consideră că printre zecile de biruri legale, cele mai abuzive sunt cele încasate pentru infrastructura rutieră, care lipseşte cu desăvârşire. Cunoaştem obiectivele principale pe care CNADNR şi le-a fixat, la fel cum cunoaştem şi sumbrul bilanţ al activităţii acesteia. Promisiuni fără număr, rezultate zero. Nu cu toţii cunoaştem însă faptul că în funcţie de împrejurări, de nevoi şi interese de gaşcă, CNADNR încredinţează anumitor birouri de executori judecătoreşti, alese pe sprânceană, misiunea de a recupera debitele de la creditorii care ar fi circulat cu autoturismul fără rovigneta în vigoare. Numărul cetăţenilor care au depus plângeri împotriva modalităţii abuzive prin care sunt obligaţi să achite amenzile primite a crescut într-un mod alarmant. Victimele CNADNR dezvăluie că, fără măcar a fi vreodată citate în vederea oferirii de explicaţii sau prezentării de dovezi, se confruntă, după mai bine de trei ani de la data producerii faptei, cu o decizie definitivă a instanţei privind executarea lor silită. Şi acesta ar fi doar un simplu şi neînsemnat episod din miile de situaţii de un absurd ridicol, cu care românii se luptă zi de zi”.
Într-o altă declaraţie politică, ”Avocatul Poporului, avocat politic marca PSD”, deputatul Oltean vorbeşte despre ”adevărul sumbru al lipsei desăvârşite de reacţie/activitate a acestei instituţii”: ”Ultimul raport MCV ne confirmă a mia oară lipsa de atenţie ciudată, suspectă, a Avocatului Poporului în faţa puzderiei de ordonanţe de urgenţă emise de Guvernul României. Concret, în anul 2014, Avocatul Poporului nu a atacat nicio ordonanţă de urgenţă a Guvernului, deşi majoritatea au fost contestate de partide şi societatea civilă, şi, cu toate că ulterior, multe din actele normative adoptate au fost declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională. Punctual, în anul 2014, Avocatul Poporului a făcut doar trei sesizări de neconstituţionalitate pe legi mai vechi de 2008, dar nicio sesizare privind ordonanţele de urgenţă ale Guvernului Ponta. Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, nu apără drepturile şi libertăţile persoanelor fizice, ci este avocatul politic al unui Guvern Ponta, girând alături şi împreună cu acesta, erori magistrale, lipsa de competitivitate, de performanţă, de viziune, şi până la urmă, lipsa de omenie, respect şi profesionalism faţă de un popor şi aşa chinuit şi scuturat de mult prea multe griji. Desigur, unii ar putea afirma că suntem încercaţi de sincere şi vădite sentimente de închipuire, dar însuşi raportul MCV confirmă faptul că instituţia cu rol major în apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice închide de fapt ochii la derapajele neconstituţionale deosebit de grave, sub tainica oblăduire a unui Guvern Ponta iresponsabil”.
Sunt multe localitati unde ar fi trebuit organizate alegeri anticipate . Avem si noi cazul comunei Ciceu Giurgesti unde primarul a decedat . Trebuie depuse plangeri penale pentru abuz in serviciu impotriva celor care nu si-au indeplinit obligatiile legale in ceea ce priveste organizarea alegerilor anticipate .
Stimate domn, situatia aceasta este de 25 de ani. Iarasi va treziti cateva minute doar? Dupa aceea va adanciti iarasi in dulcea letargie a puterii? Oare pe lume traiti ? Ca intr-a noastra, sigur nu!
@Phoenix – foarte bine punctat!!!
Niste farisei fatarnici.
Ti-ai pierdut demult si ultima si putina autoritate morala pe care, probabil ca la un moment al vietii tale o aveai. La fel ca si Basescu, chiar daca spui anumite lucruri corecte (jumatati de adevaruri in cel mai bun caz), faptul ca le spui tu, nu se pot lua in considerare deoarece esti compromis moral si defapt nu numai moral, dar asta o vom afla, probabil, de la institutiile abilitate, gen DNA…
din start nu conteaza parerea domnului Oltean!!! este mult prea pictat!!!
situatia este mai buna de zece ori ca pe vremea guvernarii PDL.
Cît tupeu vezi la g….u asta nu vezi la nimeni. De fapt este lucru normal la Pdl, el vorbest cind taiau salarii si furau banii cu sacul închideau spitale si au distrus tot ce mai mergea in tară. Cum pot vorbi cînd ai facut parte din partidul care a jefuit efectiv o tară si ati nenorocit tot ce ați putut cu furatu, oamenii mureau de foame iar ei se lafăiau în bani si tocuri. Cine a uitat de Base, Boc, Udrea, Roberta, Videanu , Berceanu etc . sa încerce sa îsi aduca aminte cît rau au facut PDL-lişti acestei tari,
Domnul acesta a aterizat de pe luna ? Unde a fost in ultimii 25 de ani ?
Nu cumva a fost la putere 10 ani ( cel putin ) ?? S-a trezit acuma sa comenteze, cu un aer nevinovat, de parca nici usturoi n-a mancat, nici gura nu-i miroase !
Mai bine s-ar ascunde in varful muntelui, sa nu-l mai vada nimeni.
A nu se intelege ca mi-s tare dragi ceilalti ! Dimpotriva !
Dar oare cand PDL, impreuna cu Ioan Oltean a crescut TVA-ul cu 5 procente, nu a luat nimeni in calcul puterea de cumparare a romanului caruia acelasi Ioan Oltean ii plange acum de mila????? Fariseism si ipocrizie!!!
Si tu ar trebui sa fi mandra(u) ca esti roman, ca pe spatele romanilor ai stat atatia amar de ani ca deputat, din banutul Romaniei ai papat bine.
Uite cine s-a trezit!când ești milionar in euro si când ai capusat tot ce era de capusat sa sugi bani acuma vii si dai lecții?domnule Oltean vreau sa va vad cum munciți pe un salar de 975lei, faceți navetă si mai si țineți un copil in facultate.sa va vad….
Poi nenea Olteanu matale ai fost si esti unul din PNL isti(mai nou) care a umilit milioane de romani pensionari profesori cadre militare ingineri si vi acuma sa ne dai lectii de umilinta adica lupul in blana de oaie nea Olteanu sti ca ai o problema pentru 2016 si a poi vreau sa vad daca mai ramaneti in judet
Ramane ca doar face parte din comisia pt elaborarea noii legi electorale si este sustinatorul votului pe lista.Ghici ghicitoare, cine va ocupa primul loc elegibil de pe lista PNL,la alegeri?Coruptii si-au aranjat legea pt a ramane tot ei in parlament!
Mare nerusinare!
Ip nu il vrei? Nerusinatule
Astept de ceva vreme sa apara dosarul „energia”in care Mexicanu ,impreuna cu altii din gasca PDL,e vedeta.Poate cu Beny Alex nu are acelasi noroc ca si cu Dumitrean…
Poate atunci va fi mai retinut cu lectiile de moralitate!
Cum de-l mai intervievați pe acest mamifer? Ar trebui ignorat de presă!