Ioan Oltean a fost întrebat dacă este mulţumit de felul în care au evoluat lucrurile în PDL de la congresul din martie.
„Nu aş putea spune că sunt mulţumit. Partidul are destule dificultăţi, avem destule probleme în teritoriu, dar, în orice caz, partidul încearcă, încet-încet, să se aşeze pe structuri trainice, temeinice, conducerea partidului manifestă un interes total, e zilnic în teritoriu, discută cu oamenii, evoluţia e pozitivă”, a spus Oltean.
Întrebat cum vede ideea unui nou congres al PDL, Oltean a spus: „Nu există o asemenea idee. În interiorul partidului, nu există ideea organizării unui nou congres al partidul. Noi avem o prevedere în statut ca, în fiecare an, la sfârşitul verii, să organizăm o Convenţie Naţională pe diverse teme, o prevedere respectată an de an, dar nu se are în vedere organizarea unui congres care să analizeze activitatea partidului în sensul că aceasta nu s-ar derula conform strategiei prevăzute de Biroul Permanent Naţional”.
Un alt jurnalist a vrut să ştie dacă Mişcarea Populară reprezintă o ameninţare pentru PDL. „Categoric, nu. N-aş putea spune că apariţia unei formaţiuni politice care să se autointituleze de dreapta este o bucurie pentru că, cu cât sunt mai multe formaţiuni pe un eşantion redus, cu atât se diminează posibilităţile fiecăreia de a avea o creştere evidentă, dar niciodată nu s-a pus problema unui pericol pentru noi apariţia Mişcării Populare. PDL are parcursul lui, avem strategia noastră, avem gândirea noastră care nu va fi, sub nicio formă afectată, de apariţia Mişcării Populare”, a spus el.
Oltean a declarat că, „în prezent, PDL ia în calcul un singur lucru: prezentarea la alegerile europarlamentare ca partid de sine stătător cu propria lui listă de candidaţi”.
„E, dacă vreţi, prima noastră posibilitate de a ne verifica valoarea noii structuri de conducere a partidului după un an de conducere. Nu vom ezita să avem o informare corectă legat de acest lucru”, a spus Oltean.
Adaugă comentariu