”În era digitală, Crețu gândește ca în evul mediu. Ofer gratuit consultanță IT pentru toate instituțiile, inclusiv primarului Crețu! Mare mi-a fost mirarea când am primit dispoziția de convocare la ședința ordinară a Consiliului Local în care se preciza că ședința se va ține în sala mare a Palatului Culturii (Casa de Cultură)”, spune consilierul local PNL Ioan Peteleu:
”Cu o jumătate de oră mai înainte primisem o adresă transmisă de către secretarul general al municipiului către primar prin care se solicita argumentat ca ședința să aibă loc în sala de consiliu, unde există logistica necesară desfășurării ședinței și unde se puteau face niște modificări de ordin tehnic pentru a se putea respecta distanța minimă impusă de normele sanitare specifice stării de urgență. Pe acea adresă era însă rezoluția primarului, scrisă cu pixu-i verde, care spunea că ședința se va desfășura în sala mare a Palatului Culturii. Șoc și groază! Omul ăsta chiar și-a pierdut orice urmă de judecată. Domn primar, de ce nu faceți ședința într-o sală de nunți sau într-un restaurant dacă tot vreți să vă dați în spectacol?
După ce în urmă cu o săptămână a venit din plimbarea prin Germania și a făcut o ședință de îndată unde a răspândit în sala de consiliu tot felul de microbi și viruși, răcit fiind, acum se trezește să facă ședințe de consiliu într-o sală de spectacole plină de tapiserii, inclusiv pe pereți. Mă întreb și eu, cum se va face igienizarea? Și înainte, și după, mai ales că ședința de plen din 27 martie este precedată de ședința comisiilor reunite din data de 24 martie.
Domnule primar, degeaba ați condus acest oraș 12 ani de zile și degeaba v-ați plimbat pe banii bistrițenilor pe la tot felul de conferințe și colocvii de management și IT. N-ați învățat nimic! Și neînvățând nimic, nici n-ați avut cum să aplicați! Domnule primar, vă reamintesc că suntem în era informațională (era digitală) și că o ședință ca și cea de Consiliu Local se poate desfășura 100% online, inclusiv cu posibilitate de vot, deschis sau secret. SUPORT EU TOATE COSTURILE APLICAȚIEI PÂNĂ TRECE CRIZA SANITARĂ cu condiția să vă treziți la realitate și să nu mai rămâneți la mentalitatea și gândirea de ev mediu. VĂ STAU LA DISPOZIȚIE cu toate informațiile necesare și MĂ OFER VOLUNTAR să configurez aplicația pentru ședință și să fac instruirea necesară pentru personalul Compartimentului Pregătire Documente care asigură secretariatul tehnic al ședinței. Apropo, OFERTA ESTE VALABILĂ ȘI PENTRU ALTE INSTITUȚII care doresc să desfășoare ședințe la distanță cu mai mulți participanți. FOR FREE!”.
Să vă bucurați că nu ține ședința pe pârtie… De la Crețu te poți aștepta la orice. E irecuperabil!!
Forte probabil a răspândit şi virusul.
Acum vrea să imunizeze.
Problema nu e virusul ci propagarea scăpată de sub control care va supraaglomera serviciile medicale.
Spania priorizează cine moare acum.
Pentru calm 80% vor avea simptome uşoare şi tratabile.
Cu şanse de supravietuire.
Deci trebuie în paralel controlată panica.
Şi explicat
Repetat.
Informat
Şedințe zilnice de informare, trebuie.un comunicator relaxat pentru presă, rasurant.
Paul Racz esti foarte rau intentionat, Peteleu a ridicat o problema chiar in contextul pandemiei cu coronavirus.
Pentru a nu se infecta mai multa lume sedinta consiliului local se poate organiza on line, fara contact intre cei ce trebuie sa participe la sedinta!
De văzut dacă dl Crețu nu a contactat covid 19.
O mică răceală zero egal,.costuri politice.
Carantină Covid.19 egal moarte politică.
Asteptati cateva zile pentru pop-uri printre funcționarii Primăriei .
Bolnavi.
Vrea să bage în carantină pe toți ca să nu ştie sursa inițială de infecție?
Acestui Paul Racz ar trebui sa i se deschida dosar penal pentru raspandire de informatii false. In Romania nu a murit nici un om din cauza coronavirusului. Ca urmare, acest postac psd-ist ar trebui sa primeasca cel putin o amenda usturatoare.
Cretu face numai traznai. Nu-l mai ajuta mintea. E virusat.
Cred ca toti cei cu care au venit in contact cu marii schiori, Cretu,Cincea, Rusti, , Monica, Bileganca, Tanca cate spet sa nu maiearga cu intreventii prin primatie, consilieti locali si ceilalti care au fost la schii ar tb consultati, poate astia au imbolnat pe multi.
Cum dracu au mai avut tupeu sa mearga la primarie?
Soc si groaza sunt masurile de doi bani ale „guvernului meu!” In doua saptamani o sa fim mai rau decat in Italia din cauza votantilor diasporezi!